Petru Teodor

ce ar putea fi dragostea fără topirea în infinit, în tu, cu toate consonanțele acestuia? Dragostea prin (con-)topire este o declarație către tu...

acum mă gândesc la cea mai profundă declarație de dragoste către Dumnezeu ce o face omul când... moare. ce frumos este să privești atâta durere din lumină...

voi ce credeți?

și vine tot timpul
dar noi aplecați asupra celor cuvinte
unii citind, alții ascultând
singuri, ascunși după gânduri
nu auzim

dar tu
tăcut, tăcută
prin ceață începi să pipăi marginile, zidurile
trăgându-te încet către fereastră

și-ncepi să cânți ca un colind
atunci când scuturând de vis
cu suflet orb
ne regăsim

român = om, ca semnificație. cred că de aici provine numele neamului nostru.

cu bucuria amintirii,
pt.

că aveți talent la spus povești. Este unul dintre lucrurile ce îndrăgesc să împărtășesc cu copiii mei. Poveștile acestea de dragoste cu tâlc par a fi sortite unui volum (sper). Singura critică (minoră, de îmi este permis) - o mai mare adâncire a simbolurilor, vă rog.

Dar, pe de altă parte, simplitatea simbolurilor păstrează o "curățenie" și o frumusețe aparte poveștilor. Îmi amintesc de poveștile bunicii.

bun basmul acesta. Frumoasă poveste de dragoste.

și lungimea și pasul îmi par potrivite.

gânduri bune,
(pt).

apăi mulțumesc dragă Dumitre de sfat! Și la mulți ani de trecutu' sfântu' Dumitru!
Ermetismul meu se află în trecut, iar acum doar scriu peste.
Dar sfatul fu bun.

Numa bine!
(pt)

Rândunele trec săgeată
Fâșăieli de aripi, cald,
Se lipesc de cer, odată
Lăsând gândurile-n fald...

Și, îmi pare, gânduri multe
Stau de sfadă, căpătâi
Cine stă să mai asculte
Despre dragostea dintâi...

În odaie, e lumină
E amnarul cel tăcut
Ce miroase a sulfină
De lumini făr de-început.

Tac fetițele în casă
Tace focul. Molcom jar!
Tace pita de pe masă
Șoarecele-n colț, sprințar.

Se aude sus zăpada
Cum cade încetișor...
Visuri molcome dau nada
Prăzii focului cu dor.

Este nucul ce se-aude
Cu umbre peste livezi
În grădină paparude
Îngropate's de zăpezi.

”Tu îmbracă straie blânde
De țărancă, cum te știu
În catrință, și osânde
Să mă plângi, cuminte-ți fiu!”

A deschis, deja, ușița
Către uliță-a purces
Ține galbină cosița
Și e mândră pe la mers.

Și zărind-o, la fântână,
Cu un foc crescând în trup
De frumoasă, de nebună
Gura astăzi i-o astup.

Mai întoarce-te-o clipită
Spre fântâni și spre copaci
Și mai fi, duios, iubită
Luna-n ape s-o prefaci.

Și atunci ca o cunună
Ochii ei în cer să-i pui
Din femeie să rămână
Doar un pom cu cinci gutui.

______________________________

Foarte multe repetiții și exerciții literare.
Unele mi-au adăstat în pridvor.
Doart pe cele le-am cercat cu privirea să capete gust de gutui.
Mai încearcă-le și tu să vezi cum îți șade.

spor la treabă.
(pt)

apoi dacă nu știi să te bucuri de o furnică neagră între mii de furnici roșii, de ce te mai miri de poeți?

acum, cu mai puțină șagă, mai lasă-l pe eu și mai du-te la tu.

sau poate nu.

(cu zămbet,
pt)

da, domnule,
faci parte dintre nebuni.
știi doar că ăștia se știu între ei.
din priviri.

bun paharul ăsta.

sau poate nu
nu aș putea
poate tu
te desprinzi de lume și zbori
iar eu te trag de picior în timp ce tu sari șinele
și respiri cu acel du-te vino

azi la rubrica senzații ai rupt cămașa și
ai șters fruntea celui cu pălăria întinsă
dar
nu ai
ferestre, ferestre, acum tai
și de la capăt

când dau de aceste expresii
mă încrunt
apoi îmi aduc aminte
să râd

copilul din tine n-are nevoie
de nimic
dinspre mine.

aș veni și eu prin gara ta.
ți-aș povesti de cum e să te trezești pe altă lume.
fără să pleci.
sau nu.

de final nu sunt prea sigur. sună un pic... ei, nu s-a lipit exact de mine. dar tu știi mai bine, sunt convins.

cu plăcerea așteptării pe peronul tău,
pt.

aici mi-a plăcut (și pășesc pe vârfuri cum fac în camera copiilor să nu îi trezesc).
rezonez pe versurile astea.

despre amintiri curate nu știu ce să zic. am trăit câteva vieți condensate și am murit cu mulți dintre pacienții mei (jumătatea mea mă oprește de fiecare dată când încep să povestesc...). și acum mai mor. dar tot îi port în amintire. și ei pe mine (în stilul lui Creangă).

trăgând linie, ce pot să zic este trăiește și fii fericită/fericit de cele ce sunt.

cu plăcerea lecturii,
pt.

citind aici, nu mă pot abține să nu mă gândesc la felul cum scriam mai demult (și cum acum încerc să antrenez copii în discuții filozofice).
și ce realizez este că trebuie să fiu mai clar și mai direct, decât eram.
apoi și fratele meu cu aciditatea lui caracteristică m-a ajutat să mă mai diluez.
sau poate e vârsta, cine știe.

spor și scris ușor.

gânduri bune,
(pt)

dragă Răzvane,
habar n-ai tu câtă dreptate ai.
atât de multă încât m-am căutat precum se caută bolnavul de gâlci.

cu zâmbet,
pt.

Dragă domnule C.S., de-abia acum realizez câtă neliniște și tinerețe se află în vechile mele scrieri. Multe amănunte inutile. Și multe ne-auziri. Mă bucur să vă revăd aici. Și vă mulțumesc de semn și de ce ați luat de aici.
Sănătate și gânduri bune!

pt.

buchet de crizanteme - oare pentru toți e aceeași senzație - acel carnal ce se descompune?

toamna petalei -
promisiuni ascunse sub
frunzele ude.

Mă gândesc la voi - oare ce mai fac acești nevăzuți grăitori în timpul focului Gomorei?

bun venit, doamnă I.Elize, pe această pagină de pripas. Bune păreri stilistice, câteva s-au lipit de mine, câteva nu. Să-mi fie cu iertare de cele ce nu. Nu sunt un poet, ci doar un om cu trăiri lirice. Pe care încerc să le încurajez căteodată. Cu toate astea sunt conștient de limitările mele.

Sub această notă, cu liniuță sau fără (personal eu o prefer pe ultima), acest text a ieșit deocamdată așa (dintre memoriile mele). Câteva trimiteri sunt intenționate. Fragmentarea este căutată. Face parte din înstrăinarea de sine.

Dar de acest text contravine normelor site-ului agonia.ro, cu dragă inimă accept retragerea lui de la recomandate. Dacă sunt niște greșeli gramaticale sau de consonanță ce momentan îmi scapă, cu multă plăcere voi poposi asupra oricărei păreri (spre îndreptare).

Vă urez sănătate si gânduri bune, și vă mulțumesc de timpul petrecut pe acest text.

Numai bine!

(pt)

mulțumesc, domnule R.Racheriu de popas. Si, mai ales, de sensibilitatea (neașteptată a) privirii. Sunt pasager printre textele acestea și, drept să spun, din ce în ce mai departe. De aici a venit această poezie. Din depărtare. Dar și din nostalgia iubirii. Vă urez sănătate si toate cele bune. Sper din tot sufletul să trecem cu bine peste această boală a sufletului.

Numai bine!

Mulțumesc, domnul meu G.Pașa de apreciere și comentariu. Am modificat sugestia, sper ca este mai bine acum. In continuare mă consider un amator în ale scrierii și deseori mă reîntorc să corectez textele acestea pana ating nivelul interior dorit. Orice comentariu primit e un surplus ce mă bucură de fiecare dată. Vă mulțumesc frumos de timpul petrecut pe acest text și de apreciere. Și de am reușit să mă apropii de muzicitatea sufletului dumneavoastră sunt mulțumit și eu. Vă doresc sănătate și gânduri bune mai departe.

O zi bună!
(pt)

mulțumesc Alexandra Alb Tătar de popas, și mă bucur că această poezie a trezit acele trăiri în sufletul tău.
cred că ai dreptate cu partea " poemul pare să descrie o poveste pe care autorul nu a trăit-o până la ardere, până la cenușă, pe care a adulmecat-o mai mult timp".
asta e legat de faptul că dragostea sau orice formă de dragoste este doar una singură, cu adevărat, de stai să te gândești, indiferent de ce forme prinde ea.
pentru că acele forme sunt doar un antrenament pentru marele salt.
nu aveam cum să ard, pentru că vezi bine nu am făcut încă acel ultim salt.
asta din cauză că încă mai respir.

nu îmi pun speranțe să vezi acest comentariu.
dar - în cele din urmă - multumesc de împărtășirea trăirii.

toate bune,
pt.