Raul Huluban

Am citit ambele scrieri. Daca inclina spre jurnal scris cu un fel de aducere aminte, una rece, a celor trecute, sau daca mizezi pe altceva, pe redarea realitatii cat mai exacte, mie oricum imi place si nu ma intereseaza unde ot fi incluse mai bine; ba da, proza - fara atata stradanie de a incerca sa miroasa a literatura si sa fie pe placul cititorului. Sentimentul asa cum a fost/ asa cum s-au petrecut lucrurile, nemodelate, lucru care face mult pentru autenticitatea scrierii. Sa nu renunti la asta. Multe se pot imbunatati, stii asta, dar e un punct de plecare extraordinar de bun.

In prima proza mi-a placut inceputul, atmosfera interiorului uman pe care l-am observat si \"citit\" cu atentie ca pe un personaj. Tot in prima, deviezi cumva de la tine prin faptul ca generalizezi, concluzionezi (mai mult sau mai putin) despre viata, etc, insa inceputul mi-a placut foarte tare.

Intr-a doua creezi bine atmosfera trenului impletita cu senzatia ce ti-a lasat-o. Imi amintesc de \"Cartea nuntii\" de G. Calinescu, modul in care descria interiorul compartimentului intr-o maniera cuminte (datorata acelei vremi in care publicul s-ar fi crucit daca ar fi auzit \"simțeam mirosul împuțit de tren întorcându-mi stomacul pe dos\" cu toate ca si el folosea anumite trimiteri subtile spre senzatiile culese, dar intervenea o anumita autocenzurare in actului lui). Treci repede peste acea parte cu trenul incat mi se pare ca redai intamplarea + impresia + putin din ce te impinge sa scrii, trecand in graba. Mie imi place sa te urmaresc cum intri in (propriul) personaj si creionezi in detaliu (dar nu sa plictiseasca) atmosfera exterioara si interioara. Nu stiu bine face acea succesiune a intamplarilor \"mi s-a parut...\" / \"mi-am tarat...\" / \"imi aduc aminte...\", dar stiu ca spre sfarsit \"iti spuneam...\" / \"iti repetam...\" / \"iti luam...\" nu deranjeaza, e mai mult decat ok, m-a impresionat. Inca un amanunt: fa ceva cu \"ca de câine crescut\", repara cumva termenul de comparatie, nu suna tocmai bine.

. nu mi-a fost dat sa citesc o poezie de-a ta, atat de limpede si curat asternuta; este o perla de la primul cuvant pana la ultimul vers si sens...

. mi-ai scapat putin ulei pe inima-mi ruginita cu poemul aceasta copile. inclin sa afirm ca este cel mai reusit poem al tau - desigur, subiectiv de aceasta data.

. ce ma atrage in poemul de fata este forma lui si dincolo de ea, discursul destul de reusit. surprinzi unele din lucrurile mici ale vietii cat si parti din tine cu eleganta.

. as renunta la \"nu că mi-ar fi păsat...\" sau poate la intreg versul. \"nu ca mi-ar...\" intrucat lasa impresia folosirii unui limbaj usuratic, neingrijit, lucru care nu este rau, insa trebuie controlat.
. deasemenea si pentru \"dar e un sentiment atăt de vag de mine\" asemenea versuri nu au ce cauta in poezii, sunt doar notiuni de sentimente, redari ale lor intr-o forma prost aleasa, redundanta.

. in rest tind sa spun ca e bine. cea mai placuta lectura pe care am avut-o pana azi in scrierile tale. uite cum un lucru mic aduce atata frumos cu (in) el...

. imaginea din versul doi, cea a ochilor albastri si a creierilor imprastiati trebuie fixata mai bine, fiind sub posesiunea aceluiasi cadru, altfel ramane ca surplus.
. din strofa a doua, versul patru, poti exclude \"oricum\" pentru ca strica mult muzicalitatea versurilor.
. din strofa trei, versul doi, poti scoate \"sa si faca...\" inlocuind simplu \"apucandu-se de cercetari\" sau \"apucandu-se de facut cercetari\", intrucat daca vei urmari in poem utilizezi de mai multe ori \"sa faca\".
. acele elemente folosite la redarea discursului precum \"sa faca\", \"si\" (repetate de cateva ori) cat si \"e clar ca...\" si \"totusi\" banalizeaza continutul poemului, a simbolurilor si a micilor bijuterii ce le-am intalnit pe parcursul lecturii, dand amara impresie de stangacie.
. poezia aparent fara inceput si fara un sfarsit menit sa incheie structura ansamblului este frumos gandita si pusa in practica, stiind sa te opresti la momentul oportul din redare/relatare, fie prin trecerea in alte strofe (planuri), fie prin introducerea de moment a unor situatii si inchiderea lor fara a putea fi sesizata aceasta miscare. strofa cea mai buna, in opinia mea este strofa a doua unde discursul este infatisat superb. mai lucrand poezia, poti obtine o bijuterie. sunt momente unde se poate observa firul povestirii dezgolit. nu trebuie sa spun ca atunci cand poezia cade in povestire o mare parte din esenta ei se stinge, de aceea afirm ca ar fi potrivit sa-ti pui ochiul fix asupra ei si sa remediezi cateva chitibusuri si parti din ea, rezultand astfel o poezie.

. nu-mi dau seama insa pe ce strazi ratacesc stelutarii... bijuteria se gaseste aici...

. eu ti-am luat multe texte la lectura mai demult, si acum iar, incercand sa gasesc locurile unde gresesti, la fel cum stiu ca si tu le cauti, si am ajuns la concluzia ca nu caut nici eu nici tu unde trebuie si cum trebuie. nu ai nevoie de o cautare grava atat in poezia ta si a stilului ei, si nici de descoperiri majore, iar afirmatia ta \"am incercat un nou stil\" mi se pare mai mult decat fada si inexistenta, datorita faptului ca pentru a ajunge sa experimentezi un \"nou stil\" ai nevoie sa pornesti de la unul, sa ai stilul tau consolidat.
. asa incat te voi ruga sa te gandesti putin, in liniste, la lucrul care mi-a venit in minte, descoperind ca nu e de folos sa caut/cauti toate scaparile si stangaciile din poemele tale pentru a le remedia intrucat pentru moment, pentru a ajunge sa (iti) intelegi scriitura ai nevoie de limpezime (!) in expunere. ce faci tu este de a reda nuanta/infatisarea (!) ideilor si trairilor in versuri. nu de asta ai nevoie, ci de o abordare si nuantare personala a lor. pentru a-ti scrie starile, etc, -pentru a te scrie intr-o singura sintagma- preferabil ar fi sa renunti la expunerea sub forma de povestire (\"nu mai era nevoie de nici o dovadă\") si la elementele pe care le iei de-a gata cum ar veni, (ca exemplu timpul din poezia asta, cerul, florile, etc) si sa le creezi tu din ceea ce observi in toate zilele tale. nu folosirea timpului si a iubirii, durerii si a altor cateva te aduce in stadiul de cliseu, ci goliciune cu care tu le (si te) scrii.
. am incercat din ultimele tale cinci texte sa iau trei, si fiecare strofa am scris-o intr-o singura fraza. a iesit urat, iti spun sincer, dar totodata iti spun ca te admir. pentru cum scriai la inceput si pentru cum ai ajuns sa scrii, motiv pentru care incerc sa iti ofer si o alta perspectiva asupra textelor tale, privita de un nimeni (eu). depinde de ce vei intelege tu. e important sa tot scrii si sa tot recitesti ceea ce scrii, pastrand in final ceea ce tu crezi ca merita. aceste randuri ar fi cateva din ce gandesc eu vis-a-vis cu ce faci tu. sper sa te opresti asupra lor un timp, sa pastrezi ce crezi ca este bun si ce nu, sa inlaturi.

. despre textul de fata pot sa iti spun ca imi place cum debuteaza. puteai sa spui ca te-ai visat avand o mie de ani, dar ai evitat asta, si uite ce lucru bun ai scos. un inceput entuziasmant, la fel ca prima strofa. ce nu-mi place este acel \"nicăieri nu puteam vedea decât propriul meu \" si \"al naturii\". asemenea versuri ar fi de evitat.
. \"nu mai era nevoie\" renunta la \"mai\". spune direct.
. \"floricica\" mai bine simplu, \"floare\".
. ultimul vers este ok.
. vezi in ultima strofa multitudinea de idei nelegate/fructificate? doar nuanta? si lipsa nuantarii lor? aici ar fi de lucrat putin aici. pentru ca merita.

Nu stiu ce fel de Vladimir au vazut cei dinaintea mea, dar eu vad o parte din acel Vladimir pe care il citeam dupa ce am intrat pe site, prin haiku-uri si zori de dimineata; iesit dintr-un poem cu vagine si alte solduri celebre ale femeii dintotdeauna. Poemul as spune ca nu este nici mai mult nici mai putin o surprindere, o pauza in timp, o sugestie lasata printr-un fagas. Este surprinderea frumosului, mereu acelasi, mereu altul, scapat sau aruncat, scurs sau mangaiat printre degete de arcas.

in iarba scaparand
farmecul
ochii buburuzei

Proza a inceput bine prin acea atmosfera nocturna; impleteai tristetea ta cu cea a noptii, creai o atmosfera incat imi veneau in mine bucatile de noapte a lui Bacovia, mi se parea bine scrisa pana in momentul in care incepi sa scrii despre el si sentimentele tale. Toate exclamatiile si sintagmele gen \"te-am asteptat\", \"ti-am raspuns\", \"n-ai stiut sa asculti\" strica atat de mult proza asta, incat ma rugam sa cred ca mai scrii in felul acela doar un rand, si apoi voi reveni la interiorul, bine expus in prima parte. Remarc inceputul prozei, banca altar pentru frunzele cazute, si plapuma mormantului. Titlul nu imi spune mult, se putea mai bine.
Mi-as fi dorit mult sa nu existe un el in aceasta proza. Problema nu este existenta lui, ci redarea simplista a acestui fapt.

Mai e cale pana la a fi \"poem\" acest text; ploaia care biciuieste am mai intalnit-o, iar interventia ta mi se pare de prost gust, iesita din context.

(Eu as avea ochii reci si as multumi fiecarei picaturi de ploaie pentru ca imi cere (ne)sfarsitul, pentru ca ploaia imi cere si nu niste blestemati de oameni.)

Rima este un atu al acestei poezii, folosita minunat, nu deranjeaza si nu este facil construita; dimpotriva produce o muzicalitate subtila. Versurile sunt pline de imagini sugestive si pline de atmosfera dand nastere unui decor dumnezeiesc. Penultimul vers imi zgraraie urechea si acolo rima lasa impresia ca a fost cautata; in schimb ultimul vers este unul bun, realizeaza simetria dintre primul si ultimul, inchide lumea poemului. A trecut mult timp pe site de cand nu am citit o poezie cu rima care sa ma invaluie atat de bine in lumea ei.

De la primele doua versuri ale ultimei strofe se poate porni spre o alta poezie, sau poti reface poezia integral, considerand ca acele versuri au in spate o traire si o viata anume, imbinate frumos, dar versuri gen \"Să pot zâmbi, cum am făcut mereu,/ Dar teama nu se duce.\" sunt absolut goale. Incearca sa descrii o stare fara sa te folosesti de cuvinte precum lacrima, suferinta, zambet; doar e poezie, nu cantec.

Text desuet si plictisitor din cale afara. Viata, plans, gand, zbor, nor, sarutare, durere, umbra, moarte. Clisee si imagini goale in fiecare vers. Daca scoti cliseele si elementele de legatura, ramane macar o sugestie?

Remarc strofa a treia, restul imi pare dulceag. Cateva pretiozitati, cateva simboluri cliseizate. Primele doua strofe nu au aproape nici o legatura cu titlul textului. Imagini reusite imi par \"lună păcătoasă\" si \"întorc paharul și-l scutur cu buza-n jos\".

\"Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt\" din melodia \"Ce bine ca esti\" cantata de Nicu Alifantis. Text ce se pierde intr-o nedeterminare dulceaga. Corecteaza ultimul vers: \"sunt\".

Text conventional, banal, cuminte. Ingeri, abisuri, inimi pierdute, impietrite, pline de ura.

Text plictisitor si desuet care se pierde intr-o nedeterminare dulcega. Se vrea sugestiv, dar este departe de acest lucru.

In poeziile tale apare frecvent motivul timpului; imi displace in general folosirea lui din motivul ca apare sub acelasi invelis melancolic in care eul liric cade prizonier si poezia nu aduce nimic in simtirea cititorului decat regretul trecerii lui si neputinta conditiei umane contrariata de forta sa. Una dintre abordarile sigure a trecerii timpului in poezie o gasesc in glosa eminesciana, privita la modul obiectiv, intelept, din gandirea unei mari cunoasteri, nu din evocarea simpla (sau in stare bruta) a sentimentului/trairii fata de trecerea ireversibila (si/sau nostalgica) a timpului. Daca in aceasta lume exista lucruri pe care te poti baza sau altfel spus ai certitudinea ca exista, doua dintre ele ar fi moartea si timpul. In aceasta poezie ca si in altele apari intr-o ipostaza (nu completa) de neputinta in fata lui insa care da frumusete poeziei tale, aduce lectorul spre o frumusete anume; ba mai mult, un lucru mai interesant este existenta frumusetii apodictice in tot ceea ce reprezinta sentimentul si interiorul lumii pe care o creezi, desi predomina sau un axis mundi ar fi El, ca iubire pierduta. Vorbeam de timp: timpul primeste viata prin existenta (trecuta) a Lui, astfel incat nu este doar o stare de regret, ci o continua viata insusi prin lipsa lui. Poezia incepe puternic, dar strofa a doua nu-mi spune mult, e prea comuna imaginea comparativa pe care ai folosit-o. Strofa a treia este ceva-ul tau, o tresarire, o meditatie, ceva atat de intim si frumos nuantat (cu care m-ai obisnuit si-n alte scrieri), iar ultima strofa este are tot o tenta personala in care dai putin inapoi, aduci o umbra de ambiguitate din care vei crea alte frumuseti. Sorana, remember: \"you\'re not alone\".

Poezia putea fi construita din versuri lungi fara sa fie impartita in strofe, dar asa sugestia este mai mare si \"deliciul\" se transmite din doua parti. Eul liric predomina prin interventia sa directa aducand cititorul spre cunoastere dar simultan cu acesta un \"personaj\" este creat in umbra, prin multitudinea sentimentelor, trairilor si experientelor existente in aceeasi persoana. Imi place in deosebi strofa a patra care reda in mod direct si limpede sentimentele ei, poate si relatia dintre cei doi. Titlul poate purta si o usoara nuanta ironica, deliciul devenind in anumite locuri o stare care copleseste.

Am parcurs toate textele tale postate de cand ai intrat pe site, chiar daca ai retras din ele. Proza ta (pentru ca la ea ma voi referi) are multe atu-uri si lumi ce invita a fi descoperite (dar sa critic proza mi-e mai dificil). Daca alte scrieri in proza folosesc o intamplare imaginata sau reala ca punct de plecare, scrierea ta are ca fundament interiorul transpus, lucru demn de admirat. Invaluiesti trairea ta autentica, pronuntata, in decoruri gandit alese, cu personaje reduse ca numar. Multe scene sunt statice, luand dimensiuni si miscare prin potentarea punctelor culminante (insesizabile ca fiind culmi ale scrierii respective) si gradarea usoara a evenimentelor, dialogurilor cat si interventiilor eului liric, atat ca personaj al scrierii cat si ca mod de transpunere al gandurilor/sentimentelor atat de puternice ale tale, ca persoana. Proza ta nu este condusa de povestiri, de personaje sau de prezenta mai mult sau mai putin simtita a eului liric, ci se autoconduce intr-un univers fie ostil fie paradiziac (mai putin intalnit) dar indiferent de natura sa, este primitor cu lectorul facandu-l partas fiecarei dureri, rochii albe, viori sau cutremur al frunzelor. Ai un mod de scriere care ma rapeste in ea (nu stiu cat de bine fac daca reliefez atu-urile scrierii tale, dar aducandu-le in lumina, le poti explora si mai precis de cum o faci). Personal, as vrea sa vad o mica poveste creata mai atent pe care sa o sesizez in spatele randurilor, intru-cat de cateva ori am intalnit inceputul care ma aseza in mijlocul lumii tale (mai departe ma captivai, dar imi doresc sa fiu sedus subtil de cladirea lumii sub ochii mei pentru ca lectorul tau este parte din ea). Frazele sunt echilibrate, dar un mai mare efect ar fi daca ai controla acest lucru, cand prin fraze scurte, cand prin lungi, pentru a tese o atmosfera cu adevarat captivanta. Personajele tale au coloana vertebrala, personalitate, create minunat dar descrierea ar putea curge usor pe o directie anume pentru a le reda mai exact, observand ca de multe ori trasaturile/descrierile se vad prin interventia eului liric, dar ai maiestria de a le face singure sa-si dea viata. Simtirea ta interactioneaza cu ele in majoritatea scrierilor rapind si cititorul, lasand in urma personaje mai vii iar interiorul tau dus pe alte trepte ale frumosului (a se citit dupa caz gravului). Folosirea versurilor in proza face pasi spre alte lumi sau spre un alt interior, trecand parca prin niste perdele. Felul tau de a scrie captiveaza prin faptul ca e autentic, venit din adancul fiintei, nerezumandu-se la aceleasi metode folosite, explorand mereu; nu se opreste la ceea ce a atins si nu se amesteca in scrierile care (poate) atrag cititori.

O scriere subtila, atenta la simbolurile si corelatiile care exista in ea; o scriere iubita ca pe sine insasi, nu doar ca mod de scoatere in lumina a trairilor autoarei.

Era suficient ca numele sa fie \"Punct\", fara alte punctulete ce-l insotesc lasand impresia ca incerci sa \"pictezi\" poezia. Randurile sunt sterse, nu induc nici un fel de senzatie sau sentiment. Prea multi de \"si\", \"l-am\", \"și să se\"; sa nu mai vorbesc de numarul exagerat de comparatii...