Arămiu

Din palma aspra coniacul urca la buza crapata.
Da, pleoapele se-mperecheaza in fiecare clipa clipita iar privirea care se agata de stol, ajunge departe.

...e târziu... caut să prind \"arămiul\" tău în fiecare sintagmă,..., îl găsesc în \"verde dedublat de-ndoială\", în verbele ce urmează...\"mă smulge\", \"mă uită\", \"mă rupe îndată\"... și culmea în \"surâzi\". Greșesc, Ramona?. Poemul tău îmi strigă în memorie o pânză a romanticului William Blake - \"Descărcători de cărbune sub lună plină\", e atât confuz arămiu acolo încât toamna s-ar rușina de frunzele ei. Vorba ta... \"unde s-ar localiza tatuajele sfințite ale trecerii?\". Am citit și am vrut să las o umbră... de aramă!

mai departe de omagiul care se aduce astazi zilnic INTERESULUI, tu cauti sufletul, dai mastile la o parte, obiceiurile sub care ne ascundem si lasi dechiderea inimii care ne arata asa cum suntem \"mă smulge,
mă uită,
mă rupe îndată
ca-n truda clipei de împerechere
.........
evaporă-n
palma ta aspră.\"

Zamfir, ai prins privirea. Multumesc.

Paul, e a treia forma a corpului. Voi aprinde candele aramii. Mai treci din cand in cand prin anotimpul difuz.

Tedi, surprinzatoare interpretarea ta. Ochii copiilor nu-s alterati. De-ai putea ramane asa...