qasman

Interioare de gheata tin racoare zapezii ascunse Patrunsa inauntru acum milioane ani necalcata in picioare De vreun muritor. Catedrala de piatra ascunsa in munte acoperit de nisipuri Batute de

Indescifrabil admirabil cinta Domnite privite ades Cad pe nenumarate eooouri Si vor de mincare. Asteapta taxiuri de vers plimbate Pe dincolo poate Neschimbat e un mers Pe la

Crini abatuti la noi in poarta stau si se uita senini Cum cinta stelele mici si ne cinta de suflete goale Ii nemuresc si li se scoala iubirea de tati. Mamele vin si le rascoala intentiile de

Ploaie de vara stirneste praful de pe tiglele caselor incinse la cer si urca in trepte pe altarele inconjurate de nori Acolo unde stau peliastrii cu sceptre batute cu crini. Arunca–n strafundul

Voi vreti un vers plin de mister si de metafore grele Eu tovarasii mei va ofer un cintec usor Dar plin de dor si poate de jale. Voi vreti combinatii de cuvinte maiastre si complicate Eu va dau

Toaca si toaca Si toaca si toaca Bate ca niciodata Prea tare Si toaca si toaca si toaca Ca niciodata Si mai toaca o data Si toaca si toaca si toaca si toaca iar Nu-i de la biserica

Lungi peliastri nu spun ce sint si cauta In cunoasterea lor se pare ca-i cunosc demult Si ei pare sa ma recunoasca. Peliastrii sint oameni veniti de dincolo si Cinta balade de nemuriti

Intre vecii si ceata e-o fantoma Ce da viata celor ce simt Cadere pe nenumarate ecouri Ce simplu Decad si striga Departe Cheama un guardian. Interioare privite de Biciuri ce

Flori de tei picura din norii vazuti de noi si de ei ca o nea galbena. acopera si ziua si noaptea si viata pierduta abia inceputa ieri. Nu cade aceasta nea nicicind pe pamint E doar luata

peste toate a nins cu multe culori ai putea crede ca e iarna dar nu e vara si ninge caci asa ning culorile in acest univers. iarna e a luminii albe ca si zapada sa si-i ucisa de vara cind

s-a facut ora a batut ceasul ora exacta am intrat in transa miine ma duc la servici comunism parte usoara a capitalismului apari si conjugi verbe de a fi inafara de voi traiesc fintele umane

inteligent albastrul de pe cer nu lasa luna ca sa cada-n mare stelele pline de mister s-aprind in fiecare noapte cind una dintre ele moare. se naste ins-a doua zi si umple-albastrul de

vara cu soare si cald cu copii venind de la scoala fericiti ca se termina si-si vor face carari pe frunte in parul lor vara cu circ cu hipopotami cu struti cu balene albe pe care le poti

subtilitatea detinerii smecheriei a loviturii smechere o au doar oamenii cuprinsi de dragostea profunda a fundului ce ride cind torni mamaliga fierbinte. patrunsi de elementele vietii comune ei

soarele arde pamintul de dedesubt cel deasupra e viu si rodeste acolo sevele se incalzesc si infloresc in sus pe creste. in muntele negru de bazalt o floare de colt infloreste ca o capra

introducere in daca exista infinitul se poate scrie de fiecare data cind ti-aluneca cerneala in coltul miinii. introducere in daca exista boala se poate muri la fiecare stranut plin de

un singur tunet se aude dupa fulgere impartite ce cad peste copacul semet singuratic un rug pe care arde prometeu. hefaistos bia si cratos cad la picioarele lui si implora iertare de la

aluneca peste capul meu o poveste cum crezi ca mai pot azi sa recit poezii azi cind ma duc la balul rapitoarelor doamne pe care le cunosc doar putin si pe care le iubesc ca pe niste vecine

frumos e gîndul cînd iubești o fantomă zglobie ca zînele iele cînd zburdă goale în zori prin rouă. frumoasă e viața cînd te uiți pe fereastră și vezi o floare și-i simți in vine înflorirea

indecenta de a privi la luna se plateste cind te apleci sa culegi de jos un banut ruginit. privilegiul de a privi la soare se plateste cind te apleci sa-ti privesti chipul in apa. imensa

departe de lume e un copac din pamintul plin de apa radacinile ii ies la suprafata si nu poate respira aerul plin de ura de bataie de joc pe care abia de-l mai cunoaste. copac mitologic cu

clocotitoare noptile vechi vin si rastoarna un nou obicei. cauta-n idei un print o metafora noua legata la git cu o funda de fronda. aceeasi pe care o stiu napoleon si robespierre si

nu-mi simt aproapele departe in mine-l simt ca pe-o porunca pe care dumnezeu le-a dat-o sclavilor nevolnici ca s-o duca si-o duc din greu prietenii mei dar nu ca pe-o sclavie ci ca pe-o