Raul Huluban

mai bine scoți ultima strofă, să mai lași cititorul să gândească singur

poate rămâne doar ultima strofă care totuși cuprinde un mesaj. ce e înaintea ultimei strofe e un nonsens cap-coadă

ai versuri și idei zise bine, ai și exagerări și cuprinderi universale în metafore și alte zorzoane dulcegi de te ia cu amețeală. nu zic rău, dar merită lucrate mai bine de jumătate pentru ceva cu adevărat fin

Reușită cu adevărat apropierea simbol(-imagine)-eu liric potențată în special de conducerea acestei dualități fără excluderea vreunui element necesar transmiterii mesajului. Finalul ia un crescendo uluitor prin franchețea și efectul sensului ales.

Tot mai simțibilă reluarea din anteriorul jurnal cu fiecare text nou unde micile puncte și contrapuncte continuă tema majoră a acestora, prin fin și prin finul din fundalul lor, și nu prin susținerea gamei de sentimente realizate până acum sau prin seria motivelor care se interpun cu rol de coordonate ale seriei acestor scrieri. Tot mereu un alt prag, mai fluid cu fiecare trecere, continuând textul precedent și făcând din cel prezent ceva-ul măreț al mătcilor (pentru că nu este doar una) din care a pornit scrierea acestui Jurnal.
Dacă frazarea din “aqua nigra” tindea spre musical și spre ecourile sferelor interioare, în această scriere compactul formei și tonul care susține transmiterea mesajului converg spre rugăciune, nu rugăciune în sensul propriu al cuvântului, ci spre rostirea interioară și spre rostirile interiorului care se vor intersecta cu interiorul celui spre care se îndreaptă – care poate fi Darius sau poate fi re-întoarcerea rostirii-rugăciune -; de asemenea există câțiva constituenți care susțin de-plasarea din planul poetic obișnuit: titlul jurnalului, acel “să vorbim” reluat și “poarta templului”, constituenți ce ridică spre sfânt și curat (“să vorbim frumos, Darius” poate fi interpretat mai rigid și ca “să curățim, Darius”) sensurile de sacru și real ca rezonanță în exisnteță și în clădirea scrierii.
Darius este purtat ca-ntre palme, nu mai continuă să fie stâlpul principal ca-n jurnalul precedent ci este asemenea încheierii unei opere din care simultan cu terminarea ei „drepturile” autorului se pierd, opera intrând în esență și ridicându-se din propriul primului strat al lucrurilor; chemarea lui este chemarea „fiind-ului prezent” deja – așa l-aș numi – datorită includerii lui ca prezență prin imperativul incipitului și urmarea sa ca întâmplare a lucrurilor în viitor a celor scrise aici. Foarte, foarte multe de evidențiat, căutat și surprins în aceste pagini de jurnal, un jurnal care merită cea mai bună hârtie și vitrină cât și receptare critică.

Merită eliminat subtitlul iar pentru \"concert\" din primul vers căutat un alt cuvânt din simplul motiv că ia într-un fel rol de truism și nici nu e în \"spiritul\" unui haiku clasic - pentru că de modern nu poate fi vorba -; nici sonoritatea ultimului vers nu avantajează, ar fi mai bine în loc de \"pe\" înlocuit cu \"și\".

tulai Doamne, lumea a ajuns chiar rău. în loc să o aprecieze pe Ela pentru ce scrie, stă la colț de stradă (chiar și în Paris) și o așteaptă să niveleze dalele poetice.
Aida, îți spun un secret: nu vezi de la Ela așa ceva, decît dacă ai \"stofă și strofă\" bune. dar tu așteaptă, nu dispera.
vorba poetei:

\"între emisfera de nord și emisfera de sud
nimic nu mai are sens
nimeni nu mai privește în urmă\"

unde e poezie aici? ori poate că joaca de-a abstractul și concretul (cadourilor - de\', e decembrie deja) face să se adune stele așa, ca în bradul de crăciun?

frere jacques, frere jacques, dormez-vous, dormez-vous...
e mai bun somnul decît o poezie proastă.
recomandată pentru atelier!

o poezie excelentă pentru un elev de clasa a 3-a. primară!

Să nu fiu înțeles greșit, dar \"reprezentanții generației 2000, obsedați de autenticitatea spermatică, cum sunt\" pentru mine cel puțin sună a gratuitate care nu-și prea are locul, sunt și multe valențe bune și merite ale acestei \"ghenerații\", totuși.

asta e poveste de groaza ce scrii tu. atelier.

pai spune-i asta in fata, ca poezie in vecii vecilor nu e

si anume: sunt masochista. altfel ce ai vrut sa comunici? vorbesti singura

da, am citit Dune si imi pot da seama dar totusi vreau sa vad desertul la propriu cu ochii mei. ziceam de furnica in sensul ca nu reusesc sa-mi dau seama ce declanseaza in text. mi se pare reusit textul, dar mult prea simplist. mai vedem si in cenaclu. sper sa ma abtin de la pareri:)

cu exceptia \"timpul nu mai reușea/ să îmi acopere rănile\" textul mi se pare catchy. as mai fi apasat mai mult pe erotism

eu cred ca tu vrei sa fii poet si nu stii cum

nu stii cit de tare ma irita furnica asta a ta. nu stiu de unde sa o iau si mai ales ce deschide exceptind esteticul si fluidul unor versuri urmatoare imaginii ei. si ce ma enerveaza ca n-o sa-mi dau seama pina la cenaclu

nu prea-mi place \"parfum de nisip\". imi dau si eu seama ca un miros tot are, dar zicind parfum mi se pare ca epatezi. nu credeam ca o sa placa dupa ce am inceput sa citesc dar m-a prins prima strofa. a doua deja trece in lamentatii. interesanta totusi prima, condensata, atrage

vorbarie goala si atit. prima strofa ar trebui indusa, nu pictata