Petru Teodor

dacă omoplații ar fi resturi de aripi
iar noi resturi de îngeri, larve
care tot încearcă în dansurile lor strâmbe
zborul
ca pe o boală
dacă toate astea ar fi adevărate
sinestezia noastră
ar fi o mânăstire ce se-ncheagă
prin visele noastre
către

dar omoplații sunt resturi de oase
sunt solzi
pe care cuțitul îi dă deoparte
pentru a extrage carnea macră
de dincolo de coaste
ce-o macină cerul-pământul între măsele
astâmpărând prin sucul dintre fibrele tale
prin trăirile, rafalele de vânt sau de ploaie
prin răsăritul-apusul și toată seva
din venele pământului
foamea lor
foamea celor ce nu sunt
încă

gura mi se umple de cuvinte / dar cum nu știu în ce limbă să strig / mă așez în golul acela fără lumină (în golul de taină)/ și zic / Doamne / grăbește-te / timpul se blochează în mine

aici poetul glăsuiește în limba îngerilor, regresiunea eu o văd către începuturi, către simplitate.

același,
pt.

...aș fi râs un pic în semn de salut; dar la aasemenea poezii nu se râde, nici măcar în semn de salut; aș fi scris o poezie drept răspuns, dar iarăși nu se cade. Tavanul ce se înalță, soarele ce se ridică dintre podele ca dintre ape; masa -motivul împărtășirii \"bucatelor\", la care se așează străinul (celălalt identificat cu sinele poetei, devine o răsturnare dinafară-înlăuntru, răsturnare copiată invers de lumea dinafară ce se varsă interior); \"chibzuința iertarea și mila / o mai albă cămașă\" - aproape într-un cuvânt \"înțelepciunea divină\". Acea \"o fostă primăvară despletită și tandră\" este un simbol intens feminin al tinereții trecute, alăturat \"gurii\" (poarta, pragul, fereastra prin care toate se varsă in fluxul-reflux) ce se observă tăcută cumva dinafară (\"gură a mea care taci în neștire\") sugerează o taină neîmpărtășită, un amestec nerealizat. Apoi ușa se deschide - sunt 4 trepte (treptele-scară urcă sau coboară, patru - simbolul încercării, de asemeni simbol al vieții în ansamblu, dar și al patului morții - nu degeaba se spune patru scânduri, deși sunt șase; ar fi ilogic să se spuna șase, mă rog, asta este alta discuție) - până la tine (înstrăinare a sinelui), apoi fuga - se vede aici ceva ce scapă făpturii întoarse înafară, un soi de refuz al împărtășirii care este depășit prin forțarea cadrului și suprapunere de imagini, de unde senzația de ratare a împlinirii, de fugă. Versul \"m-ai înduioșat un moment\" conturează clar tabloul; recitind \"pe urmele noastre\", observăm jumătățile unei semințe - sufletul-spirit, omul-înger, martorul-făptuitorul, poetul-subiectul (deși „m-ai induioșat[…]”eu îl simt nepotrivit, feminin-cald, dar nepotrivit). Bun, avem perspectivele, pornim mai departe. Ratarea este a subiectului, care-i privit dinafară de către poetul-martor-înger (poetă, scuze, valul!). Este un refuz prin lipsa de compatibilitate, refuz care este ulterior regretat (\"sunt 4 trepte până la tine / 4 trepte coborâte în fugă\"). Refuzând întrepătrunderea, îngerul se refuză pe sine, își refuză propria moarte. Versul „mereu am alergat înspre el voiam să ți-l aduc întreg și viu [pe Dumnezeu]”arată rolul de mesager al străinului (strofa „auzisem prin lume […]”). Evident, dat fiind ratarea, celălalt rămâne străin („fără să îți poată aduce nimic deocamdată”), „pentru că a devenit prizonierul unui drum”.
Oamenii bătrâni sunt oglinda Domnului, oamenii care mor și duc scânteile către cer, ridica din colb aurul aruncat. Interesant cine este „copilul” („copilul meu / nu e nimic pentru tine”). Ținând cont că mesagerul-primitorul mesajului sunt una, copilul reprezintă ființa lor (unitatea lor) nematurizată („ratată”). Dar „într-o îndepărtată zi” vor evada împreună din lipsa lor, vor deveni. Până atunci pașii către linia orizontului (Dumnezeu) se vor face orbește, tremurat (cel puțin așa înțeleg eu finalul, deși nu o spune – ratându-se, martorul-înger-mesager își ratează rostul; recuperarea acestuia se face prin efort, reînvățarea lecției presupunând rupere de vechile hotare, sacrificiu).

De aceea nu am râs la această poezie, nici măcar sub forma de salut; nu se cade, dacă este așa cum am simțit-o.

cu respect,
pt.

p.s.: resubliniez critica: \"m-am înduioșat[...]\" și finalul.

Am simțit această poezie ca și cum s-ar fi adresat mie; este o rugăciune atât de intensă, încât o simt a mea. \"[...] peste tot în jur miroase a fum...\" - \"Doamne / grăbește-te\" sunt versuri delicate, profunde - nu poți sta în fața lor fără să te pătrundă puțin.

cu respect,
pt.

notițe pe marginea textului:
- \"Fiindcă de mică purtai rochii vaporoase peste care treceai fierul de[...];\"
- superb vers - \"barca din care cobora mereu un miros de pește căruia mama îi spunea tata\";
- pisicile urcate pe lună (?) - sublinierea copilăriei cu o tușă cam groasă; ceea ce nu se poate spune de icosul 3, în care apare fragilitatea maturizării copilei atât de bine închegată; iar \"[...] mâna printre coaste [...]\" mie mi-a plăcut foarte mult;
-iarăși superb condacul 2; bine conturat și icosul 5 (deși nu mi-a plăcut bucuria burții sătule, chiar și de animal, unde bucuria este simplă, înțeleg asta, dar... nu știu cum să zic, nu se potrivește cu atmosfera de rugăciune-cântare - nu cobori sufletul, ci încerci să-l înalți; nu știu, poate exagerez);
- mici typo-uri se regăsesc prin text (condacul 4...);
- comparații frumoase, simboluri bine alese (\"bărbia genunchiului\", icosul 4; \"un pescar în larg fără barcă\", condacul 5);
- condacul 6 - \"[...] unde sternul [bate] haotic [...] cel puțin un om nenăscut\" (sau ce nu s-a născut [+/- încă]; inversiunea de aici se simte forțată);
- icosul 6 - \"[...] semn al certitudinii că da se apasă cu implicare\" (? - semn al trecerii/sau semn-impregnare; prea complicată formulrea, în rugăciune formularea trebuie menținută simplă, nu prin simplitatea cuvintelor, ci prin simplitatea așezării lor astfel încât efectul să fie maxim; evident asupra ta, grăitorul, purtătorul etc.); apoi icosul continuă cu \"Bucură-te [...]\", parte ce mi-a plăcut foarte mult (partea 2-3, exceptând 1 - sertarele, cărora nu le-am găsit rostul; înțeleg că ai vrut să zici \"că ai mai multe de dăruit, decât de pus deoparte\", dar asta nu se înțelege de aici);
- condacul 7 și icosul 7 - remarcabile, însă mă împiedic de comparația \"mai ai până să mai poți fi văzută doar prin microscop\" (știi ce se vede prin microscop dintr-un om? piesele recoltate; știi când se recoltează acele piese?) și de \"iarbă în verde\" (există și iarbă în galben și ocru și alte culori, este adevărat, dar iarba de regulă este verde, astfel încăt acesta sună cel putin parțial a pleonasm);
- condacul 8, icosul 9 - superbe; icosul 8 - parțial - doar \"Bucură-te [...]\";
zâmbete la condacul 9;
- icosul 10 - \"oamenii în vârstă cu umbra în formă de avion de război vă vor binecuvânta prin tăcere\" (foarte frumos);
- icosul 11 - partea de \"Bucură-te [...]\" este reușită;
- condacul 12 - m-aș fi oprit mai devreme cu el (fără \"să contribuie să ocupe același spațiu\");
- icosul 12 - de remarcat \"Bucură-te iubito căci mai ai două brațe ce îți mocnesc în piept\"

Concluzii: idee superbă, peisaje - căteva excelente, altele nu; iar versul \"Bucură-te iubito ca și când ai deveni Duminică\" este foarte bine ales. Să vedem mai departe! Mă bucur că am citit-o!

cu respect,
pt.

de dincolo [de] coaste

dacă omoplații ar fi resturi de aripi
iar noi resturi de îngeri, larve
care tot încearcă în dansurile lor strâmbe
zborul
ca pe o boală
dacă toate astea ar fi adevărate
sinestezia noastră
ar fi o mânăstire ce se-ncheagă
prin visele noastre
către

dar omoplații nu sunt resturi de oase
sunt solzi
pe care cuțitul îi dă deoparte
pentru a extrage carnea macră
de dincolo coaste
ce-o macină cerul-pământul între măsele
astâmpărând foamea

sucul dintre fibrele tale
trăirile, rafalele de vânt sau de ploaie
răsăritul-apusul și toată seva
săruturile pe care le-a strâns pâlnia ei
toate hrănesc
pe cele ce nu sunt
încă


__________

sugestii oarecare:
* fără \"la fel ca-n ziua nașterii\"
* care Aqhat - cel al orgoliului lutului înfrânt (și probabil reînviat) sau poate alt Aqhat, personal?
* mi-au plăcut teribil partea finală, poate fără euglenă, cu tot verdele ei;
* zgomotul pe care-l auzi este un eșec al spiritului de a evada din carnea ce-l ține, învățându-l să moară.

cu respect,
pt.

poezia asta poate continua la nesfârșit... nu prea este o poezie, ci o colecție de mici zâmbete!

cu respect,
pt.

pupilele se dilată, pe retină cresc copacii,
dar tu mai degrabă cobori când te ridici, iar zâmbetul
tău pare o favoarea când faci primul pas
nici măcar nu știi când îți las ușa deschisă
(nu o împingi, nu te desfaci)
sau când îți las rețetele sprijinite de cărțile tale cochete
pentru descâlcirea neuronilor tăi sau alte boli analfabete
dar ce zic tu nu ieși nici până la un colț de stradă
darămite pân\' la farmacie fără să
te legi de mijloc cu o sfoară ca și cum
ți-ar fi frică să nu pierzi camera asta mică și snoabă
dezordinea ta și calea
spre inima mea smeadă
ți-am spus când tu mă priveai gol și nărod
o să avem un copil, dar tu te-ai coborât pe jumătate din pat
și mi-ai zis, după ce ai tăcut mai întâi
ca și cum ai fi fost prins de-un năvod
(tăcerea aia pe care o vezi înainte să o auzi)
mi-ai zis
e al meu? și pentru prima dată te-am simțit un pic mai al meu
ieșit din căușul tău de ou neprihănit
neliniștit, ud în priviri, ciufulit
răsturnând consistența dintre cer și pământ
cu bătăile tale de inimă
cum or să mai încapă toate ăstea în rucsacul ăla mic și strâmt
pe care-l strângi între coaste?

________
cu respect,
pt.

Măi Alberto, măi! Mă așteptam la ceva mai consistent, ceva de genul o capodoperă iresuscitabilă, doar ai promis comentarii grele, nu? Când colo tu mă bagi în ceață cu frânghiile tale străvezii (sper că ai citit replica mea la uneori, asta ca să știi că eu am citit-o; măcar atunci când am scris-o).

cu respect
(sau dacă vrei tu am-[ș]i-cal),
pt.

Pregătirea în ale scrisului?
Să fim serioși!

cu respect,
pt.

pâlcuri de pești fug
de carnea translucidă
cu vlăstare fierbinți

cu respect,
pt.

p.s.: cât despre prima pagină, cred că merită!

- crești - crește
- ,Las’ că a fost rău altădatăă.,, (observă pozitionarea ghilimelelor după punct) - \"Las’ că au fost răi altădată\".
- ,, Am avut[...]\" - \"Am avut[...]\"
- mâinile nu și le scotea din buzunar - mâinile nu și le scotea din buzunare
- Of… - Of!...
- și noi femeile - și noi, femeile
- tăiței - tăieței
- gură cască, - gură-cască (fără virgulă după)
- Din mers, mi-am [...] - Din mers mi-am [...]
- apoi cu glas tăios, i-am spus - apoi, cu glas tăios, i-am spus
- Dar mamă - Dar, mamă...!
- Nici un dar, i-am spus. - Nici un dar!, i-am spus.
- bunica,,. - bunica. (iarăși un soi de ghilimele)

Cursivitate bună a textului. Felicitări!

ion laurențiu sau invers... Păi bine dom\'le, invers se citește uițnerual noi și nu prea are legatură cu Laurențiu Ion. Și-apoi mai zi și tu salopetă, nu șalopetă ca șă știm și noi despre ce vorbești colea. Remarc, destul de trist, că poezia a luat-o rău pe arătură! Poate-oi avea gălbinare, mai știi.

cu reșpect,
pt.

p.s.: acum să nu o iei ca pe un pamphlet; decât dacă vrei tu neapărat, atuncea...

...poate ingropi securea aceea a războiului și dai cu un pic de critică pe verb.

cu respect,
pt.

p.s.: cu alte cuvinte te mai aștept de vrei să mai dărâmi niște stihuri; versurile de mai sus sunt un fel de-al meu de-a-mi cere iertare; versurile tale din acest tristih oricum mie mi-au mers la suflet.

pâlcuri de pești fug
de carnea translucidă
cu vlăstari fierbinți

adică numai cu majuscule

Câteva observații (nu le lua ad literam):
- nu mai scrie titlurile cu majuscule;
- lumina inghițită de intuneric nu-i o idee nouă și deja nu mai atrage; dacă ai face cumva să fie o altfel de lumina, ar fi o realizare; în acest context (scurta paranteză - după primele doua versuri pune virgulă, nu punct, pentru a se înțelege mai clar acel -i);
- \"făr\' brațul\" (deși oricum ai modifica, tot este cam forțat acest vers);
- iubirile ce n-au jar mi-a plăcut;
- totuși încearcă să spui mai multe printr-o poezie decât despre o nuanță a iubirii, despre o cumpănă și despre cerul cu stele și fără lună; poate dacă noaptea ar fi fost un vaiet lung sau...; vezi tu, inspirația ta contează;
- nu sunt expert în prozodie, dar remarc o rimă nepotrivită ca accent hulpav(u)-grav(a); apoi nu știu ce să zic nici de rima stâng - nă-tâng.

cu respect,
pt.

Aș atrage atenția că podul este axa orizontală a lumii, iar când podul devine vertical, atunci se transformă în turn. A, încă ceva - orice gospodărie este un univers (mănăstirea este clar o gospodărie a oamenilor lui Dumnezeu), iar inițierea construcției se face prin înfingerea unui par vertical (loc în care înainte vreme se și construia cuptorul); cât despre lăcașul bisericii, ea se marchează printr-o cruce înfiptă în locul în care probabil va sta altarul. Tot arta sacrificiului, dar altfel privită. Nu trebuie ignorată axa orizontală a crucii - doar nu poți să ignori viața (suflul plin de duh ce-animă făptura).

cu respect,
pt.