radu stefanescu

stimată doamnă-am să vă satisfac
curiozitatea - integral - notați:
sunt unu' care țese viermi pe ac
și înhăitîndu-se cu literați

sugrumă o țestoasă cam la kil
sunt prada preferată de tăuni
în crudul lăstăriș entomofil
cînd cetățenii mai puțin nebuni

consoarta-și pipăie și urlă este
iar din brădiș declamativ caras
inspiră vidu-n criză de foneme

un tip suspect scanat de-un gabor gras
la buletin cînd soarele se screme
să trag-o flegmă peste toate-aceste

p.s. urmează stîng

fulminantul - și ce-o mai fi

prea multă încrîncenare, artificios, crispare și ermetism în poezia asta, Adrian, și curge greu. la lectură, zic. nu zic nu, pe bucățele, o avea un sens (cel puțin la nivel de intenție) dar mărturisesc că ideea, chiar la a treia lectură, mie-mi scapă.
sigur, un recital de virtuozitate a imaginației o poate salva, după cum se poate observa un pic mai sus, dar chiar în ipostaza asta nu cred că-i genu de poem pe care i l-aș citi lui fiu-meu, now and ever. e o părere de autor cu pretenții de cititor (cîrtitor), sau dacă vrei, invers. cum naiba să-mi așez pe nas ochelarii după fuminantul debut cu "gîndac simetric"? la vrabia de vaselină mi i-am scos de tot. pare că încă te cauți, și nu cred că te afli aici.
p.s. "mă bârfește cu tăcere tare" e de-o stîngăcie inexplicabilă.

textul fiind la rec, am citit și eu - evident, subscriu ultimei opinii, dar nu de asta m-am oprit aici.
ce-mi pare bizar e modul în care această dramoletă cu mare priză la publicul simțitor reușește să-mbine, dumnezeule (mon dieux) în modul cel mai armonios cu putință maneaua cu opereta, într-un soi de vodevil intergalactic gen coana chirița și-a pierdut umbrela-n cherbourg, remix pe cît de haios, pe-atît de parșiv - fiindcă în ciuda finalului cumplit de previzibil, nu știu cum dracu face, dar te prinde - poate pt. că sufletul tău simplu de cititor însetat de acțiune speră pînă la ultima silabă (aiurea) că măcar de data asta ea va fi cea care-i oferă papucii (chaussons) sau dacă nu, măcar îl împușcă cu cruzime-n oul roșu dintre, cu toate că în final pistolul se dovedește a fi fost cu apă de cologne, și tout le monde pupat peața endependenți în place la concorde.

în ciuda cîtorva formule clar nefericite dpdv tehnic (nu mai citez, știu că nu accepți obs), a unui replay dintr-un poem mai vechi, a 2-3 secvențe lungite cam aiurea, și a unor inserții teribiliste care nu leagă și nici nu se leagă de nimic, îmi pare un poem mult peste media lecturilor mele de-aici. sper să revii cîndva peste el, merită. pt bucuria lecturii, mulțam, un cititor.

cîteva mici sugestii sub un poem, în opinia mea, reușit:
aș evita citatul "cei mai mari dușmani sunt chiar casnicii tăi", dacă este unul. dacă nu, aș reformula "chiar casnicii", sună rău.
"această întâmplare din copilărie" / "din copilărie" e o precizare inutilă
și finalul, unde aș cînta împreună cu clopotul, și nu în marile sărbători, ci simplu, de sărbători.
altfel, cu plăcerea lecturii

nu-i treaba mea epigrama - să nu vă supărați că mi-au plăcut toate (jocuri de cuvinte, poantă, realizare tehnică), absolut ok.

e primăvară a-nflorit zănoaga
cu silogismu-nfipt în paradigmă
s-a-ntors pe-o rînă ultima enigmă.
băieți, să dăm un cep în lady gaga :)

(ce vremuri...)

doamnă Slavu, cum trebuie scrisă o parodie, v-am oferit eu un exemplu mai sus, din păcate, reacția dvs, mai bine zis lipsa dvs. de reacție la acest subiect, dovedindu-mi că-mi pierd vremea. probabil, d-l Cristea n-a vrut să-mi repete greșeala.

domnule Cristea, cred că v-ați grăbit. Viorel Vrânceanu n-a afirmat că poemul lui Blaga n-ar merita să treacă de atelier, ci doar că n-ar fi trecut.
ceea ce, dacă vă gîndiți bine, e cu totul altceva.


iar chestiunea cu blasfemia e un soi de perdea de fum, autoironie, amărăciune, spuneți-i cum vreți.

sonetul e diluat pe alocuri de formule tautologice, iar decorul e violent ambiguu

descărnate prunduri costelive / descărnat, costeliv - aproape sinonime
și cum așa "prunduri costelive"?

Hidoase umbre-n lanuri înfioară. / "lanuri" ține de vară. "căpiță", de toamnă. "cioată", uscătură de toamnă tîrzie. nu se leagă cu viscolul, fulgii.

Pentru acei ce vor dori să moară / pentru acei - aritmie

colive-hibe - nu rimează, la fel ghiară-înfioară (știu, rimează sonor, dar dacă e sonet, să fie)

Răpuși de boli și de atâtea hibe. / hibele sunt tot slăbiciuni, defecte, lipsuri, în ultimî instanță, boli

E totul fad, înnegurat și tern / fad, tern - 99% sinonime

Pe câmpul gol doar fulgi răzleți se-aștern / Hidoase umbre-n lanuri înfioară. (lanuri pe cîmpul gol)?

Dar în noianul zbaterii ce frânge / elipsă îndoielnică: pe cine/ce frînge?

remarca e realistă, prozodia, beton, dar n-are poantă.

izvoarele raiului
căldura harului
cântecul liturghiilor
peștera sufletului
chemarea lui Dumnezeu
taina tainelor

doamnă, în poezie genitivele sunt un fel de bromură-n ceai; în plus, mica dvs. compunere, sufocată de platitudini monumentale și naivități de gimnaziu, nu spune nimic. n-aș spune că această combinație e chiar ucigătoare, oricum, efectul narcotic e garantat. dacă s-a luat în serios, e de atelier. dacă nu, e genială.

p.s. apăsați tasta space după semnul de punctuație, nu înainte (n-ajută cine știe ce, dar ține de respectul pentru pasărea măiastră)

doamnă Slavu
am văzut steluța optimistă a lui Norică
cel care părea că detestă în mod natural păruiala
am vrut să pricep pe ce se bazează
am citit m-am documentat solid
e ok
îmi cer scuze pentru vorba rea
pe scurt:


văzui că-ntr-adevăr
sunt varză în prognoze.
pe Norea cel din poze,
e greu să-l tragi de păr.

editor desemnat la sectiunea epigrame, in opinia mea de chibitz, o idee total nefericita - evident, pe fata sau mai pe la spate, va fi vehement contestat, indiferent de nume.
dar daca tot ai decis sa existe unul, de ce nu a fost ales de membrii comunitatii, prin vot secret?
in plus, nu pricep de ce sectiunea epigrame trebuia sa aiba un editor al ei. ca sa netezeasca asperitatile? efectul va fi invers. in plus, offtopicele, schimbul de replici acide, sagetile, aveau farmecul lor.
epigrama nu-i pentru manastirile de maici.

d-na Slavu, va compatimesc, misiunea dvs e imposibila...

azi o sa ma distrez citind mesajele de felicitare :)

doamnă, nu mi-o luați în nume de rău, dar:

1. textul nu-i o parodie (cu excepția structurii prozodice și a rimelor, nu preia nimic din mijloacele poetice ale originalului, iar în ce privește tema, nici vorbă)
2. rîdem, glumim, între noi mai merge, și eu păcătuiesc uneori cu glumițe de genul celei de mai sus. dar ideea de a ieși în lume cu astfel producții mi se pare nefericită, atîta vreme cît un festival de satiră și umor autointitulat "național" e totuși o manifestare care depășește cadrul intimității, iar cel (să admitem, totuși) parodiat astfel e unul dintre poeții noștri cardinali.

poate că poezia în sine nu-i chiar o blasfemie, în orice caz, după "Străbatem amurguri cu crini albi în gură", citind distihul oglindă "Ce nașpa-i la ore când bate din gură", eu unul am rămas cu un gust amar.


p.s. sunt multe parodii pe lumea asta, la prima căutare pe google, am găsit una - nu-mi pare tocmai strălucită, dar cel puțin respectă regula jocului.

Liftul e înțepenit
în casa lui
în blocul meu
în lift sunt doi îngeri
unul e Ioan Es. Pop
cu care m-am întîlnit
ieri în Piața Romană
celălalt e Ioan Flora
cu care am fost
pe Strada Culturii

unul vrea să o ia la dreapta
celălalt vrea să o ia la stânga
dar liftul
nu merge decât în sus
și în jos
iată de ce acum
liftul stă pe loc
nedumerit

nu pot fără pălărie
deci
îmi iau pălăria în mâini
și cobor pe scări
asta mă omoară
cu zile

(Adrian Pârvu - Din casa liftului)

parodie după:

cind intr-un lift/ sint doi ingeri/ iar unul vrea sa mearga in sus/ si celalalt in jos/ ei pot sa o faca/ in acelasi timp// cita vreme ei merg/ in acelasi lift/ deodata/ unul in sus/ si altul in jos/ liftul sta pe loc// cind liftul/ sta multa vreme/ la etajul meu/ inteleg ca in el/ sint doi ingeri// imi iau palaria in miini/ si cobor pe scari

(Horia Gârbea - Din lift)

Astăzi dacă ieși cu-o fată
La vreun film sau la vreun pepsi,
Riști să te condamne-ndată
Că deții o bombă. Sexy.

(epigramist)


de-o bombă, cum-necum, te iartă,
dar cînd nevasta te-a văzut
intrînd în avion, de toartă
c-o parașută, ești pierdut.

știu cum trec năzbîtiile de genul ăsta de atelier, probabil nu mai are nimeni timp să le citească.

"se pune pe mâncat cu polonicul meniu de coprofag" combinația ideală între inept, stîngaci și vulgar, e de top.

liricoidă, de sezon

dintre banalități, remarc "te iubesc nu așa cum ești tu ci așa cum te vǎd eu", dintre perle, "postament terestru", dintre enormități, "îți înnod capilarele de norii de deasupra-mi", cea din urmă pentru tenta horror.

de atelier - părerea mea

eu (dar cine sunt eu) aș reformula "ca-ntr-un refugiu cald în calea vînturilor" din mai multe motive, unul din ele fiind vînturile, vorbă pe care, dacă aș fi ministrul culturii aș scoate-o în afara legii, nu neapărat pt. că e clișeică, ci pentru că mă duce cu gîndul la alte prostii. mai sunt furtuni, viscole, taifunuri. în rest, norocoasă, primăvăratică femeie cea care.

firește, cu plăcerea lecturii

prea îndepărtată copilăria mea (prima, desigur, ailaltă bate deja la ușă) ca poezica ta să-mi evoce multe chestii; dar fiindcă tot suntem pe tărîmul împărtășitului și al ireversibilei des-părtășanii, depun și eu aici modesta amintire a faptului că și eu consumam coji de bube, în special de pe genunchi, ușor sărate, gen arahide-n coajă, azi la pungă. în plus, clei de vișin (un soi de ciungă, se obține din trunchiul pomului, după vreo 2 săpt, prin crestare cu un ciob). în rest, nu prea mai știu, atîta doar, o luam regulat, tot pe coajă, de la mama. altfel, despre poem, maestre, numai de bine. stima.