Poezie
sursa nr. 3 din manșeta scrobită. fiecare la rându-i
1 min lectură·
Mediu
cei întrebați încontinuu răspundeau invariabil
folosind mai ales vocale
nu nu era o fire boemă mai degrabă
credea cu strășnicie în falsitatea miezului de noapte
și împodobea firele de iarbă cu paltoane
de multe ori l-am surprins
la balcon îmbrăcat în costum
se foloseau tehnici încrucișate de adresare a întrebărilor
răspundeau destul de mulți cu sunete aglutinate
la el niciodată copacii nu aveau în crengile lor
plase de plastic ci zilnic
doar câte o haină de firmă
îi plăcea să deschidă larg fereastra
de la sufragerie doar în cămașă și cravată
nu s-au plictisit și nici nu apelau la metode
erau multe tăceri și doar unele armonii
în vremea întinderii mării peste uscat
să știți că el purta doar un rubin la manșetele scrobite
și atunci când a surâs enigmatic era gol
nu mai ieșea la balcon
nu mai deschidea fereastra
033427
0
