Radmila Popovici

Mi-s luntre pe apă de gânduri plutesc – nu-s unsă, străpunsă încet putrezesc Mi-s grotă din țurțuri îmi picură ser – șuvițe durabile pentru reper Mi-s urmă stelară călcată de tot mă

Un adevăr desculț nu zilnic vine… Acum sunt boț de muguri pentru tine feresc de pe uscate gene vălul și mușc cu tot cu degete inelul prin el dezleg răspunsuri univoce cusute din materii

În lumea mea au năpădit cioroii iar porumbeii s-au obrăznicit și mă stropesc furându-i locul ploii ce nu-și cunoaște norul zăpăcit În lumea mea gunoiul stăpânește pe sub perdele magice în

O aromă de puf zborul are de oțel rafinat pân’la strop alungindu-se în decolare când terestrul rămâne pe „stop” se confundă mirific cu zarea tot ce-a fost doar un puzzle perfect deslușește

O pace cu râme și iarbă în inimă ieri s-a-ngropat și magma tot saltă să fiarbă să umple cu zbor al meu pat Materii cu griji-calendare s-au rupt de utilul „a fi” retina e friptă de soare iar

Însingurată pasărea ardea În roșul viu al sârmelor Întinse Întâmplător sau nu își revedea Înfățișarea zborurilor stinse În sinea ei știa că va avea Întreg răspunsul Învingând

Mă supun unei reguli proscrise sângerează genunchii umili mă împiedică pleoapele-nchise de rușine mi-s pașii fragili Am pierdut vorba mamei în țară îmi sunt frați cerșetorii desculți mi-i

A A-di A-di-o Încerc să-nvaț a pronunța „adio” l-am ocolit ca pe o tulburare ca pe un bocet ca pe o rușine și n-am știut că pot să spun „A D I O!” frumos și răspicat ca pe-o

Plouă des, tu porți umbrela și o replică sub limbă… Ai ales să fii acela care rolurile-și schimbă Râde tare când îl doare și suspină când i-i bine azi iubește, mâine moare… Cine ești, hai

M-a sărutat o nouă insomnie pe geana cea mai albă care-a nins în noaptea de cafea pe o hârtie atât de inco- lora ca un vis ce lin coboa- ră trepte- le Golgotei și sparge

Spui că mersul în jos tot îți este lezat că agenda-i de anțărț și-n ea luptă leii iar în vise de mițe se trag tontălăii... Pun accentul pe é – te-ai épuizat! Cauți nasturi, știind că-n sertar

Reduceri de Crăciun: cincizeci, treizeci și zece – agiotaj nebun, dar casa mea e rece... Un pom decolorat azi nu mai dă căldură în ochiul tău murat: nici dragoste, nici ură – tu vrei numai

Tangoul cristalin, fragil și static ți-am dăruit purtându-l înghețat! Ce ritm tulburător și enigmatic pe strune de auz am incrustat! Ce sacră armonie mă încearcă în noaptea adormită, de mai

Ce o fi? Oare susurul frunzelor știa zi și noapte în mine un ger sapă alte fântâni? Spuneam că de frig se îndoaie și fierul și noi ba în nu ba în da nu voiam s-adormim Ce-o fi, oare? De

De ce nu te prefaci, dar, în monstrul meu la noapte să-nfigi secreta gheară în pieptul compromis? Să mi-l sugrumi și colții să zgârie răni coapte de anii ce prin vene cu tine i-am înscris De ce

Minutarul cu secunde în timpane îmi pătrunde și mă cheamă peste timp Imponderabilitate în arteră mi se zbate cel mai vânturatic ghimp Se desface în petale galbenul luminii tale

Ajutoo...! oorbită de sticlirea nonvalorii iimensă lumânare cer din cer eeretică pe crucea veche-a morii iimplor momentul ăsta efemer eermetic s-a închis tunelul morții iintrarea s-a blocat de

Praf de pe aripi de fluturi gingaș, adun pe culori... Vântule, dacă mi-l scuturi fă-te iertare și mori! Caut prin roiuri de-albine dulce polenul, în zori... Rouă, de-l speli de pe mine

Vii acasă, redeschizi sertarul pui contraceptivul potrivit iei din masă, scuturi buzunarul după aia – si(n)gur la dormit! Noaptea toată-n găuri de coșmaruri: morții vii cu tine la un

Sub talpa degetelor mele se plimbă buchii fără sens – nu vor să nască roi de stele cu toate că le bat intens Îmi intră virgule în față și semne de-ntrebare mari de pleoape, frunte se

Pe drumul răgușit de pulberea absenței dând din poale se plimbă mătura maladiilor mele sătule să-și aparțină Câtă sete de mustul principiilor care mă fac atât de plină numai de

Plină de iepuri frica începu să îngenuncheze doar ochi și urechi era tot pământul vibra sub picioare ape pufneau la colț de lacrimă spumegând gura zbiera ajutorul Eram rouă în pojghița

Gustar focalizat pe măr sălbatic de pat neprihănit mă pironești în cadru autumnal și matematic marcând cu bronz zburdalnice povești întipărești pe pielea vârstei mele nuanțe de emoții

Adoarme-mă, tinctură de-odolean, să fiu de rouă mâine pe la trei mă văd cu cineva nepământean Se culcă nori stresați pe ochii mei cu apa cea de ploaie mă droghez – nimic deosebit, ea cade