Pe suflet alb

Poate inca mai dorm, si nu citesc prea bine ceea ce cred ca vad...

Sa cladesti ceva nou, dand esentei de alb pur o forma cat mai bine definita... Totusi e mai greu sa refaci un suflet negru si diform, incercand(uneori parca in zadar) sa-l varuiesti in albul cretei, dar cand reusesti pana si cel mai mic succes e o bucurie extrema... Pe cand, in primul caz, daca ajungi undeva spui \'asta a fost usor, sa mai incer ceva\'

jovul acesta intre alb si negru pare ca un duel launtric intre bine si rau. Sufletul alb, abia trezit la viata manjit de carbunele negru de smoala mai are o sansa. Nu e tot negru. De ce spun asta? Pentru ca tu \" stai in genunchi intaia oara\" ceea ce reprezinta salvarea ta si implicit a sufletului innegrit. Tocmai de aceea, spovedania ta e de bun augur. Revii la culoarea alba, cea purificatoare, prin dospirea albei paini, care, extrapoland poate fi impartasirea cu trupul mantuitorului. Si iata de ce, sufletul oricat de naclait si imbibat de pacate ar fi, devine, prin spovada si impartasanie curat din nou.
Caderea se produce iar. Dupa spovada intervine din nou rutina vietii, gandurile lumesti devin prioritare, compasiunea si generozitatea fata de cei amarati dispare si atunci, sufletul devine nepasator, innegrit de nepasare. Totusi, fiind innegrit, tu scrii cu creta alb- imaculata, ceea ce face ca innegreala psycheei sa se mai estompeze, si
sa dai sperante pentru o noua purificare a pervertitului suflet.

Adrian, multam de citire, esti pe-aproape cu presupunerile.
drag - Lory

Bogdan, tu ai patruns in esenta gandurilor pe care-am incercat sa le scriu...mai bine sau mai rau. Multumesc pentru citire:)
Lory

Un suflet alb, pur, imaculat a fost profanat cu ganduri murdare. A murit speranta din el, a murit inocenta, Insa , de cand ne nastem suntem sortiti pacatului, mortii. Moartea unui suflet e o depersonalizare, dezumanizare. Degeaba ii mai dai o a doua sansa.
A fost contaminat cu rautatea meschina a conditiei omenesti.
Singura sansa pentru reintoarcerea la starea initiala a inocentei ar fi moartea.

Mult succes in continuare,
ANA-MARIA :)))

N-a murit Ana-Maria, daca vrem il mai putem tine in viata, intorcandu-ne la lucrurile simple, macar atunci cand suntem cu noi insine...cercetandu-ne in adanc:), putem sa facem minuni cu noi insine...numai sa vrem. Multumesc pentru atentia ta:)
drag - Lory

\"Oricât de strâns m-ar ține-ncătușată
Cuvintele, să nu mă ducă-n stare
Să scriu cu cretă alb-imaculată
Pe suflet înegrit de nepăsare.\"

Foarte mare dreptate ai și eu am aceeași teamă pentru mine însămi: să nu mă cuprindă negreala sufletului, care de fapt înseamnă nepăsare, cea mai rea dintre toate stările posibile.... Motiv pentru care, mă retrag mereu pentru a avea răgazul ca în solitudine să curăț urmele de cărbune!
Să te coci în fragede poeme, pentru că am mare încredere în talentul tău și te citesc cu multă plăcere!
Cu mult drag,
Magdalena

Incerc să ghicesc: ce ar alege un copil - creta albă, ori cărbunele pentru a scrie pe alb, ori pe negru?
Efectul ar fi diferit, vizual, ca și substratul alegerii...
Profunzime atent aranjată în vers, cu emoție, care te caracterizează în toate creațiile. Mi-a plăcut poezia!

Magda, multumesc pentru incredere, mi-e dor sa citesc ceva de tine:)
drag - Lory

Radmila, ma onoreaza parerea ta, pentru ca te citesc si stiu cum scrii. Multumesc pentru trecere:)
drag - Lory

cunosc aceasta foame de lumina, albul acesta de care vorbesti poate strapunge intunericul... Sa nu dezertezi insa, fiindca piedicile vor fi uriase, si negrul din cerul gurii de suflet tare greu se da dus...