Radmila Popovici

Cineva mă întreba ieri: păi cine și cui până la urmă i-a dat papucii!?
Am răspuns: din păcate, fiecare a rămas cu papucii săi...

Genule, bine ai trecut printre \"rânduri\" și nu ezit să-ți zic 2 vorbe:
Cât de mică ar fi mila,
las-să-și mânce omul cina...
N-are treabă cu radmila
nici mâncarea, nici vecina.

Constantin, am fost copleșită și atinsă de spusele tale aici! Ai avut ochi buni să vezi și auz de felină (adică perfect), fiindcă o interpretare mai frumoasă și mai apropiată nici că se putea face. Aceeași admirație,
umbra.

(Te vei muta în ceainicu-mi ermetic) - în cazul în care
s-ar cere o rimă mai strictă ;) Induce o stare aparte poezia ta...

Mă bucur pentru fidelitatea ta de cititor, pentru ideile, energia și curajul de care dai dovadă pe acest site și, mai ales, pentru felul tău neobosit de a comenta și dialoga cu răbdare și atenție. Am remarcat că \"lauzi\" unele texte ale mele și m-aș bucura să știu că într-adevăr auzi și percepi profund mesajul, precum susții (nu că aș avea dubii).
Un lucru, însă, vreau să-l limpezesc: nu scriu nu deatâta că nu mă observă sau înțeleg \"ei\", ci din alte motive de natură subtilă. Iar \"conflictul\" omului cu lumea îl resimte la un moment dat fiecare, având până la urmă propriul conflict interior - cel al necunoașterii ori al neînțelegerii lucrurilor în profunzime. Evident e mai simplu să învinuiești o lume toată, decât pe tine însuți, nu? Revenind la comentariul tău, mă bucur că îți pasă de poezie, dar și de omul de dincolo de ea, deși ar fi contraindicată o astfel de atitudine aici. Oricum, îți sunt recunoscătoare și dacă vezi ceva în textele mele ce, poate, nu văd nici eu, sunt curioasă să știu. Ca să mă refer și la textele tale, îmi par din ce în ce mai interesante, mai pline de înțeles și le citesc.

Mi-a fost dor să spun ceva aici... Îți mulțumesc, Monica!

Iisus
își plimbă iubita
pe țărmuri
nevăzut

atît e de frumoasă
încât diformă
pare
ori fecioară

demonii
îngroziți
de-a ei lumină
în oameni
se ascund

oglindirea noastră
a căpătat viață
și umblă
cu tine
umbră

- o mică, subiectivă incursiune, oglindind \"imaginea\" văzută de mine, nicidecum insinuare.

Nu vreau să te sîcîie întrebarea cu \"personalele\", dar acolo i-i locul din anumite considerente. Dacă ți-a plăcut ideea, înseamnă că ai fost aproape de conținut și să știi că în ale cititului e reciproc.
În materie de iubire unii oameni se aseamănă...

Adrian, la cîte steluțe și semne ai adunat aici, va fi o mare sărbătoare a sufletului și auzului, căci un sonet murmură și mîngîie, iar atîtea cîte s-au născut sub penița ta, vor scălda ascultătorii în valuri melodioase. Cu regretul absenței și cu drag, Radmila.

O haină nouă! Culori potrivite! Și se simte parfum proaspăt, de flori albe-roz. Un sentiment că va ninge. Cu petale. Mai apoi.

Lory, ai o energie deosebită, ține-o tot așa!(dacă ai lăsa al treilea rînd fără \"mi-ești\", nu ai avea de pierdut)

Psihanaliștii susțin că nu poți fi îndrăgostit mai mult de aproximativ 18 luni, de altfel, ar fi un consum ce suprasolicită și doboară, dacă ar dura. Adică, ceea ce urmerază după e - două ființe umane față în față, fără zorzoane, cum spui tu, Corneliu. De aici începe greul. Tot felul de chestii (vorbind despre experiența majorității). Dar se cunosc excepții, oameni cu un potențial energetic enorm, cu o lume interioară vastă, care se aventurează să întindă plăcerea, \"plutirea\", chinul ăsta euforic. Anume frămîntările: \"dacă\", \"oare\", \"poate\" alimentează acea stare ce vine de nu știm unde. Odată ajunși la un tărîm neted, fără obstacole, lucrurile se limpezesc și... încep discuțiile despre ce e iubirea. Cînd ești îndrăgostit,
nu-ți arde de taclale, ci de cel înzorzonat.
Și, totuși, ceea ce rămîne după limpezire, e, poate mai presus decît zborul în sine - e capacitatea de a accepta pe cineva lîngă tine, cu tine și de a-l face să simtă, la rîndul său, că nu e singur. Atîtea perechi constituite din însingurați pe lume...

Ai reușit să mă faci să văd întreg acest tablou, să mă furi pe o clipă din realitate, să-mi mîngîi auzul cu pîlpîitul aripilor de fluturi și cu \"glasurile\" furnicilor, ori ale pașilor acestora? Mi-a fost albastru, citindu-te. Și verde, și proaspăt... Mi-a plăcut.

Găina, de se \"poticnește\",
Vecina iute ți-o \"găbjește\"...
Of, scuze, Grabei nu-s pereche,
Căci \"scrisul\" mi-i de modă veche.

Sper să fiu îndreptățită de a vedea mai mult decît un rînd în această poezie cu substrat filozofic, cu trăiri ridicate la înălțimea stelelor și dilatate pînă la necuprinsul universului. În același timp sincronizate, concentrate, \"eclipsate\" în UNU, ca să poată fi mai greu de atins, mai dificil de pierdut.
E poezia acelor sentimente, care pînă la urmă, merită a fi trăite, decît analizate.
Mi-a plăcut.

Maria, mai mult spațial decît pămîntesc, acest poem-poveste-joc de iubire încîntă prin excepționalul final, prin originalul început și prin iuțeala timpului din mijloc, de altfel, e o poezie a sufletului fără limite.
M-am înglodat un pic în nămol, dar asta e percepția mea.
Aștept urmarea...

Drept în țintă! E o dedicație și n-o să-mi permit să spun mai mult, decît că e la locul ei.

Adrian, e atît de \"viril\" și \"dezbrăcat\" acest cu \"rotunde forme\" sonet, încît nu te lasă să treci în tăcere pe alături, ci te îmbie să-i admiri frumusețea nudă și firească de o rară calitate a muzicalității.

Alina, mă bucur că ai remarcat esența și că mi-ai botezat cum se cuvine acest \"joc\" de-a viața, chiar dacă erai prinsă în proiecte. În plus, m-ai scutit de o \"polemică\". Ești binevenită și să ne mai auzim printre \"nisipurile clepsidrei neiertătoare\".
Andrei, nu încetez să-ți admir amploarea judecății. Și nu atît în acest comentariu, cît pe marginea textelor tale.
Cu bine!

Nu mai sînt atît de mică,
Virtual, să-mi fie frică -
Nea Mitică s-aibă teamă!
Cînd o trece a mea \"vamă\".

Lory, ești pusă pe glume rău! ;)

Cosmine, ai nimerit rău de tot, căci nu i-am spus poezie, și, scuze!!!, că nu am dat explicațiiile de rigoare pentru a fi înțeleasă această nu-mă-ră-toa-re, care nu a ținut să șocheze pe nimeni cu nimic. Treci și tu pe alături, o să ți se facă mai ușor. Iar dacă vrei să te convingi că nu ai dreptate, depune un mic efort.
Mulțumesc pentru atenție!

Maria, nu-mi vine să cred cît de aproape mi-a fost această \"numărătoare\" (în același tact, în aceeași bătaie a inimii)! \"Numărăm\" viața, cum o spui tu perfect, \"prin sentimentul iubirii\".
Toate cifrele ni-s dragi, fiindcă cifre suntem.

Incerc să ghicesc: ce ar alege un copil - creta albă, ori cărbunele pentru a scrie pe alb, ori pe negru?
Efectul ar fi diferit, vizual, ca și substratul alegerii...
Profunzime atent aranjată în vers, cu emoție, care te caracterizează în toate creațiile. Mi-a plăcut poezia!