Struguri culeși de palmele tale cu vine puternice
Strălucesc orbitor in soarele de septembrie
Pe urma carelor pline de rod aleargă un mînz.
Vîntul ridică la cer frunzele triste și le
Lasă
aleargă prin țară ecouri de nou
un erou de la revoluție a mai murit
de batrînețe sau poate de boala.
intelectualii strîng rîndurile mai aproape
tovarașii pot ieși din întisele ape
cu
pfiu pfiu la doamne care pleacă cu trenul
jenat de despărțire mă fac mic
și te iubesc primare de tren
cînd dai încă o data semnalul.
ding ding roata de la tramvai
e trenul care pleacă
din nemurire se iveau meduze cu capul de serpi
alaturi eroul ce curma repezile dorinti se credea nemuritor
sintagme dealuri dorinti necrezute noua
se aseaza la vale.
uimita soarta in
in singuratate doar noaptea
mai pot astepta de aproape
un strigat ma cheama departe
linga mine luceste o stea.
e alcor departe de mona
un gind ma desparte de ea
nestiut si albastru ca
intre a spune Europei nimic sau a-i spune totul
e o platitudide care ma doare.
de ce ?
pentru ca intre
europo halal sa-ti fie si primirea de coroane pe fruntea
soldatului necunoscut
sint
mi l-au furat pe Bacovia
carte de capatii
il iubesc ca pe
sculatul Lazar
ce-l dintii.
privirea mea pe rochii indecente
curma gindirile
despre ce a fost
priveste la luna fugarul
primavara destul in iarna ta am stat
din nefericire ai si tu un pacat
al iubirii ne-ncepute...
iubiti-va pe iarba verde si peste ea ne-nceputa sa cada ploaia
ca peste castele de neinceputa
sperante zboara in piata goala
sperante de copii ce-au cumparat
mere pentru scoala
sperante de oameni batrini
ce-au venit sa cumpere carne.
un cintec trist se aude in departare
in piata
imbecili purtatori de umbre doar in lumina ascundeti
mirajul intiparit pe chipurile voastre ce nu poate strabate
prin ploaia ce cade continuu linga voi si de durere curge
animale fara rusine
stau in aceeasi casa cu nietzsche si kant
vad aceeasi lumina a zorilor cu zola si voltaire
citesc aceeasi poezie cu bacovia
eminescu rimbaud si baudelaire.
ascult aceeasi trista tristete zi de
sint genial ca si natura
dar timpul ma-nvirte-n loc si ma da de-a dura.
sint umil ca un ciine
si astept o bucata de piine de la Stapinul meu.
sint alunecos ca sarpele boa
si astept sa beau
am facut din noapte inc-o zi si din zi in zi
creste ziua de doua ori cu fiecare noapte
din zi as face noapte ca s-o pot mari ca pe-o zi de doua ori
dar daca ar fi numai noapte cum ar putea
in lupta ce se da intre mine si vecinul meu e o pricina de neinteles
un amestec de cuvinte ce imi ies si ii ies din gura asemanatoare unui clopot
in care limba se numeste limba. e o limba de clopot
peste văi trece un vuiet prelung
de vară lăsată la vatră și liberă și
veselă se-ntoarce toamna acasă.
s-au uitat: soarele orbitor la amiază
nopțile de rusalii și sînziene
florile de tei și
intr-o lume in care apasa o soarta
cei fara sorti izbindesc mai mult
inegal ca o moarte paralela cu alti.
se apleaca istorici pe manuscrise si citesc
de acolo ce simt si ei
le e frica de
vreau sa fac o poezie frumoasa
sa cada de aici peste casa
inchipuire de zine de sorti
peste casele noastre.
copiii prinsi in jocul lor
arunca piatra in sotron
si o lasa jos cind pleaca
dintre noi am vazut numai morti
se cinta pe la porti prohodul:
in valea intristarii nu va fi: poeti!
nici intristare nici suspin.
calici de-o viata traita aici
imbogatiti viata de
imensa dragoste pe care o port pentru tine
ma face sa inteleg ca nu sint mort
si daca iubesc tot ce vad e bine.
indusa in mintea mea ca un ecou
e moartea de care mi-e frica
cu karamazovi cu
vara nici o pasare nu mai cinta
ca si iarna ele tac si asculta
cum moare privighetoarea.
ascunsa intre ramuri de porumbele
ea cinta siraguri de triluri
si se raneste in spini.
de aceea ma
Sa-i fac fiului meu un joc
El se joaca cu copiii mici
Ce nu-nteleg ca pe aici
E moartea un joc.
Arunca mingea unul la altul
Ca lucruri pe care miine
Le vor arunca in marele
in creierele mele bat in ritm doua clopote grele
e ritm de clopote de infierare
pielea ma doare de o boala de piele cu nume ciudat
de doua suflete grele
dar clopotele de ce bat
Dragostea fireasca sau nefireasca uneori
pe care o simti fata de ceva isi are originea in norul oort
in nebuloasa crabului pe venus poate pe toata calea lactee.
In ziua cind nimeni nu era ca
E o lume patrunsa de esente primare
Robii ca mine si ca tine vor de mincare.
Apasa peste noi o grea ghilotina
Timpul a toate fara nici o vina.
Munca e o boala inventata de ei
Sa numeroteze