culisele ingenue ale femeii. o mărturie despre ziua de mâine

punerea în scenă a orice, ca ritual de strâns emoțiile, începe din culise. dinspre un spațiu spre altul, trecerea nu se poate face ca din apă pe pământ. trecerea trebuie să lase impresia a unui singur spațiu, deși există două - culisele și scena.

pot să spun ca e cam mult balast, construcții netemperate, greu de digerat. ar fi indicat să faci cât mai multe tăieturi ici-colo.

emotionant!
\"sunetul plin al restaurării unei opere de artă mutilată de prea multele priviri\"
femeie fiind, ma simt redescoperita, inteleasa, ...ghicita - si-mi e bine!
sensibilitate rar intalnita la un barbat...poate fi chiar o lectie de manual!
\"poți fi ea adormindu-ți încet lebedele\"

Laurențiu, sunt asemenea unui îndrăgostit, furios pe toți aceia care îndrăznesc să spnă ceva altfel de cum cred eu despre dragostea mea, dar atunci când ideile dorm stau cu mine și știu că iubirea mea nu este perfectă, de aceea încep timid, ba ici, ba colo să mai îndrept ce pot în acel moment. Știi, a corecta o imperfecțiune, pe care o considerăm inexistentă la un moment dat, este o îndeletnicire dificilă, dar cred că având ajutoare perfect dezinteresate, pot face acest lucru. Mulțumesc pentru cuvintele tale care mă fac să mă uit mai critic la iubita mea, poezia!
Cu prietenie
PP

oricum le-am spune

capcane incluse margini de ființă
rămân tot sânii
contorsiune stabilă exclusivitate parțială
rămâne tot gâtul


oricum le-am spune tuturor detaliilor acestora feminine
ele au un nume prozaic și prin ele noi bărbații rămânem la suprafața ei
până și psalmii cântă doar coaja pentru că sunt create de un bărbat
dar nici femeia nu crede altceva despre ea

îți spun acum mergi în culisele ei și
vezi-o cum nu o poți vedea
auzi-o cum nu o poți auzi
simte-o cum nu o poți simți
trăiește-o cum nu o poți trăi
fii ea cum nu poți fi

treci senin pe lângă sânii ei
fără să-i mângâi gâtul fără să o privești în ochi
fără să-i deschizi coapsele
și să-i pătrunzi aroma fără să dai atenție detaliilor

mersul tău să nu fie unul împleticit unul aspru sau unul molatic
încearcă să simulezi esența unui mers bărbătesc
atunci când
intri în culisele unei femei intrarea nu este totuna cu posedarea
este mai degrabă tăcerea de pe cealaltă față
sunetul plin al restaurării unei opere de artă
este o cameră mică cu pereții acoperiți de amintiri volatile
derularea lor ține de viitor privește doar înainte

tu alegi, eu spun că arată mai bine așa, e mai aerisit
mai concentrat

domnule petrache,
am citit poemul încă de la prima oră a postării dar n-am cutezat să fac zgomot pășind prin această dragoste.

simțămintele evident că nu sunt comune, identice dar mă încumet să spun că laurențiu a reușit să aerisească cu vânt proaspăt de primăvară acest întreg al tău, reușit de altfel.

*treci senin pe lângă sânii ei
fără să-i mângâi gâtul fără să o privești în ochi
fără să-i deschizi coapsele
și să-i pătrunzi aroma fără să dai atenție detaliilor

mersul tău să nu fie unul împleticit unul aspru sau unul molatic
încearcă să simulezi esența unui mers bărbătesc
atunci când
intri în culisele unei femei intrarea nu este totuna cu posedarea
este mai degrabă tăcerea de pe cealaltă față*

să nu te superi , e doar o părere.

cu sinceritate,
teodor dume,

Laurențiu, Teodor,
venite de la doi oameni dragi mie și pentru care a căror poezie am un mare respect, orice observație nu poate lăsa loc supărării. Dimpotrivă, mă țin la respect eu, față de mine însumi. Am purces la multe esențializări, am mai păstrat ceva din ce mi-ați spus că ar mai trebui tăiat, de ce să fac, ideile se nasc într-un anumit context de care e greu să mă despart. Poate cu timpul va veni și acea esențializare dorită...
Aștept și alte intervenții în continuare, sunt sensibil la argumente!!
Cu multă prietenie
PP

este firească expunerea ta unor posibile \"critici\". de altfel, fiind \"doar asemenea\", cuvintele tale doar aproximează, de foarte departe, pe femeia la care visezi să-ți împrumute ființa. de aceea, deși seducătoare în idei și în îmbrățișarea lor, cuvintele-ți lasă în urmă un gol pe care, spre nefericirea ta, n-ai cum să-l alungi. am pososit prin mai multe verbe de-ale tale, și toate-n cor mi-au cântat doar povestea universalului. a Femeii, a Bărbatului, a Ideii. niște absențe îți bântuie versul: tu, ea și îmbrățișarea voastră.
tânjești după universalul concret și este cât se poate de firesc. dar riști să-ți mutilezi prea tare umbra și să ratezi simplitatea viitoare-i îmbrățișări.

știu că nu te vei putea abține, căci în absența ta și a ei, universalul îți ține de cald și de dor.