Petru Teodor

bondar rătăcind
între raze deschise -
doar muguri pe ram

___
* am schimbat un pic sensul (dacă tot este de Florii)!

spor, vers ușor!
pt.

p.s.: sper să nu fie cu bănat!

multumesc frumos!
inspiratie si vers usor!
spor!

pt.

o ironie, desigur, ce să însemne!

\"dar e normal ca fiecare autorizație
să-mi servească să mă mîngîi cu ea pe burtă
în ce privește farfuria e dovada vie s-ar spune
că mi-a trecut de foame așa

ca prin minune\"

bravos, domnule, halal să ne fie!
cu autorizație de la primărie, desigur!

pt.

nu prea se înțelege ce-am vrut să spun...
(puneți acest lucru pe seama oboselii, cruntă de altfel!)
hai să pornim la drum încet, incet...
\"traversează orașul și hainele / trupul coclit de iluzii, de-a zilelor mlaștină. / unde-i sunt capul și tainele omului păpușă din cutia de baștină?\" - aici omul este dezmembrat în iluzie și taină; o iluzie dezagregantă, dar acaparatoare (orașul - simbol al pântecului mamei, al căminului, dar și al scenei în care omul-păpușă își trăiește a zilelor mlaștină; hainele sunt simbol al aparenței, un soi de minciună ce nu e minciună, voal peste lume, Maya; traversează pântecul și crusta iluziei omul prins de o dezagregare interioară, ruginirea fiind un simbol al căderii în sine; interesant este faptul ca omul este sugerat doar prin materie-trup în prima jumătate a strofei 1, în partea a doua fiindu-i subliniata absența tainei; taina aparține riturilor, apropierii de spirit, indiferent de modul în care aceasta se face; această sugestie arată o făptură ce-și caută în propria prăbușire sensul existenței sale).
bun, strofa 2.
dacă în strofa 1 se vorbește mai mult de disolutia făpturii (trupul coclit, a zilelor mlaștină, cutia de baștină - ultima parte sugerează o concepție filozofică pe cât de veche, pe-atât de interesantă; trimite către caracterul de \"păpușă\" al omului - un soi de fatalism mioritic), în strofa 2 se pornește de la ideea revigorării făpturii; aici să-mi fie permis a privi viețile ca pe renașteri in cadrul unei singure vieți (și nu ca pe o sugestie a reîncarnării); \"să-și spele [...] cu apele toate [...] de pe față tăciunele\" - apa este simbolul vieții, dar și hotar între un aici si un dincolo; practic această curățire este o decantare a profunzimilor, alegând dintre acestea laptele (strofa 3), adică ceea ce hrănește întreg universul; \"vieților arse de câte păcate / de care își ia de niciunele\" - renașterilor murdărite de atâtea păcate din care nu se-alege cu nimic, pentru că până nu îți înțelegi greșeala, ești condamnat să o repeți (sisific); să-și spele... să lepede somnul (iluziile, a zilelor mlaștină) - altfel spus să-și lepede moartea și să arunce stelelor laptele (mireasma aceea), respectând taina (noaptea); renunțarea de a încerca să cuprinzi tot, lăsându-te îmbrățișat (renunțând la sine, omul devine tot).

spor, vers ușor!
pt.

\"să ia și s\'arunce noaptea stelelor laptele\"...
oare cerul este cel cu faptele ori pământul; iar cerul reflex; cum de altfel se întâmplă înaintea faptelor de împărtășire aunuia cu altul.
apor, vers ușor!

pt.

orașul ecou
zăpada murdară și
aburi de gheață

râuri sub ziduri
peste ele umbre de
păsări speriate

luciri de sticlă
ferestre-n beton fisuri
întredeschise

______
spor, vers ușor!
cu respect,
pt.

sunt curios de ce?
de ce după atâta timp ați revenit pe site...
și nu oricum, ci în forță (poezii postate, comentarii).

nu aici, nu pe acest sfârșit, ci pe textele postate mai recent (altfel de end) remarc o cizelare a textului:
- interesant experimentul \"ssst memorie\" (un fel taci puiul mamii, vezi lucrurile se crapă din sine / și coaja lumii oricât de opacă va veni și ea către tine / până te vei amesteca și nu vei mai desluși / nici sine, nici iubire; multe metafore ce se cer cernute cerneala vărsată în versuri fiind pe alocuri prea multă; un soi liric dadaic obsesiv; ceea ce îmi place uneori); cum zicea pe vremuri profesorul meu de română - efecte interesante, construcție etc. dar cam atât; foarte interesant ar fi acest efect obținut de text amestecat cu ceva ce să rămână obsesiv de frumos, de armonios, astfel incât un singur cuvânt sa nască poezia (un soi de poezie din urmă, rămasă pe retină);
- \"pruna\" mi-a plăcut mai mult; o inocența mimată, în spatele ei pulsând un soi de cruzime a curiozității; infantilism asumat; tot un joc, dar calculat; tot aici (re)găsesc dorința mea de simplitate a ideii diriguitoare;
- în \"femei - \"ești femeia care se oferă oricărui bărbat / te dezbraci / te întinzi / desfaci / brațele lor / ei vor mai mult\\toți vor / toate nopțile din lume / poate / și o cafea la petrom\" - partea aceasta mi-a plăcut, dar simplificată; iar berea...;
- trei poezii apoi prinse de-un liric ludic;
- iar catherine mi-a plăcut mai apoi; iarăși un text interesant și ca formă și ca mesaj.

apoi am citit pe sărite...
remarc un soi de ritual - se pare ca miercurea sâmbăta/duminica sunt zile de citit, nu?
sau poate... altceva!

in fine, revenind pe acest text - the end; mi-ar fi plăcut, dacá tot este asumat sfâritul, sá fie ceva mai sumbru acest text, oniric, altcumva; așa este de o suavitate prea dulce; iar tăierea ce ar trebui să fie brutală vine un pic prea târziu si prea greoaie; încât efectul final este de text dulce-amărui - nici prea-prea, nici foarte-foarte (îmi amintește de liceenii; ceea ce n-ar fi rău pentru o vârstă ceva mai tânără).

spre final sper să nu vă supere prea tare remarcile mele; sunt doar simple note pe text, nimic mai mult.
succes, spor, vers ușor.

pt.

cumva stingher acel \"fără aer\"...
\"[...] direct sub rotule, îți taie picioarele\" (ți - de către cineva străin, a cuiva străin; pe când - îți - durere personală, apropiată... așa cum este de obicei durerea)/ \"o arsură în cord, dar astăzi nu cazi, schimbi sensul / te înalți, planezi [...]\"
\"singură marea te-așteaptă, te scufunzi, râzi sau plângi / numai copiii să nu audă, să nu îi atingă / vreun strigat sau crivăț\"

______
păreri:
- obsedant \"mai\"-ul cela;
- fiecare cântă pe vocea lui, astfel încât am să spun că așa am simțit eu finalul (ultimele două strofe); așa a fost muzica mea; asta nu obligă către nimic (nu sunt corecturi propriu-zise; nici nu au cum să fie așa ceva);
- eu simt aici o mărturisire ce mă apropie; în primele două strofe am simțit apropierea mai mult;
- se remarcă structura poeziei - deschiderea fiind prima strofă, apoi tensiunea din versurile 4-5 se desface/particularizează în calupuri de câte trei versuri către final;
- grija maternă ca nimic din tristețea/asprimea vieții să nu se verse către copii; copilul plânge sau râde ca apa, aparent nimic nu se imprimă în imacularea (zăpada) lor; dar (versurile 4-5, quintesența poeziei percepute de mine) - totul lasă urme...

spor, vers ușor!

pt.

când pășești pe nisip/zapadă și greutatea piciorului tău dislocă/comprimă distanța dintre particule, ca și cum ființa ta ar fi această distanță...
am vrut să surprind poezia aceasta în ridicarea ei (ironic, nu?).

mulțumesc frumos de impresiile împărtășite!
o primăvară frumoasă, LIM!
o primăvară frumoasă tuturor!

pt.

mulțumesc frumos de apreciere!
o sa vedem unde o să mă ducă acest text!
mulțumesc frumos și de popas!

spor
și vers ușor,
pt.

subscriu și eu de se poate.
frumoase imagini, ce merită popasul.

un purtător de umbră
și de umbre.
pt.

p.s.: aveți capacitate de sinteză; și particularitatea dvs. de-a scrie; v-a,m recunoscut în pleoape.

mulțumesc frumos de vizită!
da, frumoasă plăcere.
sunt mulțumit de acest text.
deocamdată...

același,
pt.

multumesc celui ce-și caută propriile răni.
de semn, de popas, de urări și de toate mulțumesc.

cu respect,
pt.

cumva atingi cele spuse.
dar cine ascunde momentele de nebunie?
iar devierea este către sau înspre?
deși atingi, ascunzi (mistifici)...
și pierzi ceva în final.
totuși îmi place atingerea.

succes mai departe.
vers clar, răzbătător.
cu respect,
pt.

mulțumesc de lectură și de prietenia arătată!
deși eu sunt nimic și poeziile mele asemeni...
aș putea trăi eu oare prin poeziile mele?
nu cred.
doar ele prin mine.
doar ele.
(încurajările sunt bune, dar sunt eu pe măsura laudei? nu. nici măcar jumătate!)

cu prietenie,
pt.

p.s.: o junglă, desigur; dar e ceva bun?; sau doar rătăcire?

răs_tymp pentru un popas.
\"ar trebui un text în care să nu încapă doar marea.
să pornească de la zero, trecând prin infinite nuanțe.\"
zic și eu că această poezie s-ar regăsi deja în ano_tympul domnului IMP.
pe zidul acela cu iederă scris verde pe piatră.

aș sustine ideea cu spălarea în apele primei faceri, dacă nu aș vedea versurile:
\"cineva se lovește puternic de zid, să învețe durerea,
nu știe că pașii aceștia nu înseamnă dublă măsură.\"

este o remarcă de încurajare către IMP.
alt pre-text.
pe care îl susțin.
\"în casa poemului, fiecare pasăre glăsuiește în propria-i limbă.\"

cu respect,
pt.

și totuși:
\"aici
se destramă ceva
ne-sfârșit\"
(asta dacă ar fi sa respectăm vocabularul poeziei.)
mi-a plăcut să modific in acest sens.
dar asta tine de privirea mea.
nu de acest pre-text.

cu respect,
pt.

p.s.: v-aș întreba - credeți că răutatea este un răspuns? la ceva imberb nu se răspunde cu răutate, ci cu un zâmbet; eu așa cred; chiar dacă sensul scapă, o să ajungă și acela cumva (cândva) în paharul de apă.

\"timp paralizat - contemplându-și
chipul
amnezie

moarte
poate nimic\"

* spre diferență de ante_mergătoarea mea, eu am luat-o invers, pe os, nu prin ceruri; căci osul poemului se găsește in aceste fărâme de versuri culese; cel putin pentru mine se regăsește.

succes și vers ușor!
cu respect,
pt.

aici n-am înțeles un lucru - dorești Nichita sau crezi în Nichita?
căci altfel poezia asta o văd ca pe-un omagiu.
ca pe-o înclinare din cap plina de respect către... o statuie.
din care zboară copii-seafim, norii și păsările tot.
și nu rămâne decât piatră.
piatră.

cu respect,
pt.

ochii căprui (aici simt nevoie unei virgule-respirații...; și mă gândesc - ochii soției mele, da!...), verde căprui (ochii mei, amestec dintre mama și tata; nu puteam să fiu fără acest amestec, cu toate neajunsurile lipsei de ingrediente) / lăcrimând albastru (și aici mă gândesc iară la A., iubita mea ce lăcrimează atunci când alunecă din copilăria încrederii ei în deziluzie - ...și sângerează albastru / ochii deschiși / ca un cer din care vopseaua atinsă / se scurge...) clipe sub așternut (clipe de împăcare, clipe de tristețe).

aici am să folosesc poezia ca pe o pensulă și am să scriu un îndemn de-a mai scrie, de-a mai împărtăși din sine puțin-mult.

de exemplu (întreb) - de ce nu ne iubim sinucigașii? de ce îi condamnăm la un infinit de uitare? oare nu ne sinucidem zi de zi din clipa în care am deschis poarta morții? acestea deoarece m-am gândit la clipa aceea poetică - boala muntelui... și-am asociat-o sinelui.

frumos colibri, val peste val.
simplu.

cu prietenie,
pt.

p.s.: cele trei puncte din titlul comentariului se referă la cele trei puncte din finalul unui cuvând mecanicizat englezesc - \"loading...\".