copilul

eu unul aș mai simplifica pe ici pe colo
(de la luxuriant la stufos nu e decît un pas)

copilul alerga pe scări parcă mulinat de cineva de sus
afară soarele foșnea ca iarba
în mijlocul pieței sculptorul ne dezvelea surplusul de piatră (din moment ce ai scris deja pronumele, \"de pe noi\" e în plus)
pereții de cărămidă erau calzi de parcă ar fi făcut cineva dragoste cu ei / îmi pare din alt film
când sărea câte o treaptă sfărâmată - fără \"sfărîmată\"
în intimitatea noastră auzeam o barcă pălmuită de ape
îl îmbrățișau puternic pânzele de păianjen
pe umeri le simțea umerii
ceva difeit - typo
pe câmpii - pe cîmp
a privit în jos la turnul ce se răsucea spre bază (în jos - spre bază?)
l-a băgat în buzunarul pantalonilor - în buzunar

\"o doamne nocturna îți lumina formele și nu mai aveam nevoie de nimic
nici de moarte\" / nu-mi place. de ce nu direct \"nu mai aveam nevoie de moarte\"

și în orice caz fără \"râsul lui l-a auzit până și dumnezeu\" - o frondă cam facilă, și care oricum, nu-mi spune nimic.
și nici alternanța timpurilor verbale nu merge acolo.

altfel, ce să zic, bizar, inedit
și nu, nu-mi evocă nimic din ce-am citit :)

cred că e ceva de făcut cu duiumul de comparații și de lianți. știu, comparațiile sunt necesare pentru a întregi tabloul alternativ, însă cred că la nivel de formulare nu e musai să fie introduse mereu prin lianți care anunță comparația (ca, parcă șamd). se poate, de pildă, folosi și virgula, în loc de \"ca\". ar fi mai subtil și cititorul nu ar mai remarca așa ușor figura de stil, lăsându-se purtat mai bine de text. la fel cu frunzele ce se lipeau, ce-ul putând fi înlocuit de virgulă.

finalul l-aș vedea la aer, ar fi, în opinia mea, mai ferm și totodată mai deschis, având în vedere că râsetul e ceva previzibil, mai ales din partea unui copil, ca reacție, frustă, la mai orice (cealaltă fiind plânsul, nuanțele dintre nefiindu-i așa cunoscute precum unui adult).

typo la căt în penultima strofă.

pe umerii lui poate fi pe umerii, lui e inutil. și ar mai fi ceva detalii de șlefuit. dar mă opresc aici.

un peste alta, deși descrierea asta se poate plia pe mai orice, neavând un tâlc specific, e totuși condusă fluent, compartiv cu textele tale din ultima vreme. și, imagistic, e bogată, chiar dacă are tendința de a glisa în exces.

Este foarte frumos poemul tău. Aș renunța la al doilea vers din prima strofă. În rest este opțiunea ta dacă-l mai cureți. Personal cred că este reușit în această formă, micul versul doi din prima strofă. Comparațiile sunt necesare.


Cu prietenie, ioan

pentru ioan, cu scuze autorului pentru revenire - nu am spus că nu-s necesare, ba din contră. m-am referit la formularea lor, mai precis la felul în care sunt introduse în discurs. am făcut distincția asta.

nu de alta, dar țin la claritate, atâta câtă îmi reușește.

Mădălina

De acord, cred că am fost eu prea clar.

n-am fost eu prea clar

In afara de titlu si de final (cum asa, ne dadea ture in aer?), e un text foarte bun, insa mai taie din cuvinte.

inimile ni se zbăteau ca niște pui în ouă
în timp ce copilul dădea ture în aer


inimile ni se zbăteau ca niște pui în ouă
în timp ce copilul dădea ture în aer


inimile ni se zbăteau ca niște pui în ouă
în timp ce copilul dădea ture în aer


___________

+ nu cred că mai este nevoie de altceva +

verbele (acelasi mod si timp de cele mai multe ori) care se repeta la fiecare vers cred ca fac poezia asta foarte ciudat de citit cu voce tare. s-ar putea sa se instaureze o monotonie care cred ca nu poate fi evitata decat ...asa cum au sugerat deja mai multi...prin simplificare pe ici p colo.

va multumesc de trecere.