Poezie
Nichita 7
continuare
1 min lectură·
Mediu
ieșiți afară zăpada ne mânca
lucidul
pruncucidul
căci sămânță eram tu însămânțată
de pacea liniștea tăcerea divorțată
trebuia să înfruntăm irealul
nu ne mai puteam întoarce în utere
nu ne mai puteam în întoarce
de povești plin copilăriei dealul
sau mai \'nainte de asta în pântec de arce
de unde puteam ieși orice:
chiar și fluture.
dar oameni am ales
să fim
și inima-mi dă ghes
mă întreabă dacă murim
din uterul acestei lumi
născare în cer
copiii-serafim
023.115
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 78
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “Nichita 7.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13926687/nichita-7Comentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ȘPToate textele mele intitulate ``Nichita``
sunt un omagiu, dar si o incercare
mai mult sau mai putin reusita
de a prelungi cu vreo cateva poezioare
opera Stanescu.
Nu prea am inteles accentul pe care
il pui pe ``piatra``. E adevarat,
Nichita avea mania pietrei,
iar numele meu e doar o usoara
derivare de la cuvant. Cam asta
am inteles, cat am inteles.
Multumesc pentru trecere!
0
căci altfel poezia asta o văd ca pe-un omagiu.
ca pe-o înclinare din cap plina de respect către... o statuie.
din care zboară copii-seafim, norii și păsările tot.
și nu rămâne decât piatră.
piatră.
cu respect,
pt.