Femeia in alb

Am parcurs toate textele tale postate de cand ai intrat pe site, chiar daca ai retras din ele. Proza ta (pentru ca la ea ma voi referi) are multe atu-uri si lumi ce invita a fi descoperite (dar sa critic proza mi-e mai dificil). Daca alte scrieri in proza folosesc o intamplare imaginata sau reala ca punct de plecare, scrierea ta are ca fundament interiorul transpus, lucru demn de admirat. Invaluiesti trairea ta autentica, pronuntata, in decoruri gandit alese, cu personaje reduse ca numar. Multe scene sunt statice, luand dimensiuni si miscare prin potentarea punctelor culminante (insesizabile ca fiind culmi ale scrierii respective) si gradarea usoara a evenimentelor, dialogurilor cat si interventiilor eului liric, atat ca personaj al scrierii cat si ca mod de transpunere al gandurilor/sentimentelor atat de puternice ale tale, ca persoana. Proza ta nu este condusa de povestiri, de personaje sau de prezenta mai mult sau mai putin simtita a eului liric, ci se autoconduce intr-un univers fie ostil fie paradiziac (mai putin intalnit) dar indiferent de natura sa, este primitor cu lectorul facandu-l partas fiecarei dureri, rochii albe, viori sau cutremur al frunzelor. Ai un mod de scriere care ma rapeste in ea (nu stiu cat de bine fac daca reliefez atu-urile scrierii tale, dar aducandu-le in lumina, le poti explora si mai precis de cum o faci). Personal, as vrea sa vad o mica poveste creata mai atent pe care sa o sesizez in spatele randurilor, intru-cat de cateva ori am intalnit inceputul care ma aseza in mijlocul lumii tale (mai departe ma captivai, dar imi doresc sa fiu sedus subtil de cladirea lumii sub ochii mei pentru ca lectorul tau este parte din ea). Frazele sunt echilibrate, dar un mai mare efect ar fi daca ai controla acest lucru, cand prin fraze scurte, cand prin lungi, pentru a tese o atmosfera cu adevarat captivanta. Personajele tale au coloana vertebrala, personalitate, create minunat dar descrierea ar putea curge usor pe o directie anume pentru a le reda mai exact, observand ca de multe ori trasaturile/descrierile se vad prin interventia eului liric, dar ai maiestria de a le face singure sa-si dea viata. Simtirea ta interactioneaza cu ele in majoritatea scrierilor rapind si cititorul, lasand in urma personaje mai vii iar interiorul tau dus pe alte trepte ale frumosului (a se citit dupa caz gravului). Folosirea versurilor in proza face pasi spre alte lumi sau spre un alt interior, trecand parca prin niste perdele. Felul tau de a scrie captiveaza prin faptul ca e autentic, venit din adancul fiintei, nerezumandu-se la aceleasi metode folosite, explorand mereu; nu se opreste la ceea ce a atins si nu se amesteca in scrierile care (poate) atrag cititori.

O scriere subtila, atenta la simbolurile si corelatiile care exista in ea; o scriere iubita ca pe sine insasi, nu doar ca mod de scoatere in lumina a trairilor autoarei.

na ca m-am luat dupa Raul si nu imi parerau ca uite am gasit un text interesant. apoi ii citesc si comm-ul lui ca face cat un text :)

intai iau textul la puricat legat de forma :) ce scriu bold as elimina sau inlocui...

-Miroase a pamant, atat de puternic, atat de fermecator, aproape ...= e prea explicit
-ce se scurge prin ele, gri ca si eterul
-Frunze-liene=liane (e mama mea o cheama Liana)
-Mii de voci nepamantene canta, ce ciudat, parca sunetul ar iesi din ea= gaseste o forma mai poetica , e frumoasa ideea, ceva de genul rasuna din pieptul ei.
-Vocea ii este atat de limpede, atat de veche=si aici sintetizeaza
-aminte toate corpurile=suna mai bine trupurile


Mi-a placut mult ideea si lumea asta fantastica, misterioasa, fara repere cunoscute, si mai ales personajul femeii in alb.
Foarte reusit pasajul de final:

Mama a acestei lumi.
Se apleca catre mine si imi spuse la ureche \"Si toti acesti copii vor deveni ai mei\", ii simt parul aspru mangaiandu-mi fata.
Inchid ochii. \"Mama...\" rostesc sovaielnic.

\"Cu un sarut, te voi trezi\" zise Ea, si isi apasa gura de a mea.
Mii de culori explodara sub pleoapele mele si apoi doar frica, linistea apoi...\"Mama.\"

versurile sunt un pic prea triste pentru mine pentru ca eu nu accept ca ura sa fie sentiment dominant nici chiar intr-o lume perfect de imperfecta sau imperfect de perfecta...:)

o lectura interesanta si sper sa nu te fi deranjat cu ce am scris pe aici

Raul,
Da, iti dau dreptate, la imaginile mai mult sau mai putin statice pe care le creez. Ma gadeam ca in vise, asa privesti, nu e un film, sunt poze, o succesiune de poze. Sau uite, am o imagnie, un tablou obsedant si incerc sa il descriu cum pot mai bine, intr-o proza. O sa incerc ceva mai detailat, incepusem cu \"Poarta\" nu stiu de ce am cedat. Poate o sa o continuu sau o sa fac altceva. Oricum, scrierea mea se vrea a folosi simboluri, mai mult decat simple cuvinte. Inca nu ti-am explicat, dar fiecare rand are simbolul si insemnatatea lui.
Iti multumesc de trecere. Te mai astept!!!

Dana,
Iar sunt de acord si cu tine, sunt fraze care scartaie, si eu le simt asa, prea taioase, prea vulgare (in sensul de limbaj prea des folosit, exprimare \"din topor\"). O sa ma uit inca o data peste text, si o sa ma uit mai atent pe ce ai \"bolduit\" tu. Iti multumesc mult de indicatii!
Hm, (am ras mult, la cel cu \"Liana\"), imaginea nu e trista Dana....\"femeia cea cu ochii cruzi\" este Maya, este suprema iluzie, stii, pentru ca tot ceea ce naste ea este in final destinat si daruit doar mortii...este Nin-Gal.
Ura este mai mult sau mai putin sentiment dominant in fiecare. Cei ce nu se cunosc se urasc...
Autumn Tears (tears of Joy...)