Oare voi fi vreodată mai mult decât o femeie intr-o lume de bărbați? Cu ce drept se pun ei pe piedestal? Puterea brațului? Le e atât de frică să nu fie cineva mai tare; nu cumva o femeie să facă
Viața mea o ia pe un făgaș nou. Schimbări...vor fi ceva. Nu mă voi trezi în acelasi pat, iar priveliștea de pe geam va fi alta. Vor fi mai mulți în casă. Va trebui să învăț a ceda. Va fi mai puțină
Ce oameni, ce lume. Câtă răutate, invidie, nefericire. O aud pe mama spunând că ea nu mai are nici o speranță. Asta face viața din om. Când era tânără, avea vise mari și toată viața înainte. Acuma
E o zi ca oricare alta și plec de-acasă în grabă, enervată și supărată pe toată lumea; în stație e multă lume. Vine un trolebuz iar o babă se împiedică în mulțime; mă întâlnesc cu o Alexandra și
Iarăși bate vântul la fereastră. Aud cum foșnesc frunzele, cum se zbat ramurile. E vară.
Pe mine acest anotimp mă afectează cel mai tare. E-o melancolie în aer, un amalgam de sentimente răvășite.
O frunză se cutremură la prima adiere -
Un vânt de început de toamnă își face apariția.
Șiret, el se strecoară printre ramuri
Copacii-atinși se zbat de plăcere.
Înșelătorul lor le spune cât
I-am trimis o scrisoare. Acum o săptămână. Mi-am zis că de pierdut nu mai am ce. El oricum nu mai e lângă mine. A plecat de mult. Nici nu mi-a zis la revedere. Am așteptat să-mi răspundă dar
Acum mai mult ca niciodată
Privesc în ochii tăi
Caut... și ce găsesc?
Nimic. Doar întuneric.
Altădată eu zăream
Marea și un cer de stele
Parcă ieri tu mă iubeai
Și azi? Ce
Mă plimb în noapte,
Singură pe stradă
Număr stelele de sus
Și frunzele care-au căzut.
Mă las purtată
De aripi de vânt
Și toamna mă îndrumă
Spre visul meu.
Mă plimb ca o nebună
Pe străzile
Pierdut prin negurile nopții
Străbați un singur drum ales;
Tu cauți poate o lumină
La cap de viață, al ei deces.
Ești palid, alb și rece
Mergi beat pe-asfaltul negru
Ea nu mai e niciunde
Și
Ascult tăcerea
Ochilor tăi blânzi
Și simt durerea
Cu care mă pătrunzi;
Un suflet, o inimă curată,
Un zbor de aripi infinit,
Te-am iubit odată,
Dar am greșit.
Ascult tăcerea
Lacrimilor
Ani de zile-am căutat
Dragostea privirii tale,
Zile-n șir am disperat
Când nu-mi apăreai în cale.
Nopți întregi visam un zâmbet,
O dorință de la tine
Mă trezeam mereu în plânset,
Simțind că
Îmi amintesc de-o mare caldă
Cu valuri înspumate,
De țărmurile biciuite zilnic,
De nisipuri înstelate.
Îmi amintesc de marea din ochii tăi,
Mă pierd scufundată în durere,
Mi-e rece, afară-i
Pe strada mea din spate
Se plimbă-un melancolic visător,
Din drumul drept el se abate
La alte vremuri gânditor.
Poate are-un suflet și îl doare,
Sau poate ploaia-l amețește.
Vântul bate atât de
Sufletul meu e-o frunză tomnatică,
Luată de vânt, purtată departe,
Așezată pe un gând,
Pierdută.
Sufletul meu e-o carte închisă,
Pusă undeva pe rafturi,
O poveste tare veche,
Doar a
Între plopi fără de număr
Se-ntinde o străduță mică,
În mijloc e un vis de ani
Și-o tinerețe răvășită.
Între plopi îmbătrâniți
Ninge iarna printre stele,
Jos e-un joc de fulgi
Și sus sunt
Scuturând stejarii de-a frunzelor povară,
Vâjâind puternic spre-al zărilor abis,
Un vânt de toamnă împinge-o moară
Către un codru tainic, un pustiu de vis.
El plimbând zadarnic falnicul
Printre crengi de codru goale
Pierdută-n visul meu mă plimb,
Sperând să mai găsesc un soare
Între nori uitați de timp.
Prin arama jos căzută,
Ochii mei lacrimi strecoară
Și doar vântul le
Ma tot uit la cer in noaptea asta. Parca nimic nu e la fel. Sau poate eu m-am schimbat. Ar fi trebuit sa devin mai matura, dar ma vad tot ca un copil. Oare o sa invat vreodata?
Uneori ma gandesc