radu stefanescu

acum văd, prima mea sugestie era aiurea
ar fi trebuit \"cu ochii-n peisaj\"
\"pe-i-saj\" fiind acolo și nu \"pei-saj\"
(cine pronunță în 2 silabe, să-i dea Dumnezeu sănătate)
în rest, ce aveam de zis, a făcut-o ceva mai inspiratul meu ante/post vorbitor
cu diferența că, după modesta mea părere, ți-ar sta mai bine mort
așa cum gîndeam eu mai demult
într-un moment de vioaie letargie

\"poeții trebuie sã moarã tineri
mi-l imaginez acum pe Labiș râgâind
la o terasã
din fața Uniunii Turnãtorilor
...
gloria trebuie scoasã din cuptor pânã nu se arde
...
ar trebui împușcați în prima zi
în care stranutã amintiri
cãlcați de arhanghelii de serviciu
jupuiți de suflet și fãcuți caiete\"

acestea fiind zise, închei desigur cu formula de încheiere
uneori e bine rău că există saituri de poezie

ți se pare că sună mai bine fără ultimul \"cu\" în versul 2, iar la partea sîngeroasă, \"cu plină sânge de poet\", în loc de cum e, m-aș bucura. dacă nu, nu m-aș întrista peste măsură. mi-a plăcut cumplit, voi reveni.

nu văd rostul punctelor de suspensie din titlu, cum în general nu le văd rostul în poezie, dar ăsta e alt subiect.

aș sugera permutarea versurilor finale

fac rotocoale
pentru ziua de mâine
din ce în ce mai ușoară

în rest, cu plăcerea lecturii

uite, îți fac o mărturisire, dacă e ceva care mă enervează la culme la femei, în viață, în lirică, totuna, e aerul ăsta duios-matern cu care vă fandosiți în fața bărbatului.

cînd aud de

privește-mi pântecul rotund ești o parte din mine renaște

și

ia-mi sânul și înfruptă-te din el

mă apucă dracii...

(scuze, o fi offtopic, nu cred, dar cine știe)

are mesaj, nu zic nu, dar abundența de formule indigeste gen \"ia-mi sânul și înfruptă-te din el\", îl face, cel puțin din punctul meu de vedere, de necitit.

culmea, singura chestie - salvată de un strop de autoironie - care mi-a plăcut, a fost \"când muntele se sparge de țărm ca un balon uriaș de confetti\" unde am înțeles, firește, că e vorba de un munte de apă, dar, din ce s-a comentat după, se pare că am citit eu aiurea.

Ștefan, sorry, aici cred că ai cam dat-o-n bară... îți explic eu altădată de ce.
sunt multe chestii îndoielnice aici, oricum, în ultimul vers, \"noastre\" e, cu siguranță, complet în plus.
și cine \"aprindea becul din debara\"?
nu că ar conta...

Alex, pe alocuri ceva nu se leagă.
am niște sugestii, dar n-am răbdare să le argumentez.
pentru ușurință, sper că nu e chiar o blasfemie dacă le inserez în text.


”sunt rece”

(te las să crezi asta chiar dacă din ireal nu se naște
nicio realitate. e ca și cum din spinarea unui căluț
de mare ar crește șaua apoi călărețul)

”sunt fluidă”

(poți crede și asta chiar dacă ți-e teamă de apă chiar
dacă dai din mâini ca disperata să ieși la suprafață)

”sunt ciudată”

(de parcă din umăr ți-ar crește vulpi argintii de parcă
ochii tăi ar îngheța aerul și lumea te-ar arăta cu degetul)

în realitate nu ești dilara și nici n-ai fi putut fi.
diferența e că în loc de noapte bună tu aprinzi becurile și
vorbești despre iubire în timp ce eu nici măcar nu mai sunt acolo.

-------------------------

și aș încheia poemul aici - restul, deși nu e rău, e din alt film, aș zice.

e o părere

din Metro, poeta își cumpără flex,
îi mîngîie fieru\' și-n barbă surîde.
(poetul consumă răchie de dude,
cu gîndul, desigur, la artă prin sex).

afară-i furtună, diluvii zălude
sub bluză îi gîdilă sfîrcul convex.
Bacovia cască apatic, a sex,
ciupind-o de buci pe eterna Gertrude.

finalul e simplu și totuși complex:
oțelul feroce în carne pătrunde,
tăind mădularul (găsibil în DEX),
și-n hohot sinistru nebuna o tunde,

lăsînd unei ciori anodine un sex
(ce tragic se zbate pe dalele ude).

aș opera cîteva anoste retușuri, la încheieturi. [pentru ca opera să capete sens, miez, substanță, ș.c.l. iar versurile, tango, tangaj]

1. \"țoale desnude\" nu pare logic, mă gîndesc eu, plus că versul 2 ar tînji după o silabă în plus, deci \"torent de gagici cu pulpițe desnude\"

2. Pe coală-și dă drumu’, la seama de dude… / cu țuici se alină - de pere, de dude

3. punctuația generoasă [....] de după \"mort\" din penultimul vers aș cam scoate-o, conform ultimelor recomandări UE

4. o dia/critică lipsă în ultimul vers, deși critica în ziua de azi nu mai e ce-a fost

5. \"Ce iese din mine și-n ele pătrunde\" / \"Ce iese din unde și-n ele pătrunde\" - dar nu mă întreba de ce

6. și nu i-aș mai zice rondel, nu e tocmai STAS...

baftă :)

da, dispar reperele oricum, era un \"cosm\" în final, știu bine că l-am văzut, acum nu mai e.

am înțeles. de fapt, (și) eu sunt bun ca pîinea caldă, so, a se citi \"genială\" în loc de \"genitivală\"...

serios, ca parodie, involuntară sau nu, e super. zic și eu.

amestecare fie, n-am vrut să fiu rău ca de obicei, Mădălina...

pentru mine unul abia formula genitivală \"tăcerea liniștii\" (pasiunea mea, genitivul), a explicat și barocul stilistic, și poetizarea excesivă, și inversiunile a la Bolintineanu, și aerul ăsta romantic-filosofard de budoar, și celelalte procedee care m-au torturat pînă acolo. dacă e parodic sau autoparodic, nu-i chiar rău, ba chiar dimpotrivă, dar cine știe.

nu știu ce părere au în cazul de față ayatolahii mizelor majore, dar eu unul, deși nu sunt tocmai un fan al colecției de poezici de dragoste, te invidiez cu sinceritate pentru feeria de mai sus

adevărat, mi se păru mie în 2-3 locuri că ludicul și candoarea sunt cam cusute cu ață albă, dar cum spuneam, mi se păru

una peste alta, luna asta ai produs cîteva scamatorii după a căror lectură am rămas 5\' cu sentimentul (de altfel, cît se poate de plăcut) că realitatea nu-i decît o glumă proastă

plăcerea lecturii, etc

dincolo de micile naivități și derapaje, probabil specifice vîrstei (nu neapărat poetice), trebuie să recunosc că poezia are farmecul ei...
cu două chestii nu mă împac, primul vers (scuze, e de-a dreptul horror), și \"ca un tren accelerat pe o linie de cale ferată\" unde cititorul nu cred că-și poate imagina imagina altceva, de ex ca un tren pe șosea, ca un tren pe lacul Herăstrău, ca un tren pe aeroportul Otopeni, etc

eu unul aș mai simplifica pe ici pe colo
(de la luxuriant la stufos nu e decît un pas)

copilul alerga pe scări parcă mulinat de cineva de sus
afară soarele foșnea ca iarba
în mijlocul pieței sculptorul ne dezvelea surplusul de piatră (din moment ce ai scris deja pronumele, \"de pe noi\" e în plus)
pereții de cărămidă erau calzi de parcă ar fi făcut cineva dragoste cu ei / îmi pare din alt film
când sărea câte o treaptă sfărâmată - fără \"sfărîmată\"
în intimitatea noastră auzeam o barcă pălmuită de ape
îl îmbrățișau puternic pânzele de păianjen
pe umeri le simțea umerii
ceva difeit - typo
pe câmpii - pe cîmp
a privit în jos la turnul ce se răsucea spre bază (în jos - spre bază?)
l-a băgat în buzunarul pantalonilor - în buzunar

\"o doamne nocturna îți lumina formele și nu mai aveam nevoie de nimic
nici de moarte\" / nu-mi place. de ce nu direct \"nu mai aveam nevoie de moarte\"

și în orice caz fără \"râsul lui l-a auzit până și dumnezeu\" - o frondă cam facilă, și care oricum, nu-mi spune nimic.
și nici alternanța timpurilor verbale nu merge acolo.

altfel, ce să zic, bizar, inedit
și nu, nu-mi evocă nimic din ce-am citit :)

\"umoru-i treabă serioasă\"
ehe, așa mai vii de-acasă...
(e clar de ce, cum zice dînsul,
citindu-te, m-apucă plînsul)

nu știu dacă exemplarul ăsta din serie merge ca text umoristic (eu unul, scuze, n-am reușit să rîd deși m-am căznit), cred că cel puțin la nivel de intenție aduce a pamflet sau, ținînd cont de abundența detaliilor biografice, a citatelor și a inserțiilor istoric-documentare gen wikipedia, ar merge ca o struțocămilă gen eseu-jurnal-personale.
oricum, din perspectivă strict politică, e cam școlăresc, asta ca să nu zic pueril de-a dreptul.
altfel e prolix, plin de divagații obositoare și detalii nerelevante, și în general, stufos ca un pom de Crăciun. ca să dau numai un exemplu, zi și mie de ce crezi că mă interesează pe mine, cititorul, cine, cînd și de ce ți-a făcut cadou ceasul ăla Pobeda.
pe scurt, așa cum am mai zis-o pe undeva, stilul, simbolistica facilă și construcția în general, ilustrează la fix un anumit risc al lecturilor excesive.

versurile unde prozodia suferă sunt mai multe, dacă vrei, ia ce crezi că-ți place din variantele de mai jos.

galbenii bănuți din iarbă
i-am cules, să-mi fac o salbă
mă întreb, pe-un rînd sau două?

rangul, chiar de-i mititică,
l-ar cam vrea, la o adică.

dar o mulțumesc degrabă
cu trei păpădii din iarbă,
și-n regala mea grădină
o încoronez regină.

pare scrisă cu neglijența aia febrilă din clipele de inspirație - probabil de aici și sentimentul de ușoară vinovăție care ne face să cedăm uneori sugestiilor, după ce răul a fost făcut...

în ce mă privește, aș fi avut una singură, la

\"mai fac un efort de imaginație
fotografiez colegii de școală
le spun să se depărteze să intre toți în cadru fie și claie
ei se urcă în trenuri și se depărtează\"

dar fiindcă tocmai imaginea asta mi-a plăcut cel mai tare, mai bine nu-ți mai zic...