Plopeanu Petrache

Un anotimp al trecerii, mă întreb ce fel de trecere, pentru că este cert, nu este o trecere de la un anotimp la altul ci de la o stare la alta, de la o stare de moarte la altă stare de moarte, pentru că și morțile au mai multe planuri identificate în coaja descompunerii.
Am pornit de la \"raze incidente\" și am identificat două stări nu două lumi, pentru că a doua lume se găsește dincolo de oglindă și nu are nimic de-a face cu incidența.Aici, este otrăvirea, izolarea, revolta, îngenuncherea, fierbințeala, dizolvarea, descompunerea, devorarea și jupuirea. Dincolo, în oglindă a rămas răsuflarea, fereastra, zidul, chemarea, valul, tărâmurile, ploaia, războaiele. Între cele două, stau cuvintele jupuite în strigătul celui ce se îneacă în descompunerea sa veșnică, acolo și aici.
Îmi place ceea ce ai scris Ecaterina și cred că veșnicele cuvinte, de la facerea lumii până azi, oricât ar încerca unii să le jupoaie ele rămân să ne arate mereu altfel drumurile, aici, dincolo
Cu prietenie
PP

Uguitul acela parcă neluat în seamă are asupra mea un efect interesant: el reușește să mă facă să vizualizez totul și să înțeleg această cronică simplă a vieții reluate într-o veșnicie întreruptă doar pentru a asculta uguitul turturelei în copac, iar copacul devine o axis mundi reînoită, udată permanent prin sângele nașterii. Cerul, pământul, văzduhul, Mahmoud sunt referințele identificate precum și legătura dintre ele, totul creat o o extrem de minuțioasă economie de mijloace
Cu prietenie
PP

Sânge hulpav, transpirație proaspătă, muzica limpede a morții, să mănânc gândurile...
Sunt, Liviu imagini pe care le-am reținut direct la prima citire. Nu sunt adeptul ruperii imaginilor de textul integral, de aceea continuu să spun...
Titlul nu este ales la întâmplare, cum am mai văzut la unii, ci are o legătură clară cu ce urmează. Disperarea este o formă de foame nesatisfăcută. Ești disperat din imposibilitatea de a înghiți și ultimele gânduri, acelea care apar atunci când muzica moarții se aude din ce în ce mai clar, pentru că muzica și chițăiturile șobolanilor, model al rozătorilor prin excelență, te împiedică. Foamea este una de tine însuți, ai vrea să mai ai încă tot timpul din lume pentru a te devora în continuare, dar sublima transpirație din cer, o altă apă a morții nu mai dă răgaz.
Cred, Liviu, că asta am încerca fiecare în acea clipă suspendată și atât de repede, a trecerii
Clar, imaginativ, crud ca viața
Felicitări
Cu prietenie
PP

Bine te-am regăsit Teodor, pe tine și poezia ta!
Ochiul, mai mult decât oricare alt organ de simț este cel invadat de multitudinea de senzații de peste zi, de peste viață. Atunci când te întâlnești cu cineva nu exclami \"Nu te-am mai auzit de mult\", ci, \"Nu te-am mai văzut de atâta timp\". Poate în lumea câinilor și a altor lighioane să se spună printre mârâituri: \"Nu te-am mai mirosit de mult\"...
Ochiul rămâne orice am spune, alfa și omega luării la cunoștință de existență...Seara este recapitularea ochiului, dimineața ni-l hrănim cu acea icoană despre care scrii, acea icoană a sufletului așa cum îl avem fiecare. Fiecare dintre noi avem ochi, dar fiecare vedem altfel același lucru, identic cu el însuși, fiecare dăm cu ceea ce avem noi semnificații căutărilor și refugiilor.
Mă bucur că am citit.
Cu multă prietenie
PP

Mulțumesc Teodor pentru cuvintele tale deosebite. Timp de două săptămâni am rămas afară din site, lucrând pe brânci să dau viață unei noi librării de adevărat nivel național, aici la noi în Rm.Sărat (de fapt vechea librărie într-o nouă locație), de aceea nu am mai postat nimic, de aceea nu am mai intrat niciunde
Mulțumesc încă o dată pentru prietenia arătată
Cu prietenie
PP

Carmen m-am întors în site după ce timp de două săptămâni am lucrat pe brânci să dau viață unei librării de nivel național aici la noi la Rm.Sărat...
Poezie...
O dragoste ilustrativă precum un vechi pergament pe care poate, doar în Erotic Museum din Berlin, l-am putea vedea. Extrem de sugestive toate vorbele tale și toate trimiterile tale.
Tu, el
iubire, pierdere și regăsire și iar pierdere și tristețe și întrebări
brațele lui brațele tale ale lui înfipte în carnea ta doare dar le vrei
doare dar îl vrei și vrei să știi unde este unde s-a dus și de ce nu-i poți regăsi țărmul sau mormântul
Pentru că nu este mare să se scurgă, pentru că nu este dincolo. Va veni, sunt sigur
Cu prietenie
PP

Mulțumesc Vasilica de trecere și de aprecieri
Cu stimă
PP

Mulțumesc Vasilica de trecere și de aprecieri
Cu stimă
PP

Prietene Vali (pentru prieteni), ce recunosc:
...a fost un timp, altădată când e(l)a, nu era ca o frunză în căutarea singurătății, ea tulbură acum apa uitării pentru a se uita pe sine și devine frunză.e(l)a devine goală de ceea ce a fost altădată în ea, se uită pe sineș își uită frumusețea adâncită între albeața sânilor și ascultă pașii tăi grăbiți care, intră pe fugă în visul ei ca într-un timp al întrebărilor și iubirii.e(l)a nu răspunde chemării, o împiedică însuși anacronismul chemării, care nu-și găsește suportul pentru că el există, dragostea există, nu are de unde să fie chemată pentru că ea este, e(l)a este singura cărămidă din templul poveștii, o cărămidă din marmură strălucitoare, iar el?, el lut.
Asta a fost o iubire, poate că mai este, continuă
Cu multă prietenie pentru că aduci în mine dorința de a o cunoaște pe Ela..

Leonard, m-am întrebat dacă citești vreodată ce scriu și dacă e ceva ce să îți trezească interesul! Mă interesa opinia ta pentru că am convingerea, ca și în cazul lui Alberto, că scrieți teribil; mă întrebam și mă întreb încă dacă ceea ce scriu se poate ridica la nivelul celor ale voastre.
De aceea mulțumesc pentru cele spuse și recunosc, în subconștientul meu, probabil că Dune este prezentă permanent, atunci când se abate asupranoastră căldura sau ideea de căldură.
Cu prietenie
PP

Alberto, de eternul feminin am fost și sunt îndrăgostit iremediabil, ai perfectă dreptate și ai sesizat foarte corect corelațiile dintre cum sunt eu ca individ și sentimentele ilustrate aici.
Îmi cer scuze pentru răspounsul acesta întârziat
Mulțumesc mult pentru cele spuse despre textul meu, spun astea mai ales pentru că știu că vine de la cineva foarte (dacă se poate spune așa) imparțial.
Cu prietenie
PP

Ce pot recunoaște, Ioana:
-tu, undeva între ziduri
-zidurile au ferestre, unica ta legătură cu cei de afară
-lucrurile pe care le ascunzi față de el:
.setea
.visele-deșerturi-naufragii-tu,

este o măcinare implicită ființei tale, măcinare care stă sub semnul apei, fie că este vorba de absența ei, fie de abundența peste poate, fie că vorbești despre lumea sărată din mintea ta, (marea, marea, marea). zidurile te ascund și pe tine, dar îi ascund și pe ceilalți. rămân ferestrele ca niște hublouri de navă, ele de fapt împiedicând apa să ajungă la tine.

aștepți un moment, acela în care apa ta se va duce și se va uni cu apele tuturor râurilor, fluviilor, mărilor și oceanelor. vei deveni asemeni ei
imaginația mi s-a scufundat puternic în torente
Cu stimă
PP

Teodor, am reținut
-melcul depășind pe contrasens
-timpul obosit...în legătură însă cu acel melc de care a fost vorba mai sus
-venele infectate cu albastru
-pașii în spatele somnului
-imagini scrijelite pe sânge
-din politețe pământul refuză orice privire

accidentul pare să fie și unul, prozaic vorbind, rutier, dar cred că aici este altceva decât asta. accidentul rutier desigur că este un pretext pentru a-l cunoaște pe Dumnezeu, Cel dintr-o inimă, iar toate cel pe care le aduci în sprijinul afirmațiilor tale, melcul, timpul, venele, cerul, pământul...nu sunt decât umbre în care te învălui tu și în care îl aștepți pe El. El o să se uite curios la cele ce s-au petrecut în versul tău și o să te privească și o să te aștepte în inimă.
O poezie caldă Teodor care îmi ajunge la ... inimă
Cu prietenie
PP

Ina, m-ai cucerit iremediabil!!! Tonusul tău atât de viguros și totodată de sentimental, mi-a adus lacrimi în ochi: uite dom\'le că mai sunt și români care vorbesc de bine tradițiile românești și încă într-un chip atât de frumos, atât de legat și de amuzant în același timp. Voi fi mereu pe pagina ta. Promit!
Cu prietenie
PP

Mulțumesc Ina pentru cuvinte și pentru promisiune. Voi încerca în toate prozele mele să reușesc să fiu pe măsura aprecierilor tale. Și desigur așa se îmbogățește reciproc cercul de prieteni pe site.
Cu prietenie
PP

Vali, dragul meu se pare că ai făcut sex neprotejat cu ...poezia. Din acest act sublim se nasc frumuseți cu adieri de divin și trimiteri la umanul cel mai adând din noi.
Mai multe niveluri surprind eu aici:
-iubirea
-scrisul
-poezia
și toate de fapt au legătură unele cu altele.
există aici o plăcere aproape sexuală de a dezvirgina alba hârtie de această povară. stiloul este asemeni unui phalus, hârtia asemeni unui pântec primitor, cuvântul este sperma roditoare, orgasmul este fiecare creație reușită. ai reușit să recreezi atmosfera sacră a unui templu antic, în care prostituatele sacre se dăruiau pentru comuniunea fiecăruia cu sacrul. asta este și poezia, o prostituată sacră, ce ni se dăruie și se dăruie celuia care dorește să se înalțe
Foarte reușit poem, foarte unitare cele trei niveluri și foarte bune trecerile de la unul la altul și comunicarea dintre ele.
Felicitări
Cu admirație sinceră
PP

Luciana, imaginația mea este de vină pentru tot ceea ce am scris. Întotdeauna când scriu, văd în chip direct cum scrisul se transformă în imagine directă, ca la cinematograf. În felul acesta pot să stau de vorbă cu inexistentul, imposibilul devine posibil, furia poate fi transformată în pictură.
Să știi că voi încerca să te imaginez și pe tine din poeziile tale
Mulțumesc pentru cuvintele tale onorante
Cu multă prietenie
PP

Teodor,
imediat am văzut:
-pântecul zilei și pe tine în el dimineață
...tu dimineață treci primul printre oameni
-cerul
...culoarea
...zborul
...rădăcinile
...corul
-păcatul
...minciunile
-mâinile mamei
...sunt cele care moșesc totul și lasă păcatul să scadă dincolo de orice urmă de păcătuire

Acum:
grafic văd cum cerul cuprinde în el ziua pântec, în care tu dimineață treci printre oameni, depărtat de păcate prin acțiunea alchimică a dragostei mamei. Cerul este un trup care are un pântec, care are o dimineață creatoare atunci când este printre oameni.Numai atunci!
Văd într-o antropomorfizare frumoasă cum unești tot ce există acum, vizibil și cele legate de ele, invizibile, într-o entitate a elementelor naturii, umanului și supraumanului, tu însuți dându-ți sensuri creatoare.
Te creezi în primul rând pe tine
Îmi place ceea ce există aici și îmi place că ești de fiecare dată altceva
Felicitări
Cu multă prietenie
PP

Carmen,
rețin cu plăcere fără comentariu amănunțit, azi:
-îmi pierd un ochi, am zis, mai bine mi-l smulg singură
decât să mai văd corbii cum îmi dau ocol
-venele în mine orbesc
-îmi vând picăturile
pe care trecătorii și-au șters pantofii murdari
-gratii între poeme
-inima pierdută la jocul de cărți
Toate acestea cuplate cu titlul și subtitlul, mă face să exclam grăbit: când ți-ai construit acest univers personal concentraționar?
Atât de plăcut
Felicitări încă o dată
Cu prietenie

Prietene, prietene, la mari canoane mă bagi...
Cum să reușesc să-mi dau seama ce este cu omul ăsta cu casca de oțel?
Să recapitulă poate reușesc până la urmă:
-cerșetorul cere să-i fie luată zăpada pentru că așteaptă păsările să-și facă în el cuibare - vine o anumită primăvară. Ce fel?
-cerșetorul este unul invers, el dă și nu cere și nu vrea decât cuibarele păsărilor să-i rămână avere
-omul cu cască de oțel face ceva: îi scoate mâinile din buzunare - oare de ce ? - și-l ia de acolo
...de ce - să nu mai ia de la el să dea la alții
...de ce - să nu cheme toate păsările la el : lăsați păsările să vină la mine
---el, cerșetorul este mântuitorul
---păsările sunt sufletele noastre
---cuibarele sunt posibilitățile noastre de mântuire
deci:
-omul cu casca de oțel poate fi
.Pilat
.fiecare din noi care nu acceptăm sacrul, sau îl vulgarizăm
Parcul=spațiul extramundan al Raiului
păsările-suflete fără El nu mai pot să-și găsească mântuirea, suflete pierdute
Excelent prietene Vali, ești un cerșetor care m-a convins să-mi întorc și eu buzunarele pe dos
Felicitări pentru re
Cu prietenie
PP