Poezie
To be or...
1 min lectură·
Mediu
De ce nu te prefaci, dar, în monstrul meu la noapte
să-nfigi secreta gheară în pieptul compromis?
Să mi-l sugrumi și colții să zgârie răni coapte
de anii ce prin vene cu tine i-am înscris
De ce nu-mi vii cu șerpii și lupii tăi odată
să-mi ia, nenorociții, scânteia din priviri?
S-o facă foc și pară, hipnoză ce omoară
și algele, și peștii din ude amintiri
De ce atâta teamă când poți, împărătește
să-ți chemi din hău călăii pentru-a mă chinui?
Zicând că-i doar o dramă ce s-a creat orbește
să-mi mai trimiți și-o floare în cea din urmă zi
a vechiului spectacol în care mi-ai dat rolul
cu tot ce se numește „a fi sau a nu fi…”
022.375
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Radmila Popovici
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 119
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Radmila Popovici. “To be or....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/radmila-popovici/poezie/112006/to-be-orComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Nicolae, ai găsit mai mult decât am pus. Trec prin criză de poezie și asta mă face să nu incadrez altfel, ci doar la personale. În același timp mă interesează ce reflectă modestele mele mesaje în percepția altora. Doar din acest considerent voi exagera și-mi voi trece unele texte sub altă rubrică. Ție îți mulțumesc pentru clipe petrecute alături de bolovani, crengi și buturugi. Ești binevenit!
0

incantat sa te citesc
drag
Costin