Ciclul sabiei de trandafir

Cosciugul din al fierului cald murmur,

Ce maner are de aur pur

Sta-n continuare inclestat si-nchis

Desi pe el o lumanare s-a aprins.

Inauntru-i o fecioara

Ce-avea sfanta misiune

Din plastic reciclat sa infaptuiasca veche minune

Dar pe frunte si pe pantec troneaza aspra genune

Iara tatal ei vegheaza

Pe obraji lacrimi ierneaza

Dar se imbarbateaza singur

Si stie ca tot raul se duce din nou spre bine

Al cui bine? Pentru cine? El aceasta nu o stie...

Crai de peste lungi hotare

Curteaza fecioara ingropata de-inca vie

Pentru lacat de sicrie cauta fiecare chei,

Dara timpul fantomatic pentru ea si pentru ei

Trece neclintit si cu coloana de matase-gelatina

Si nu poat’ si nici nu vrea decat in gradina spre-a cosciugului fereastra cu ochi fara de vreun licar cu plictis sa urmareasca,

Un sarut al unui crai ca-n basme ar putea sa o trezeasca

Ar putea si far de buze straine familiare daca-r vrea ea sa traiasca

Dar asa cum e in coma

Nu vede lumina de intuneric

Nici sicriului decor feeric

Si de n-ar fi dulce purtata pe aripi gaunoase de cosmar

Natura ar insamanta-o si-n luna si sub luna unui vechi nobil lastar

Sub cires in floare-ar naste

Al poeziei etern dar.