qasman

musa-i mai tare ca kk!
si asta pen-ca - i fara de-alea critice!
critica sa-i faci matale lu\' eminescu!
pe mine sa ma lasi fara!

jmecheriile de doi lei, baietas, e bune la matale in cartier!
ar fi mare pacat o rica pe capul domniei tale!
treaba pe care o ai matale cu limba italiana ramine, te rog sa ma crezi, o mare neintelegere!

stima mi s-a terminat
nu mi-a mai ajuns si
pentru domnia matale

penny market

macrisul o vorba aruncata in vint poate fi poetic vorbind o intreaga... poezie. si aici mai sus se vorbeste de poezie...
ochiul de paun e intotdeauna calm.

ei hai , si ce?!

sa fugim in necunoscutul leviatan!

si daca nu e bine poete,
ce bine e acasa

cu mama si tata

si cu ceilalti...

unii pot fi si prieteni.

bineinteles ca nu, dar e doar o rima la corb, care, si el, nu e al primaverii.
ce sa-i faci zenitul e deasupra tururor.

\"partidu-n sus
partidu-n jos
ah, cit este de frumos!

partidu-n jos
partidu-n sus
nu mai am nimic de spus!\"

domnisoara, ghilimele n-am scris si nu am vazut, iar tonul, daca nu se potriveste, stiti cum spune proverbul: \" il mai potrivim si cu limba\".

Chiar dacă ți s-a spus nu pune mîna
Tu continuă sa cauți Lîna
și poate într-o zi te vei trezi lîngă ea.

Schimbarea de soartă e binevenită
căci niciodata nu e ea adevărata Lînă.

Ea mereu stă ascunsă in stele si lună
Si daca n-o cauți continuu, mori.

De aceea eroii nu s-au întors înapoi.

ai dreptate, patria e o declanșare de neurochimici în capul meu, al tau, al tuturor. și, poate, ceva in plus. impreună, un sentiment.
nu este, însă, pe deplin cunoscut. de aceea rămîne, și cred ca va rămîne, veșnic, un subiect de studiat.

Nu, tu vii din poveste, din multimea irationala...
unde e orice e posibil...

uite, si, o poezie!
nu fantastica, si nici deosebita, dar poezie!

\"Fara de numar sunteti fii ai faptei
pretutindenii pe drumuri, subt cer si prin case.
Numai eu stau aici fara folos, nemernic,
Bun doar de-necat in ape.

Totusi astept, demult tot astept
vreun trecator atotbun si-atotdrept ca sa-i spun:
O, nu-ti intoarce privirea,
o, nu-mi osandi nemiscarea.
Cresc intre voi, ci umbrit de mainile mele
misticul rod se rotunjeste in alta parte.
Nu ma blestemati, nu ma blestemati!

Prieten al adancului,
tovaras al linistei
joc peste fapte.
Cateodata prin fluier de os stramosesc
ma trimit in chip de cantec spre moarte.

Intrebator fratele ma priveste
mirata ma-ntampina sora,
dar incolacit la picioarele mele
m-asculta si ma pricepe prea bine
sarpele cel cu ochii de-a pururi deschisi
spre intelepciunea de dincolo.\"
L.Blaga

bonifacia nu e o fictiune, e chiar viata studenteasca de azi si de ieri si, bineinteles, de miine.
exista aceeasi profesoara de slava veche, chiar daca astazi e de limba engleza.
tipologia umana e eterna, nu are prea multa legatura cu o anumita limba.
frumos este, insa, stilul scrierii.

Ruptura dintre prima strofa si rest e evidenta. Acolo, in prima strofa poetul se dezvolta si devine nebanuit. Apoi se pierde, e o pierdere a poetilor, in strofele urmatoare unde face o psihanaliza(sic!) usoara. Cred ca aici sint, de fapt, doua poezii. Ca si in gindirea poetului nostru, bineinteles. Intrepatrunderea celor doua nu e lipsita de de un oarecare farmec, dar, domnule poet !, schizofrenia nu e o stare pe care s-o fabrici, e o stare data !, si pe care daca n-o ai de fapt, e foarte greu, daca nu imposibil, s-o pui in poezie.

fiindca astia de la cablu mi-au luat si cuvintele nu-ti pot spune decit, sa te ierti,
si, nu te mai uita la televizor!
mai fratilor, nu mai taiati curentul!
sa nu cumva sa apara vreo cometa!
,si nu mai citi poezie!
sa stii ca televizorul ofera multe posibilitati
de extrovertire!
hai, ca glumesc!
dar, totusi, te rog, iarta-ma!
nu am vrut sa fac ceea ce am facut, crede-ma a fost o prostie.
si totusi ma urmareste un gind: te rog, nu te mai uita la televizor.
s-ar putea sa fie o parere a mea, nu prea buna despre gindirea ta, mi-a placut insa figura cu \"cogitativ\" e interesant cuvintul!
nu stiu daca cunosti ultima fraza din cugetarea lui Decartes, dar eu stiu ca era :\"sum, ergo Deus est\",
nu prea apare prin carti, dar, sa stii, ca de obicei nici nu trebuie!

domnisoara Manolescu, pamintul de dedesubt e chiar de dedesubt, dar aveti dreptate, mai tirziu, poate deveni si cel de desupra!
exprimarea e, insa, una facuta anume ca sa nu sune \"asa bine din punct de vedere fonetic\".
ginditi-va ce s-ar fi intimplat daca suna ca: \"pe-un picior de plai\" samd!
capra care si asa era cam neagra s-ar fi transformat intr-o miorita \"laie,laie bucalaie\" si nicidecum intr-o floare de colt!
si fiindca aceasta nu s-a intimplat \"primul vinator\" a pierdut!
capra neagra transformata in floare de colt, si \"vitavercea\", s-au pierdut in neant.
au mai ramas unii (pot fi vinatori sau nu) care suna (d)in corn...

cu drag,

o poezie \"personala\" care incepe prin a exprima, in prima strofa, lipsa de caracter generala, dupa care, totusi, poetul accepta existenta unei exceptii, care este \"Doamna\", ce traverseaza vesnic calea ferata:
\"Doamnă
cel mai uman mister
veșnic traversând calea ferată\".
inchinarea facuta de poet calatoriei cu trenul culmineaza cu fuga acestuia dupa lumina rosie aprinsa la coada ultimului vagon: \"din fastuoase gări mă iau bezmetic
după lumina roșie-a vagonului din spate\".
urmeaza o defulare a iubitului care fiindca nu a prins trenul iubitei ia, bineinteles, trenul urmator simtindu-se totusi inca vinovat: \"mă bântuie o aspră răzbunare\".
el nu-si pierde insa speranta de a o ajunge intr-o gara
ipotetica pe \"Doamna\" sa: \"să vă ajung din urmă cu umbra mea o zi\".
finalul este, astfel, unul fericit,\"Doamna\" isi vede si ea, in sfirsit, iubitul, care si el, dealtfel, recunoaste ca-si cam batuse joc de trenul urmator: \"că-mi bat joc
de trenul care vine în urma mea\".
este o poezie care incepe surprinzator: \"nu\", si se termina la fel:
\"să vă ajung din urmă cu umbra mea o zi\", sustinindu-mi
parerea ca doua trenuri pot ajunge, si la noi, in aceeasi gara.

nene vasile, nu m-am gindit ca matale esti critic, si tulburarea pe care mi-o provoci ar fi asa de mare!
e o necuvinta, dar te rog, sa ma ierti!
matematica matale e o boala grea pe care
nu ti-o poti vindeca cu poezie!
sa fii sanatos!

Poetul are porniri, dealtfel, foarte pamintesti, si vrea
sa-i faca iubitei, cit se poate de repede, un copil.
Aici intervine, insa, « complexul matern » de care este bintuit si renunta la planurile sale initiale privindu-si iubita ca pe-o « cucernica zidire ».
Apoi isi mai aduce aminte ca si-a cam pierdut vigoarea de altadata si asteapta « o tainica lumina » care sa-l treaca, ca luntrasul Caron riul Lethe, in sferele inalte , platoniciene, vazute de poet ca «regatul aurit ». Poetul crede ca numai inocenta pe care o asteapta, cu teama insa de necunoscut : « cind va fi sa vina », il va duce pe inaltele culmi aurite ale muntelui Venus.
Se pare insa ca « tainica lumina » l-a primenit de pofte intre timp :
« Ca să primesc o tainică lumină
Și să mă simt de pofte primenit. ».

nu stiu ce are cultura
cu injuratu\'
da\' e bun atasamentu\'
sau cu tine sau
cu altu\'

cind se uda toata

domnisoara
in cultura-i vasta
cind ii vine orgasmu\'
i-e gindul numai
la tine...
...sau poate la altu\'...

Da\' aista nu-i un poem, cuconita draga, ii in totalitatea lui
o drama!
si-ncodata LA MULTI ANI!