Patricia Lidia

Tatiana e un suflet rătăcit undeva între alfa și omega mă întreba curioasă de fiecare dată ce se află între plus și minus infinit și îi spuneam că se află un alt infinit sau două

Mi-am acoperit cu gândul cuvântul prins la încheietura mâinii și l-am sărutat și sorbit ca pe o picătură de rouă pe piele. Zbor cu o aripă frântă și tot ce eram se absoarbe prea pustiu prin

E greu să trăiești, să iubești, dar să nu-ți fie împărtășite sentimentele. E dureros să spui ce simți, iar celălalt să râdă de cuvintele tale. Dar se întâmplă des... mult prea des... E păcat că mai

Þi-ai prins gândurile în pumn și mi le-ai trimis pe o pală de timp. Atât de naiv gestul tău fugar... Draga mea Tatiana, mi-ai trimis doar iluzii și m-ai lăsat să cred că viața e doar o baladă

„Străinii sunt familia pe care n-ai cunoscut-o încă.” (Mitch Albom – „Cei cinci oameni pe care îi întâlnești în Rai”) Ploaia s-a oprit, cerul nu mai mârâie, nu mai suntem în Roma Antică să ne

Viața nu e un basm cu un Făt Frumos născut din spuma mării. Și nici eu nu sunt Ileana Cosânzeana cu cosițe de aur și ochi albaștri ca cerul de mai. Nu vom trăi până la adânci bătrâneți și

De ce a doua săptămână? Fiindcă aceasta este a doua săptămână în care ne-am întâlnit (sau ar fi trebuit să ne întâlnim) toți cei pasionați de poezie. Spun „ar fi trebuit” fiindcă din nou a fost o

Ce crepuscul se desfată pe genele mele, ce orizonturi aleargă acum în ochii ei… Pe Tatiana am văzut-o ultima dată într-un ecou de poem- dresa versurile cu rostul adânc al coșmarurilor ce

Știi, draga mea Tatiana, uneori mi se pare că din tine mi-a crescut o a doua aripă, mai mare și mai grea, dar nu îmi pasă, oricum un întreg univers umblă prin venele noastre… Pare greu de

Pentru prima dată, astăzi ți-am atins frunzele...am simțit în ele întreg universul crescând și pulsând din toată ființa sa... și, toate acestea, numai pentru mine. Iartă-mă că am uitat să te ud...

Eu, pictor surd, sunetul petalei căzânde în tăcere am ascultat. Tu, ocean de cristal, picătură de rouă în soarele sufletului meu te-ai topit. Noi, poezii ale naturii, luptăm în

Urmând exemplul prietenilor noștri clujeni, am decis și noi să organizăm la Oradea un mini-cenaclu de poezie. Toți orădenii iubitori de poezie sunt așteptați SÂMBÃTÃ, 24 MAI, ora 17:30, în fața

Trăim într-o lume bestială, nebună. Zi de zi ne confruntăm cu demonia unei vieți aspre, care ne apasă din ce în ce mai tare, ne macină fizic și psihic, epuizând încetul cu încetul orice fărâmă de

Acum pot fi oricine in spatele ecranului, departe de privirea mea. Si pot spune orice ca oricum nu ma cunosc. EU. Azi vreau sa fiu Iisus sau Maria Magdalena, sa vand visuri false sau

Și dacă soarele-ar voi să mai apună-o dată peste culmea cetății un înger orb s-arată, iar mâna-i albă, tremurândă nervos și-o-agită-n aer, cu vocea-i albă, șuierândă și ochii de giuvaier.

Somn ușor, scumpe pescar, să dormi în pace iară, căci pe lacustra ta de-o viață durerea-o să dispară. Pe-o mare cât mai calmă, cu vânturi cât mai line sufletul-o-să-ți zboare, spre alte zări

Nu mai există continuare la ce s-a spus. Timpul s-a scurs, inexistent, în noi. Drumuri se intersectează înspre apus, prea târziu ca să mai conteze. Nu mai există sfârșit pentru ce nu s-a

Azi mi-am luat cafeaua de dimineață cu Dumnezeu la braț, cafea turcească pe nisip românesc. Fragmente demonice a încrustat în mine, iar El dansa frenetic într-o cârciumă cu muzică

Sunt liberă. Trăiesc același vals al Universului și ne împletim în aceeași persoană, eu, natura moartă din tabloul de ieri, un tablou în nuanțe de alb și negru, azi, zâmbind, prntre pietrele

Hei, domnule astronaut, du ranile mele departe de mine si lasa-ma sa dor in tacere... O rana interna de-a pururea sangeranda, cicatrizata iarasi si iarasi... Hei, domnule astronaut!

Apucă-ți îngerul de mână și te ridică! Nu mai e loc pentru umanitate pe piața valorilor morale. \"Încă un pic de răbdare! Doar patruzeci de bani sau patru mii de lei vechi! E un

Între două dureri, un suflet s-ar plimba prin parc, pictând puțină dragoste pe bancă. Un junghi i-a înțepenit umărul stâng, prin păpușa voo-doo a iubirii. Beculețe verzi licăresc în

Bătrânul stătea la marginea mormântului și privea în gol. Încă mai aștepta ca fiul său să apară de undeva și să îi spună încet: „Nu mai plânge, tată, sunt aici!” Era singur și simțea să viața sa nu