proca bogdan constantin

Într-un loc ferit de soare Stă la umbră-un boschetar Și-și spune cu voce tare Despre viața de hoinar. Are patruzeci și-un pic, Barba parcă-i de călugăr Și nu a mâncat nimic Însă bea fără

Bună! Sunt clipa care tocmai a trecut. Și mai am surori,mii,care mai mari,care mai mici, Care mai frumoase și plăcute, Care mai hidoase și urâte. Dar toate suntem clipele pe care le-ai trăit,

Din nori iese rază de soare. Pesemne ca cerul zâmbește. Eu mă gândesc la fata care A fost iubirea de poveste. Și, în dorința mea arzanda De a simți căldura dulce Întind a mea mâna plăpânda

Pe o planetă oarecare din universul acesta ne trăim viețile noastre jucate parcă la loz în plic.Ne ghidăm în necunoscutul acesta ce ne înconjoară după credință. Oricum ar fi,principalul este sa

Când binele devine rău Și răul este bine, Când Cel Viclean e Dumnezeu Iar Iisus rău devine Atunci e o lume pierdută În haosul ființei Căci omul pe loc se transformă În sclavul neputinței.

Azi este ajunul,fii mai fericit, Nu uita ca Domnul nu te-a părăsit. De Sfântul Crăciun află bucurie Și pentru o chipa uită de mâhnire. Chiar dacă în lume răul încolțește Iar binele parcă zi

Din lungul șir al anilor Ce au trecut pe astă lume Se dă astăzi oamenilor Din nou lumina ca minune... Într-o lume în care omul Ajunge încet să se piardă Căci în zări este Babilonul Și Răul

Viața...Oare ce înseamna? O-ntrebare făr' răspuns. Este doar o simplă teamă Despre sigurul apus? Naștere, viață și moarte: Trei etape din întreg. Către ce a noast' suflare Își da ultimul său

O cheamă sec, femeie.pesemne e femela Este specia care nu va muri de foame Fiindcă în viața este precum e o hiena Își devorează prada ce are ghinioane. Are doua picioare ce și le

Saturnian In cer e liniste de moarte dar pe pamant e dragoste. In haul existentei noastre din pacate nu-i liniste. E o tacere de mormant pe valea plangerii din nori Iar sufletul,inima bate de

Pim se grăbește spre poarta cetății Dorind să ajungă la marele han. Acolo va găsi virtutea dreptății După ce-a trăit doar în chin și scandal. Însă ce să vezi?Călare pe cal, Încearcă să plece

Într-o seară oarecare Când păianjenii dormeau Iar luna dădea târcoale În timp ce eu o priveam Deodată, cu mișcarea Unui vraci cu multă forță Am coborât cu chemarea O stea ca o mică torță.

Ger. Tăcere. Liniște. Lumea s-a oprit din angrenajul ei obișnuit. Stelele au înghețat pe cerul mult prea lucid. E așa de frig încât pana și timpului îi este greu sa se urnească. Îmbătat cu

Privesc cerul trist de august Într-o noapte fără stele, Doar cu luna ce apune Ca și gândurile mele... Mă gândesc oare ce-aș face De mâine s-ar sfârși viața Și n-aș mai putea

Crizantema In toamna rece de brumar Pasesc agale pe-a mea cale Precum merge un lup hoinar Ce umbla dupa caprioare. O caprioara e anume Speranta ce ma tine-n viata Iar dragostea e-acea

Un soare care-apune Însângerand văzduhul La orizont de lume Încet își dă năduful Iar pomii ruginii Cu frunze ca arama Șoptesc slab poezii Fără să îți dai seama... Se face frig.E brumă În

Pribeag sub cerul cenușiu Al unei toamne friguroase, Mergând spre cai ce nu le știu Prin labirinturi odioase Privind cum cerul plange-ntruna Cu lacrimi reci de ploaie hâdă Iar inima-mi

Las umbra mea țărânei din care eu mă trag Spre a renaște încă o dată din infern Iar sufletul mi-l pun adunat în șirag La umbra unui nuc ce va trăi etern. Acestea fiind spuse nu am decât

Sunt un bețiv. Merg din crâșmă în crâșmă Să-mi înec amarul într-o sticlă de bere. În bere și vin îmi găsesc eu plăcere Mâine, ca și azi, ca și-n ziua din urmă... Se scurg zilele precum vinul

Încercând sa cauți adevărul firii Care sta haotic în darul iubirii Te lovești de trista amăgire vagă A unei hiene:clipa ce-o sa treacă. Urmând drumul care duce în neștire Către amăgirea

E toamnă iar.Iarăși brumarul Acoperă cu nea pământul Iar soarele își plânge trist Coroana palidă.Iar vântul Adună nori cu ploi cam reci Și cârduri negre de corbi sadici Ce croncăne.E-n

Trăiesc fiindcă râd,trăiesc atunci când plâng. Trăiesc fiindcă ploaia tot cade pe pământ. Trăiesc atunci când păsări zboară lin în văzduh Iar porumbeii poartă semnul Sfântului Duh. O clipă

Nu știu prea-bine poate ce este dragostea. Probabil că e doar himera,piaza rea. Ori poate că e clipa ce stă în multe clipe Ce fac din astă viață placeri deloc fictive. Dragostea o găsești