Fragmente de jurnal

Sunetul prelung electronic al unui telefon și nu vibrația unor limbi de metal, bombate între două cupe răsturnate pe post de cupolă de rezonanță a conflictului intim din neliniștea ondulantă în intensitate a unei căutări. Cuvântul rostit pierde astfel în fața modernității sunetului transmis prin conducte de sârmă, păstrând doar rezonanța pur informațională, cu prea firave pentru a mai fi observate urme sentimentale. Modularea vocii păstrează vibrația concentrării și deconcentrării electrice a miezului de metal, astfel încât ecoul ce se mai aude este umbra conductei de sârmă în cel ce ascultă, fantomă, iluzie electrică. Discuția între prezența ta, presupus reală aici la un capăt de fir și celălalt, distanțat, ce se apropie sporadic în iminenta ta vecinătate sub forma unor microscopice furtuni de descărcări electrice, nu mai aduce armonia. Astăzi undele acestei iluzii s-au rupt chiar și de granița firului, impregnând porii substanței, devenind atracție-respingere, puls de lumină și întuneric, prin conglomerate de cuarț infinit întinse sau prin venele de sticlă ale aerului. Nu se mai aude telefonul sunând. N-o fi acasă. Tresar. Sună telefonul mobil. Cineva mă vrea, sonor vocea mi-o cere, mi-o dorește mângâindu-i trupul timpanului în valuri ireale, electromagnetice. Voi emite curând erodarea mea către tine. Dar mai vreau o pagină să citesc, încă una…