Paul Simion

daca ai alege intre iubirea organica si cea a ideilor, intre iubita si scris ce ai alege? daca ai alege pe ea ai avea talent mai putin, daca ai alege scrisul ai avea talent dar si un mare chin?;))

suferinta este indicatorul cel mai bun al inteligentei. \"cauta si nu cerceta \" e o mare minciuna. orice fata bisericeasca este la fel ca si noi toti ceilalti oamnei, daca noi nu avem indeplinita in noi insine suficienta existentiala atunci oricare altul, si deci orice fata bisericeasca se minte in gasirea \"adevarului\". abstractul a gasit necesitatii unui fapt divers real un alt fapt pe care il gaseste suficient si necesar dar care este imaginat deci care nu poate exista de la sine. orice fata bisericeasca se bazeaza pe acest fapt, pe divin. divunul nefiind altceva decat abstractul la inaltimile cele mai mari .
inteligenta nu trebuie suprimata prin certificarea divinului. ci in spiritul lui ea trebuie promovata , chiar daca asta inseamna suferinta si chiar izolare completa de lume.

iata conditiile geniului spre care aderi, singuratatea si propria amaraciune . un text care se potriveste spiritului acestui veac, un veac insetat de religie.un text ce da solutia iesirii din banalul promovat de orice poezie mediocra a vreunui postmodern sau a vreunei piese din teatrul absurdului. este evident o scrisoare cu care se termina jurnalul mediocritatii si care deschide un altul , cel al \"supraomului\".

Ana ,
multumesc pt comentariu, am vrut sa exprim un sentiment al meu , ce i drept e cam ambiguu

imi plac oamenii directi , poezia asta e izvorata dintr-un asemenea om care imi place. de asemenea , titlul m-a pacalit pana in ultima strofa.
\"mi-ar fi mai ușor undeva
unde nimeni nu a auzit vreodată
nimic despre Britney Spears\"

iubirea , o entitate de lumini dar si de intuneric.
analogiile facute intre lumea iubirii si cea a cosmologiei mi-au placut:
\"Ea mi-a gravitat un timp împrejurul inimii,
căzând apoi ca un meteor aprins \".

Mie unul nu mi plac jumatățile de măsură. Iar ceea ce-ți permite această pendulare a omului între nimic și tot e , după mine, incognoscibilul kantian.Iar la punctul 5 as spune ca tot ce e cunoscut nu produce plictis , ba din contra se poate privi si ca necunoscut. Sau cunoscutul poate fi privit ca o baza ce trebuie însușită de generațiile tinere. Plictisul nu e dat de nevoia de nou, de creație ci de necoplementaritatea dintre subiect si obiect. Un erudit se bucura de ce cunoaste pt ca pe baza lor poate ajunge fie la utilitate fie la noi cunoștințe. Aș spune ca ceea ce cunoaște pentru cunoscător e sacru, propriul univers.Creația aș privi-o ca pe un spațiu pe care cineva îl integreaza propriului univers , ea nu se poate rupe total de ce este cunoscut.

mi-a placut proza ta, simpla , fara lacrimogene si sincera. e proza unui adevarat indragostit .ma intreb daca chiar ai dat aceasta scrisoare de dragoste iubitei. ar fi avut motive serioase sa fie fericita

omul mic si omul mare cred ca nu pot fi altceva decat geniul si omul de rand. geniul e de o fermitate a propriilor conceptii ce nu admit erori mai mari decat adevarul unui om de rand , motiv pt care nici un om de rand nu poate contesta sau surprinde vreo eroare a unui geniu .cei mici imita pe cei mari, fara sa constientizeze acest fapt ,pt ca adevarl lor e mai slab decat eroarea unui om mare.
eroarea se naste din adevar !nu poti contesta valabilitatea unui adevar daca nu vii cu un altul cel cuprinde pe cel din urma explicandu i natura si deviindu i sensul de adevar in cel de eroare printr-o alta evolutie a evenimentelor la care facea referire primul adevar si anume la o evolutie concomitenta
celei anterioare dar diferita si care are garantia concretului fie el empiric sau dintr-o necesitate a abstractului. asadar eroarea se transforma intr-o probabilitate maxima la un moment dat din motivul de imposibilitate de a lua in calcul toate cauzele evenimentului sau fie evenimentul e o imprejurare noua si totul merge pe a incerca , a alege aleatoriu.in continuare eroarea capata inteles de actiune necesara ori daca o actiune necesara se suprapune cu cel de adevar in conditii imediate vom intelege ca eroare poate fi chiar adevar pt ce nu va urma. autoritatea concretului prin ce va urma e un principiu nefondat si deci ideea de adevar universal e conestata de eroare ca adevar pt un timp limitat.deci limitarea posibilitatilor de ratiune a omului sunt limitate de viitor.Dar daca omul este ceea ce poate sa fie si nu un ideal in care totul are evolutie dupa legea adevarului atunci admitem ca omul este perfect pt ca ceea ce presupe idealul nu contesta omul prin ceea ce este sau greseste. Asadar omul nu are erori ! Ca face erori tine de cat de idealist e cel ce priveste lucrurile. Ca isi doreste si vrea altceva fata de ce are sau ce este tine de autostimulare prin imaginatia propriului rau spre mai bine. Lucrurile acestea reies si din ideea lui Sopenhauer ca viata nu are sens. Dar in mod evident fiecare isi poate da unul si nu poate alfel decat prin vointa, care tot dupa Sopenhauer nu face decat sa ne complice si in cele din urma sa constatm ca a fost doar imaginatie.
Am filosofat si eu putin. Pt ca e prea pesimist eseul ca intreg ori daca e vb de un eseu de filosofie trebuie sa aiba un ton lipsit de suferinta si o suficienta proprie , ca orice filosofie sau sa transmita cele enumerate .
Plec de la ideea lui Aristotel ca cei mai fericiti oameni sunt filosofii !

Schopenhauer in Viata,amorul, moarte precizeaza aspectele nefaste ale dragostei. Dragostea in sine nu duce decat la amor . Doar ca el sustine o alfel de idee asupra procreatiei. Nu cred ca a nu procreea e un motiv clar ca duci o viata de vierme ,care pana la urma ar procreea si el. Dorinta in sine de procreatie poate fi invinsa si prin alte metode decat cea a sinuciderii. Una ar fi indreptarea spre Dumnezeu .Iar o alta solutie ar fi stiinta. Dedicarea stidiului consider ca este cea mai buna metoda. Daca dragostea e o arma care prin placere lucreaza pt natura, pt specie si supravietuirea speciei, studiul si reflectia sunt armele individului pt fericirea lui. Dar nu o fericire inteleasa prin placere , ca in cazul dragostei, ci prin absenta suferintei.

mai mult epic decat liric.o resemnare fata de trecerea timpului in care n-ar fi gresit o mai mare atentie asupra iubirii.ea are nevoie de atentie, in fine \"bolul de lut\" e solutia vazuta de eu .:D

linistea ,dupa cum identifica si Schopenhauer, o gasesti in asceza si meditatie. deci in singuratate. fapt rezultat si din poezie
\"în tăcere caut sensul
în care să merg

știu că într-o zi
voi fi împlinit\".

si mie imi place counterul, e un joc vechi dar inca in prim plan. se aproprie mult de ceea ce se petrece in realitate. armele sunt desprinse din realitate. arma mea preferata la jocul asta e M-16, identica cu arma M-16 din armamentul SUA.

am vazut pe youtube evenimentul, nu stiu daca are dreptate criticul lierar,in ceea ce priveste nivelul televeziunii germane, daca pune in centru ca la televizor sa fie promovate valorile culturale germane. Televiziunea , in opinia mea, a fost creeat din plictiseala pt arta, cel ce iubeste arta , nu va cauta prin televiziune sa se educe, va cauta carti in primul rand. e si normal ca televiziunea sa fie vazuta de cei care privesc cu o gravitate enorma arta, ca in cazul lui Marcel Reich-Ranicki, facuta pentru \"idioti\". totusi , mediocritatea e mai raspandita decat geniile, pe scurt, pledez pt televiziunea pt\"idioti\". mai mult divertisment, asta doreste si romanul nostru!!!

omul supus greutatii care-l depaseste , priveste lucruluile cu o mai mare seriozitate, responsabilitate, gravitate. cand ei totul de la capat , e un chin nespus, ca si cum pana atunci n-ai fost deloc, si tot ce a fost si nu mai e ingoapa cu sine aminterea lui, si sentimentele, care uneori sunt extrem de puternice, care ne leaga cu trecutul.
\"m-am oprit brusc nu simțeam nimic. ceva a plesnit în mine ca atunci cînd coci ardeii.\"