Paul Bogdan

Poezia cu dedicație este o poezie sensibilă. Nu-mi rămâne decât... să vă mulțumesc pentru comentarii!

Atunci (dacă picăm în filosofie)trebuie spus că fiecare dintre noi ne naștem în fiecare clipă, de la început până la sfârșit. Cine poate da o definiție a poeziei sau a nepoeziei?

Chiar dacă emoția transmisă este putenică, chiar dacă sufletele sensibile văd în acest text o tragedie pot să vă spun că felul în care a fost conceput, limbajul folosit precum și agramarea voită, îndepărtează acest text de conceptul de poezie. Să nu-mi spuneți că trebuie să spargem cine știe ce tipare... tipare poate, definiții nu!
Gerg, Emilia nu are cum să fie Iisus. El nu și-a acceptat soarta ca o vită, a fost predestinat pentru o anumită \"misiune\", și-a însușit soarta, conștient, luptând, sacrificându-se, a murit pentru valori ce diferă atât de mult de cele relatate (da, relatate) de tine.

\"emilia transcende banalitatea abjecta a faptului divers prin incapacitatea de a-i judeca pe ceilalti si suprema impacare cu soarta. este un lung poem despre mantuirea prin umilinta.\"

Aceasta este una dintre cele mai interesante fraze întâlnite pe poezie.ro... adecălea faptul divers, normalitatea, sunt chestiuni abjecte(?!) pe care oaia de Emilia (o năpăstuită a soartei care nu face nimic să schimbe lucrurile), le depășește prin... resemnare. N-am prea înțeles dar... ce contează?
Mântuire prin umilință???
Emilia este o fată născută într-un mediu ce nu i-a oferit posibilitatea de a tinde spre altceva. Educația, anturajul nu i-au permis o alternativă. Este vorba de acceptarea prin necunoaștere, prin resemnare... \"asta e viața\". Umilință? Mai degrabă... inocență. Sărăcia cu duhul cum ar spune unii.
Am un dinte împotrivă doar pentru termenul de poezie. Jurnal, proză... habar n-am. Dar în nici un caz Poezie.

P.S. Un sfat pentru Gerg: poate ar fi bine ca niciodată să nu te pronunți asupra textelor tale, lasă-i pe alții să o facă deoarece s-ar putea să dărâmi niște iluzii create în urma lecturii.

Revin la părerea mea anterioară: Emilia se povestește nu este POEZIE. Are o doză de dramatism, ar putea reflecta o anumită stare de fapt dar.. nu are nimic spectaculos. Este un jurnal pe care poți să-l auzi zilnic în cartierele mărginașe. Este o scrisoare, de aici și greșelile gramaticale ce abundă. Nici starea Emiliei, nici limbajul, nici forma textului, nici topica nici, topicul, nici... topingul nu acordă acestui text statutul de poem. Dacă ar fi încadrat ca proză... poate aș spune: da, uite un autor care (fără a atinge cine știe ce măiestrie) a reușit să descrie un personaj din cotidian. Nu dau nici stea nici nu am să iau una din cele două existente. Părerea mea expusă cred că este suficientă.
Eu te-am propus pentru 120 deoarece consider că ești un SCRIITOR. Acest text, numărat printre celelalte creații ale tale, scad valoarea intrinsecă a operei tale.
Cam atât.

Ai multe greșeli de editare, te rog să corectezi. Mulțumesc!

Da, desigur, de ce să fi citit mai sus?! Scuze!

Părerea mea este că: \"al vieții e starea\" este scris greșit!

a vieții e starea, a cui stare? a vieții articolul posesiv genitival, care se acordă cu substantivul \"stare\", este: \"a\"

Ai grijă ce fumezi, unele \"țigări\" sunt prohibite.

Diana: mersi
Costel: nu știu cum e la tine cu diacriticele... sunt doar niște amărâte de caractere... se schimbă simplu, cu Alt+Shift

Felicitări pentru aceste versuri! O poezie închegată, fină cu un sfârșit foarte bun.

Întrebări, întrebări fără nici un iz de poezie. Până și pe tine te-au amețit aceste înșiruiri:

\"Daca tu esti frumusetea, sunt eu fascinatia lui?\"

\"fascinația ei\"

Dacă pe tine însăți acest fel de poezie te face să-ți pierzi firul ideei și al exprimării, închipuie-ți cam ce simte cititorul...

La început, când primele semne interioare ne fac să luăm pana în mână, fiecare dintre noi încercăm să redăm cât mai fidel, într-o manieră cât mai personală, ceea ce avem de spus. Nu cunosc un caz de autor care să fi reușit din prima încercare să fie original. În general influențele lecturii ne marchează... ceea ce nu e rău. Este lung drumul până la crearea unui stil propriu.
În ciuda ambiantului modern în care desfășori ideea din această poezie, se simte \"intervenția\" lui Coșbuc. M-aș aventura să spun că \"Moartea lui Fulger\" ți-a împrumutat foarte multe. Dar... s-ar putea să mă înșel.
Până una-alta... Bine ai venit pe poezie.ro!

Nex, am mai discutat despre acest subiect. Chiar dacă \"Emilia\" este apreciat în paper, într-un spațiu virtual ca poezie.ro, în care interactivitatea și influențele sunt la mâna \"oricui\", ne-am trezi cu tot felul de replici și clone de proastă calitate. Am mai avut exemple când, o \"înjurătură reușită\", plasată într-o proză bună, a dat urmare multor abjecții.
Aceasta este avantajul hârtiei, nu te vei trezi cu cartea clonată sau cu subsoluri de doi bani și nici editura nu va fi forțată a publica tot felul de imbecilități și asta doar pentru că tu ești... \"un spirit liber\".

Te rog să corectezi: viacuri -> veacuri

te rog să corectezi:
întrtegi
întrteb
tumltul lor-> tumultulul lor
poieți-> poeți

Era oboseala de vină. Desigur, ai dreptate! Nu am luat în considerație felul exprimării. Scuze.

\"Tovarășul alături de care vânam vulturi\" mi se pare că este o propoziție fără de înțeles de aceea te-am întrebat dacă nu cumva ai vrut să scrii: Tovarășul de alături cu care vânam vulturi.
Nu ți-am mai spus că \"tovarăș\" implică o asociere, o alăturare deci, expresia \"tovarășul de alături\" are un caracter pleonastic.

Probabil: tovarășul de alături cu care vânam vulturi

Interesante și pline de învâțăminte aceste gânduri. \"Compatibilitate\" se scrie într-un singur cuvânt și femeia înflorește la maturitate și asta din mai multe motive:
1. până atuncea e boboc (sau boboacă)
2. toate lucrurile înfloresc cu un pas minuscul înainte de rodire
3. se spune că Anton Pann era un bărbat urât

Cu simpatie și urări de bine,
Pan (cu un singur \"n\" la... \"noadă\")

Nu cred că este mai mare fericire pe lume pentru un poet, oricât de peltic ar fi el, decât aprecierea și zâmbetul cititorului. Vă mulțumesc!
Geta, gloata, gloata iubește... roșul.