Mă lamentez mereu în idei meschine și solitare. Poate că ideile sunt bune dar cu siguranță sunt meschine pentru că sunt solitare. Urăsc să vorbesc despre iubire, dar dacă nu o fac, îmi neg însăși
E foarte ciudată situația. M-am îndragostit iar dupa ce am zis să renunț. Cred că iubirea e mai puternică decât ceea ce ne propunem noi și că orice plan oricât de bun ar fi nu înseamnă nimic în
E foarte ușor să vorbești din carți. Și mai ușor să citești din carți tot felul de lucruri cum să devii mai bun. De altfel sun destul de logice și mă încântă. Dar ata de greu sa le pun în aplicare,
„Omul vede ce știe”(Goethe)
Evoluția mea treptată de-a lungul zilelor petrecute pentru FR prin țară e una semnificativă. În sensul că acum am mai puține prejudecăți față de oameni, de oamenii pe
Există ceva anume în aer, eu îi spun puterea de a vedea mai de aproape fericirea. Există printre rețelele noastre neuronale căi aducătoare de fericire , atât spirituală cât și sufletească. Aceste căi
Să poți cândva să întroci capul înapoi și să exclami de fericire : a meritat ! Niciodată nu vei putea vindeca rana pe care timpul ți-o lasă ,din ce în ce mai mare.Mereu să faci lucrul care te face
se spune că o iubești,
îi spui : eu te iubesc!
nu a înțeles că nu doar câinii merită iubiți.
că să fii naiv înseamnă riscuri enorme asumate
pe seamă că afectivitatea e un răspins aici..
se adună
despre Alina
cum cunoști un suflet? nu știu dacă se poate răspunde printr-un răspuns scurt. un criteriu? timpul! peste 10 ani voi ști oare cine e Alina? dar Alina va ști cine-s eu? nu-mi place
magia începe cu ea,
se termină când se lasă jos.
e ciudat că prezența ei
îmi potolește setea gândurilor suferinde,
e magie alba amestecată în tăcere animalică.
sufletul se introduce în scenă
minciunile se numără după câte zâmbete ți-a stârnit gura cu care se rostesc.un zâmbet poate cântări mai mult decât falsitatea cu care ți se oferă zâmbetul. te simți trădat . dar nicicum nu poți ști
Mă simt singur.Singur de parcă nimeni nu mai e cu mine pe această lume. Că nimănui nu-i pasă cu adevărat de ce sunt eu sau ce aș putea fi.Mă rup de realitate cu vreun film bun , cu o moelodie bună
s-au îndrăgostit îndrăgostiții
s-au sărutat sărutându-se
s-au îmbrațișat îmbrățișându-se
dar au preferat să o facă virtual
:x :x :x :X
:* :* :* :*
>:d< >:d<
e vorba despre plictis, despre cum omul își caută stimulatori satisfăcători.cum viața nu-i oferă suportul necesar stimulării intelectului și nici măcar a senzorialului . cum anumite instincte sunt
se arată pustiu peste marea de nectar
încărcată cu salivă gura geme ne-ncetat
visând doar la bunătăți
limba mișcă a mâncat.
peste mare zburdă miei
ce cu aripi ne-ntărite
apără al nectarului
Nimic.Cum se naște acest inamic al forțelor creatoare ?Fie din plictiseală fie din lene. Din plictiseală pentru că obiectul atenție subiectului nu surprinde cu nimic. Din lene , atunci când corpul
vei înceta să respiri. iată primul semnal că ai trecut dincolo. vei fi ușor, mai ușor ca aerul . te vei urca la ceruri. nu e cum zice Biblia. toți ne ducem în rai. Ne rămân carcasele , aceste trupuri
își întoarce privirea spre mine,
se uită țintă în ochii mei,
momentul durează o eternitate.
s-a uitat dintr-un motiv anume?
am deranjat-o cu ceva
și acum mă mustră ?
a observat că din toți
O, tu cauză a mediocrității mele! A lipsei mele de spirit. De ai fi doar o acuză nedreaptă, rodul unei imaginații bolnave, m-aș rupe bucuros de sentimentul atât de rece, de vânăt, de om mort, în care
Binele și răul.Principii fundamentale în conștiința fiecăruia.Separatori universali a tot ce e dat sa fie supus moralei.Universul ca întreg e privit prin aceste două principii.
Orice morală își
în mii de cuvinte
de zice se vor dorințe
în sentimente-și
aud ele chemarea;
de s-ar împotrivi cuvânt cuvântului
ar fi cu neputință
căci
doar din ce nu este
nu poți clădi