Raul Huluban

mai ușor cu pianul pe scări, Gelu, zic ceva evident și concret. dacă și cu tine trebuie să mă port ușurel i quit. că doar ca apreciere era comentariul, făcut după ce am comentat și \"poezia mea e o curvă\". dar succes, du-te mai departe, nu de poticni în comentatori inapți.

merită forma poeziei să mai fie folosită, exploatată, concretizată, deși să menții tensiunea, ideea predominantă și să ai și versuri bune, e destul de greu și o astfel de poezie nu poate fi lăsată la prima scriere.
faine aceste versuri:
îmi dai autografe pe miros de iarnă
și îmi spui că ustură prima zi a vieții

Până la partea cu frigiderele integrezi - conștient au ba - ceva straniu, după acea parte o da-i într-un concret (farmacia) și într-un irelevant pentru mine ca cititor (poeziile compensate) care nu mai produc vreun impact. Finalul îmi zgârie urât preferințele.

Cum ar fi fost să nu anunți visul prin cele trei menționări din text și să vorbești de el fără a anunța cititorul? Finalul e chiar total nereușit - știu că e propriu și fidel cum ce s-a \"îmtâmplat\", dar vorbim de poezie aici - iar textul îl pierzi pe la acele semințe sparte și prin versul care urmează.

Domnule, dar scrii în ultima vreme, nu te joci; foarte bine, așa-mi place și așa îți stă bine. Deși știm amândoi că ideea poeziei tale s-a mai folosit, și nu o dată, văd acest text ca fiind un preview pentru un necunoscător, ca o indexare a poeticului tău, o restrângere și-n același timp un pas spre a-i da libertate. Și, de ce nu, cred că poate ocupa prima pagină a volumului tău, ca manifest propriu. Citind, aveam impresia că pregătești ceva fie în anumite părți ale textului, fie printr-un final exploziv; cam așa a și fost, dar s-a simțit mai lent, nici nu putea să fie altcumva după cele dinaintea lui. Ce aș vrea să văd e ceva care să fie plasat dincolo de se întâmplă / nu se întâmplă în poezia ta, și să-i reușească, la fel cum am văzut uneori în altele.

Uite ceva care mi-a plăcut tare:
în poezia mea
tata nu e mort
el este cu mine în autobuz
și uită unde să coboare

textele trebuie să conțină diacritice, conform regulamentului. succes.

bine ați venit pe site. conform regulamentului, textele trebuie să aibă diacritice. nu postați mai mult de 4 texte într-o zi, restul vor intra în pagină autor. succes.

ai diacritice lipsă. corectează și retrimite textul spre aprobare. succes.

bine ai venit pe site. toate diacriticele sunt necesare, nu doar câteva. succes.

conform regulamentului, textul are nevoie de diacritice pentru a fi acceptat. succes.

bai, mi s-a intamplat ceva ciudat citind textul asta. am vazut scris la autor Sorin Despot. si asa am citit intreg textul. si dupa ce am intrat peste vreo 10 min, vad Andrei Ruse. si cum ma stii tu finut si traind in sfera lucrurilor, te intreb serios, n-o fi scris de el, de Sorin? ca doar n-am eu viziuni aiurea.

coform regulamentului, textele trebuie să conțină diacritice. de asemenea, datele din profil trebuie să fie complete (numele). bine ai venit pe site. succes.

fără rimă, mai compact și privat de unele elemente facile precum \"iartă-mă că nu mai sunt un copil\" ar fi un text bun. reușit versul \"topește-mi armura și limba\". succes.

în texte sunt necesare diacriticele, conform regulamentului. completează-le și retrimite textul. succes.

Dan, ți-am urmărit texte și comentariile, cât și ceva apariții mai vechi prin diverse medii. Vei posta acum direct, fără să mai aștepți aprobarea editorială. Îți urez succes la scrieri și observații inteligente în comentarii, ca până în momentul de față. Mă voi pronunța și pe textele tale, dar momentan nu-mi permite timpul. Curând, însă, o voi face.

Acum văd, o zice bine și Sorin referitor la acea împrăștiere. o altă restaurare a formei ar prinde bine, cât și a mesajului, să nu fie doar câteva părți de biografism și așa zis ul autenticism aferent, ci mai mult limpede ca poetizare. adică disciplină, mă, ia aminte de la el:)

Din perspectiva cititorului, fie că privesc aceste gânduri ca pe o altă pagină din jurnalul la care scrii, fie că le analizez așa cum au fost încadrate, remarc completarea fondului(1) ce duce la unitar parcurgând și adâncind nuanțele esențelor realului (de-)scris ajungând la o totală putință a săvârșirii actului aferent – în pofida atingerii parțiale sau totale a motivului „neputință” al acestui text, și iar, una din multele nuanțe ale motivului: „și ea nu poate spune nimic -. Mai remarc, pe lângă fondul pe care-l desfășori mereu înspre nou și nu spre repetitiv(!) – cum greșit se aduc acuzații, și s-au adus din vreme în vreme conținutului tău poetic, și mai exact: falsa observație a scrierii aceluiași fond prin circumstanțe aflate-n vecinătatea epatării sau mijloace nedeschise esențialului prin imresionare, saturație, când lucrurile în fapt stau exact invers – atât susținerea, utilizarea, cât și dezvelirea unui registru poetic(2) adecvat pentru seriile de sentimente, stări și esențe mereu aflate la prima vorbire (scriere) despre ele sau la intersecția cu cele scrise deja, registru aflat într-o continuă completare, rotire, debordare de propriu, lucruri în fapt care atestă viabilitatea și realul valoric al scriiturii tale, și revenind, lucruri care sunt minuni ale simplității (-naturalității) și aflate la finalul scrierii, ajung Scrieri.
Pot părea însă eu că încerc să epatez, să complic lucrurile și înțelegerea sau să apreciez mai mult decât există, însă ofer doar partea strict critică, încercând s-o redau clar și fără să omit părți importante, precum scrierea ta: neraportată la un stadiu superior din care ea pornește, și raportată la criterii generale de apreciere, este incompatibilă în ochii celor care-ncearcă s-o „critice”.
Acest text, deși în nuanțe confesive - al realului scrierii, ci nu al realului autorului(!) -, merge pe o linie aproape insesizabilă spre proză și înspre vocea unei „ei” unind o intimitate (și intimitatea din care „ea” se expuse, adresându-se) din care ea există „în ea” cu fire ale vieții prin care există. Motive personale ale „ei”precum neputința afirmată în primul rând, absența, ș. a., iau o desfășurare aparte care necesită maximum de aplecare înspre ele pentru a le putea înțelege; astfel, pentru că „ea nu poate spune nimic” (aparent insignifiant) creează modificarea spațiilor privirii ei – și ce trebuie văzut neaparat întru înțelegere – ducând la absența “absență nu se poate trăi până la capăt” – absență ca simbol-motiv, dar și ca trăire a zonei ce-a fost deschisă. Ofer câteva chei și acum mă retrag, nu vreau să spun nici mai mult decât trebuie, nici să plictisesc autorul sau eventualii cititori ai acestui comentariu. Las simpla-mi apreciere.

e doar idee simplistă, chiar dacă vizionară într-un spațiu personal. obiectiv, îi mai trebuie până la poezie. în schimb poate fi folosită ca strofă într-un alt text.

ca peisaj sau ca psedo-pastel, chiar dacă scârțâind, merge; dar ca poezie nu, are mult prea multe neajunsuri.

Mă bucur de aceste ultime articole postate. Psihocritica își ocupă un loc meritat pe deplin, fără tăgadă, lângă umărul criticii - ca sens larg -, are mereu ce să aducă nou altor ochi critici și să-i îndrume nu doar spre analiza reușitei (materialului supus criticii) cât și spre analiza travaliului și intenției cuprinse în scriitură. Explorarea eului real și al eului creator, manifestarea și urmele lăsate, sunt nu doar punctate în articol, ci cuprinse (psiho)critic în mod exhaustiv pentru un cititor familiarizat; de asemenea, captivant mi se pare la acest fel critic rechemarea la lectură - am fost nevoit să parcurg de două ori articolul datorită chemării interioare a celorlalte fațete nedescoperite atât a cărții cât și a stilului în care scrii despre ea. Un total impact, de altă natură față de ce s-a scris în acești ani, este cel al Violetei Ion, impact care se declanșează imediat după lectură iscând valuri interioare cititorului. O reală provocare și plăcere să te citesc în aceste articole.