Poezie
Moartea albă a lumii
1 min lectură·
Mediu
Plâng îngerii peste tine
sau poate își scutura doar aripile,
ninge.
Câtă tristețe trebuie să fie în ceruri
adormită doamnă,
ești albă de atâta lacrimă.
Nu te mai văd sub giulgiu doamnă,
ți s-au acoperit ochii
și umărul verde,
pe undeva prin zăpezi
ființa ta aproape albastru
se pierde.
Nu ne mai cânți frumoasă femeie,
glasul tău închegat de geruri
a muțit,
un ciclu de viață
în zilele acestea albe
se încheie.
Pe sânii tăi nu se mai joacă fluturele,
dansează vântul aspru.
Cerul se-nchină,
din înalturi își pleacă smerit fruntea-n pământ
al tău astru.
Cad stele doamnă a moarte,
frumoasă ce-mi ești
reînvierea ta mi-e încă atât de departe.
Pan
19.12.2002
094.578
0
DI
