Poezie
Glasul copacului meu
1 min lectură·
Mediu
o rază plină de iubire
o umbră plângând
atunci când soarele lipsește
o îmbrățișare vie
pe care o simt cum trece
dintr-un copac într-altul
adună viața într-un poem
ce mult se frământă!
nici frunzele căzute
nu îndrăznesc
să se clintească
iar eu, din nebunie
tot mai aștept
să le văd cum dansează
prin stelele tăcute
din ochii în care se înalță
un copac
rămas în suflet
pentru ceea ce mi-a spus
031.766
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Papadopol Elena
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 71
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Papadopol Elena. “Glasul copacului meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/papadopol-elena/poezie/14174053/glasul-copacului-meuComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Copaci răniți de soare, copaci morți.
Și o toamnă doamnă salvatoare.
Bun poem. Să discuți cu pomii, arborii
este lucru mare. Oameni fără înviorare sunt mulți.