Ramona Rusenescu

Și-n mine câte case atâtea doruri și-s ca o mahala cu copii desculți și cerurile mele au păsări peste tot și-aproape mi-e noaptea și-n ea trupul ca o horă, ca o deznădejde... cât de departe

Veverițele din ochii tăi construiesc aeroporturi pentru alunizare. Ca niște incași semeți luptând cu soarta.

Livezi de mere verzi. Un înger pe un nor de scorțișoară. Labirinturile noastre paralele, zdrelindu-și tălpile la intrare.

Să mă așez unde începe ploaia pentru ca macazul să fie greu de urnit să-mi spui apoi ca gările nu-s toate treceri. Pot fi finaluri. Sau mai rău chiar rame de tablou în care-mi așezi

Rascruce Ma indrept spre toamna, cu iedera rupta de catarat in coate. Asculta-ma, sunt indoita de minununi, sub ele frantele mele drumuri, striga-ma, te pot auzi prin intoarcere, ecou

Aproape ireal, mă vedeam înrămată, cu tricoul larg și șosete de lână, în tine, ca acasă. S-a spart apoi, ca Titanicul într-un lapte de pasăre.

Subțirimea în care te scalzi, cu anii încrustați pe brațe și mirarea clasorului împătimit de geografii. Aurul descântat pe degete în dulcețuri sumare, tomul alb din care se preling poteci

Mă însămânțezi cu nesimetrice emisfere, apăsându-mi pe pleoape struguri încinși și piedici pui, de gura-mi îți cere, apei întoarse în matcă. Gonești păstrăvul mândru în haite

...și te invoc a câta oară cu ochiul răstignit pe trupul meu ca o matriță pentru ceară și adumbrit de anii decorticați cu greu. Aplec peronul ca să te primească și loc îți fac de-a dreptul

Să fie totul un cerc închis din care să nu putem scăpa decât sângerând și rănile să urle. Să fie totul un cerc închis prin care să ne trecem iubirile oarbe; să fie totul un cerc inchis din

Simțindu-te adolescent din Valea cu Tei. Aplecându-ți umărul în lumească dezmierdare. Dorindu-mă ca pe întâiul clasor, unde să-ți așezi călătoriile, astronauții și fluturii biologiilor

O liniște abătută și neagră călărește fără milă pe-o ulucă ruptă. Satul intră-n guri de negură și printre prunii fără rod trec umbre de țărani duși la coasă. Ferestrele sunt stinse și clipesc în

El se trece, cuvintele fuioare se destramă spre mine în gesturi. Sub bolte roz de încântare anii lui lasă urma unui singur pas în noi stări de evanescență cu straie purpurii. El are prezentul

Mă iau păgână și mă plec în fața Negrelor Biserici. Genunchii mei crescuți de-a drept\' cu rotunjimi din dușumeaua zării, i-așez aici pentru-a-nălța un cânt acestor oase ce le

Cu tălpile înnegrite de interjecții de la atâta supt de sevă și dorințe, sprijin copacul-rană cu dulce grai de păun înflorat.

Era anul acela de o singură zi, pescărușii aveau pașapoartele vizate în alb, nisipul înțepenit în clepsidră, părul prins în coadă de cal, cu jazzul agățat în clama mea verde. Priceperea ta

Liliacul alb la întâlnirea ploii gingaș abandon.

Mă frec la ochi cu umbra ta, întorcându-mi fața de la perete. Peste fruntea vindecată recent de vis mi-am mai trasat o linie. Și, iată-mă, încalț pantofi cu tocuri cui să rănesc trotuarul

Fluturi se nasc iar zăpada le înalță scutece de in.

Simți, se apropie fluvii să verse cu verde dedublat de-ndoială, mă smulge, mă uită, mă rupe îndată ca-n truda clipei de împerechere. Þine ochii deschiși, prinde privirea de-un

Þii sforile în silă, zâmbetul îmi cade, rotula, ca un robinet cu bilă, prin care dai drumul numai plecărilor. Veșmintele, culori difuze, cu ața proastă, îmi iese mereu pieptul în

Mi-ai acordat un dans, dupa douazeci de ani de stat in sala Caminului Cultural. Dansul focului, sa merg pe jaratec. S-a intamplat sa te iau in serios si mi-a mai ramas numai

Am doar o mână, evident brațul alunecă pe un singur cot și nu-mi pot face loc. Umărul mă incomodează în fiecare sentiment, fiind prea stingher. Cu un picior n-am sa pot fugi

Trag pe mine, ca pe un șevalet strâmb, pânza gri, la gât am colanul de ani picurând greu peste piept resemnarea. Tu vii de foarte departe, nici nu-i chip de-a te ajunge gestul, ai spatele