Radu Ioan Tudosan

sub lună și sub soare bucăți de grație covârșitoare nu știu exact de ce în miez de noapte oamenii se grăbeau își încercau norocul șapte șapte șapte aș vrea să cadă peste ei și peste toate o

dintr-o dată ciudata angoasă a existenței din carne-s făcut și uitasem când trenul se înfigea în noapte mă izbise un chip frumos ajunsese lângă mine și o văzusem întreagă și picioarele ei

Cum ar fi să fie gândul Ca un fel de obiect Să îl iau să-l duc încolo Când îmi pare că-i defect Vreau să zic să-l iau cu mâna Vânt măcar aș vrea să-i fac De-aș putea când pofta-mi vine Capu' tot

Nimic Din ce Făcusei tu Și eu Nu putuse Afecta Echilibrul Oricât de mari Și cât de mici Câte dispăruseră Tot atâtea Apăruseră Tot la fel de mult Contaseră Deloc Deloc Deloc Iar asta

de ce să cred că știu ceea ce nu poate fi știut te-ai arătat lumii și lumea nu a înțeles nimic dar te-a iubit cu iubirea din adâncuri unde necuprinsul tău străluce și-n izvor cu apă

iubito oriunde ai fi nu da lumii prea multă atenție de ce ai face-o jocul este deja făcut nu simți sforile trâgându-ne încoace și încolo s-a făcut deja e apus noi nu putem face prea multe într-o

Iubire Tu știi că lumea asta Se va sfârși Se va termina Se va termina De ce să strigi la cei care Nu vor să se trezească Într-un râu de lacrimi Se va sfârși

din gutuie se taie o bucățică și se duce la gură bucățica sprijinită între degetul mare și cuțit și se mestecă bucățica în timp ce se taie încă una până când se termină de tot gutuia nu se

visam și eu visam fără rușine că treceau corbii rând pe rând zburau pe lângă mine ia corbule să văd ce-aduci din depărtari pe-aici cu tine nu știi că niciodată nicicum eu n-am să mor pe limba ta

"Iar te-ai cufundat în stele și în nori și-n ceruri nalte" fix când o gândeam pe stradă dau unul scufundat chiar în ghena de gunoi Doamne ce ne facem noi

unde este cel ce este visător a fost și și-a închipuit că va găsi pacea și altundeva dar "înainte de Abraham" este tot El unicul și adevăratul și întreitul Hristos Iisus Dumnezeu din Fecioară

Cât de mare este minunea ce nu-mi încape în minte Dar sângele meu curge prin ea Minunea întreită în sine însăși Când toate par normale În lumea mea totul e imposibil Totul Mai puțin ea

Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu fie ca în pragul acestui Crăciun Oamenii să știe că fără iubirea sinceră față de Tine vor rămâne doar colinde goale bucurii false și sunetele pline de

Ei toți știu finalul Prefăcându-se că nu Frică și dezgust nebunie și groază Sânge lacrimi și moarte Oh, oh iată doar începutul

Să știu deci că viața e nedreaptă Doamne din vina noastră Doamne niciodată din Tine Doamne cum apare moartea câteodată când nimeni nu se-așteaptă Fețele către Tine să se întoarcă

o inimă teribil de rănită întinsă peste oraș a murit Sinéad din întuneric spre lumină Doamne Iisuse Hristoase din întuneric spre lumină te-am rugat gonește-i pe toți căci toți vor să

imposibil să fiu și totuși sunt eterna minune a minunilor acoperă totul mistuitoarea înviere a lumii

roboțel roboțel frumușel strălucești și ești mare căci inteligența îți este nemuritoare m-ai întrecut în toate doar aici nu mă poți bate aici în ciudatele nebănuitele mustrări de conștiință

doar atât i-aș fi spus cu această voce a mea peste care se așezase praful cred că aș putea să te iubesc și ar fi fost ca atunci când găseam câte-o jucărie veche prin podul de la țară și când

în spatele minții nu mai este loc deloc totul e deja ocupat cum se rotește roata la infinit cum s-ar gândi să scape mai mult sau mai puțin sictirit acolo totul deja e ocupat moartea morții în

glorie frumuseții glorie toate oglinzile să dispară din casa mea a spus și s-au dus cioburi de argint de argint cald înfierbântat au căzut amintiri cu tine goală înfășurată într-un

și fericirea să vină tot la fel tiptil tiptil ca atunci când șoricelul habar n-are că de undeva ghearele sunt tot mai aproape de sângele său tiptil tiptil să vină și ea ca nimeni de

ți-ai dat și tu seama că nu e atât de greu să mimezi tristețea ca și când noaptea cea de plumb este deja aici ce ar mai fi viața fără suferință zise gura zeiței sub cântec întunecos e perfect

e mai rău decât îți imaginezi e mult mai rău decât crezi tu că este și nici nu are cum să fie altfel la cât de mult bine se întinde peste tot peste tot aceeași inimă