Ovidiu Vasile

Natura moartă Din nevoia abuzivă De-a trăii și de-a mânca Omul,mutilă natura Ș-apoi o lăsă așa Ca să stea nemângâiată Mută-n agonia ei Căci natura nu vorbește N-are vorbe nici

caraliu de Ciorodisla Un bolovan cu trese,căci table nu mai sânt, Cu paiul între fese,și creier de pământ, Un ajutor, pe semne,de băgător de seamă, Ce-ajută băgătorul de post, să bage-n

lecția de viață Viața, în ansamblu pare Foarte simplă-n felul ei Naști ,cu lecția-nvățată Numai, note bune iei Să ai foc ,să-ți ardă casa E blestemul,cel mai greu Am trăit s-o văd și

Priviți la cerul vostru,strâmt Cum stă să cadă pe pământ Vă place să îi spuneți cer E doar văzduh,e doar eter Vă place să îi spuneți boltă Vă place să îl credeți, dom Și protejați vă

numele stelei Toate-n lume, au un nume Mai sonor sau mai banal, Ce persoanele separă, Pe criteriul nominal. Iar, identitatea-n sine Dintre numele la fel, Se imprimă-n fiecare, Purtând

Iubire cu socoteală Îngăduie-mi iubito ca să-ți sărut, coloana Care te ține dreaptă,să-mpungă-n cer coroana, Cu tiara-ți de pe frunte orientată-n sus, Și fulgerul să-ți curgă,prin trupul cel

neamul de traistă Neam cu traista-n băț, ce ești Neam de-ocară și rușine Neam de traistă,vorbă-n vânt Neam de om fără cuvânt Neam de slugă de pripas Neam de prost și de fudul Dacă n-ar

Oamenii buni se pupă Când oficial se-ntâmplă La dineu,nivel înalt Gestul ca atare-nseamnă Că-nălțații s-au pupat. Și bețivii din dugheană Împărați ori șefi de state Când ajung la o

Dedicație românească Dedicație ,cu floare Orișicărui cetățean Cu respect și voie bună Chiar dacă-i bucureștean Ardelenii vă salută! Servus-toc și servus toți! Să lăsați, vorba

Ascultând liniștea Sinfonie mută asculta pădurea Și vibra în foșnet adiat de vânt Una cu pământul și cu veci-pururea Cântă în tăcere frunza tremurând În acorduri fine fără de solfegii Ca

Guiț, guiț,purcelul spune De la mine vei avea Șorici, carne și slănină Să mănânce gura ta -Cum vorbesti așa cu mine? La,,per tu”,ești doar un porc Porcul românesc,ce pute Eu sunt domn,tu

Arginți de hârtie Ai făcut bani, e bine pentru tine Banii sunt doar hârtii și o știi bine. Precum sunt, diploma ori atestatul Care marchează omul sau bărbatul. Și cum hârtia, cumpără

barca cu vâsle de foc Cu bule fierbinți sfârâind în siaj Cu prova fierbinte și pupa-n viraj În liniștea nopții cu cer fără lună O barcă cu vâsle de foc, se consumă Departe de toate,de lumea ce

revoluții în direct Altă dată, când mai facem Revoluții în direct Să nu ștergem tot ce este Chiar și ce este corect Când facem, ordine-n viață Și nimicuri stau

Poarta spre nimic Ce-i o gaură de vierme În nimicul cel fatal Care-atrage și lumina Ca magnetul pe metal Negrul găurii culoare Frigul cosmic ce îngheață Și căldura din lumină Călători din

Ziua născătoarelor De ziua mamelor de, lume Ne bucurăm că ne-au născut Și dintre flori și dintre stele Ne-au ales nume de-mprumut Tot binele și toată stima De la bărbați, feciori și

Poet și grămătic Când răsare luna, din mareea cuvintelor se revarsă prin poet potop de lumină, pentru sufletele acostate sau eșuate lamentabil, pe coasta ignoranței. Aducându-le pe lina

corpul delict Fiecare om din lume, Își iubește corpul său. Corpul fizic,cel din carne, Conceput de Dumnezeu. După timpuri,după toane, Fel de fel, de-nfățișări. Biologic,animalic, Mamifer

Poarta sufletului Fiecare suflet are,o intrare,un acces De interiorizare de refugiu ,pentru stres Care vine să forțeze,dintr-un simplu interes Să-l pătrundă cu puhoaie ,de cuvinte fără

Declharatzie cOol… Dragha mea de cOol shi marfhă Eshti dă best shi eshti de vis Viatza un e tru’ cu tenne Honey, miere…phropholis ! Tuh, my darlingh, chu ochi negrii, Yo,

Întrebări și răspunderi Am întrebat un preot Cine e Dumnezeu? Mi-a spus că-i Tatăl nostru Dar asta, știu și eu. Am întrebat un dascăl Dacă mai are, clasă Mi-a spus că are multe Și a

Eminescu trădat Acum că nu mai ești ,maestre Nu se mai face meseria Și se-apucară toți să facă Și fără rimă poezia Așterne gânduri pe hârtie Ce-i vine-n minte le și scoate Ce noi sunt

Nesaț buiac Plictisit de femei, Din dorința de mai mult Am mușcat, sânul de piatră Al unei statui Și mi-am rupt dinții. Era prea rece Carnea de marmură. Prea netedă. Atunci, m-am