Mediu
Dragă prietene,iubită Ioană
Scriu poezie pentru că așa îmi vine câteodată, să mă vărs către tine când sunt prea plin de durerile fericirii mele. Mă destăinuiesc și altora, oameni și lucruri dar atunci scriu altfel, ei vibrează altfel. Degeaba mă cerți! Voi inventa cuvinte și voi socoti rimă tot ce se leagă în sufletul meu: piatra și apa, vor fi pentru mine o stâncă adâncă, o ființă nu chiar fantasmagorică; focul și vântul se vor roti într-o constelație rece și clară de iarnă sau, și mai mult pierzându-se în mine, vor deveni vremelnic un sărut strănutat după urechea știi tu cui. Iar, dacă voi socoti de cuviință, viață și moarte, pământ și curând și multe alte fleacuri, vor rima între ele cu sau fără voia lor. Nu știu să scriu poezie academică. Nu cunosc legile după care alții au construit poezia, eu o expir poate șchioapă când m-oi fi fost împiedicat de curând, poate curvă când s-o fi împiedicat de curând, poate îngeră, mai ades îngeră. Așa că te rog să nu mă faci un șablon peste care să-i așezi pe alții pentru o comparație tehnică, fiecare și-a folosit nebunia poetică în fel și chip, iar nebunia poetică, această meteahnă cronică, ar trebui să fie atipică. Mulțumește-te să te regăsești undeva printre virgule și pune-mi întrebări doar despre sunetele pe care le-am auzit atunci când am scris. Nu cuvintele, nu virgula încropesc poezia, ele sunt doar gâfâiturile din goana asta prin care respir și poate doar un mijloc sărman de a arăta ceea cu suntem. Și, nu! Nu am să-mi public vreo carte, nu am să ies pe hârtie niciodată. Nu am să mă așez de bunăvoie într-un coșciug de coperți prăfuite pe care să dea bani unii ca să mă deschidă când li se face lor dor de nu știu ce sete. Numele scris pe carton îmi rezonează a pisanie iar eu sunt încă viu. Scriu pe foi veline și le arunc prin casă, când se vor pierde, ducă-se! Dacă va dori cineva să-mi facă un tedeum, să mi-l facă la timpul lui. Ce-mi va păsa ce scrie pe mine, în ce glas mă vor citi popii sau de tămâierea altora?! Cam atât a trecut astăzi prin mine. Am să-ți mai scriu, fii fără de grijă, de boala asta o să murim și eu, și tu.
Cu drag,
Paul
Scriu poezie pentru că așa îmi vine câteodată, să mă vărs către tine când sunt prea plin de durerile fericirii mele. Mă destăinuiesc și altora, oameni și lucruri dar atunci scriu altfel, ei vibrează altfel. Degeaba mă cerți! Voi inventa cuvinte și voi socoti rimă tot ce se leagă în sufletul meu: piatra și apa, vor fi pentru mine o stâncă adâncă, o ființă nu chiar fantasmagorică; focul și vântul se vor roti într-o constelație rece și clară de iarnă sau, și mai mult pierzându-se în mine, vor deveni vremelnic un sărut strănutat după urechea știi tu cui. Iar, dacă voi socoti de cuviință, viață și moarte, pământ și curând și multe alte fleacuri, vor rima între ele cu sau fără voia lor. Nu știu să scriu poezie academică. Nu cunosc legile după care alții au construit poezia, eu o expir poate șchioapă când m-oi fi fost împiedicat de curând, poate curvă când s-o fi împiedicat de curând, poate îngeră, mai ades îngeră. Așa că te rog să nu mă faci un șablon peste care să-i așezi pe alții pentru o comparație tehnică, fiecare și-a folosit nebunia poetică în fel și chip, iar nebunia poetică, această meteahnă cronică, ar trebui să fie atipică. Mulțumește-te să te regăsești undeva printre virgule și pune-mi întrebări doar despre sunetele pe care le-am auzit atunci când am scris. Nu cuvintele, nu virgula încropesc poezia, ele sunt doar gâfâiturile din goana asta prin care respir și poate doar un mijloc sărman de a arăta ceea cu suntem. Și, nu! Nu am să-mi public vreo carte, nu am să ies pe hârtie niciodată. Nu am să mă așez de bunăvoie într-un coșciug de coperți prăfuite pe care să dea bani unii ca să mă deschidă când li se face lor dor de nu știu ce sete. Numele scris pe carton îmi rezonează a pisanie iar eu sunt încă viu. Scriu pe foi veline și le arunc prin casă, când se vor pierde, ducă-se! Dacă va dori cineva să-mi facă un tedeum, să mi-l facă la timpul lui. Ce-mi va păsa ce scrie pe mine, în ce glas mă vor citi popii sau de tămâierea altora?! Cam atât a trecut astăzi prin mine. Am să-ți mai scriu, fii fără de grijă, de boala asta o să murim și eu, și tu.
Cu drag,
Paul
074558
0
la fel ca tine, scriu și eu poezie fără a-i cunoaște regulile, chiar dacă asta înseamnă să mă las pradă criticilor. Nu știu prea multe despre prozodii ori metrică, nici despre cât de subtil sau transparent trebuie să fie un poem. Scriu despre ce-mi sălășluiește în suflet, despre bucuriile mari sau mici, despre curcubeul numit iubire, egal despre furtuni, ploi, zâmbete și flori.
Sărut cu evlavie fiecare literă pe care o scriu, iar mai apoi, surâzând, sărut întreg cuvântul. Respir uneori în versuri albe, alteori rimele mi se așează cuminți pe buze, așteptând să le vină rândul.
N-am de gând să mă încovoi atunci când critica e aspră și nici să-mi fac din stele cunună. Vrea ca, indiferent de nuanța vântului care mă va bate, să rămân întotdeauna eu, așa cum sunt.
Iar eu, suflet cuminecat cu dragostea de oameni, pot fi ceea ce e nevoie să fiu.
Acum te îmbrățișez, cu același drag!
Monica