Ovidiu Vasile

La pieptul meu scâncești în noapte Precum la sân scâncește pruncul Eu te privesc cum dormi frumoasă Și nici nu simt cum trece timpul La pieptul meu pierdută-n vise Tu, vis frumos pe

Voi care n-aveți mamă și nici tată, Voi pentru care nu contați, doar voi, Voi cei ce ne vedeți în alb și negru Voi care n-aveți cruce, nici eroi. Voi care măsurați în lume totul, Voi

Junghi de stele Din avântul tinereții ne-am adus pe lume, noi Ca prin algoritmul sacru să dăm viețile-napoi. Emisfere ancestrale preschimbate în părinți Jumătăți nemântuite divizate de

De dragul tău În jurul tău de-ar fi nevoie Eu m-aș preface-n zid de piatră Dar florile se-aștern în cale-ți Și n-ar avea unde să cadă Și m-aș ruga cu rugăciune La sfinții cei din

Ne disipăm Ne disipăm, neantul ne acceptă Morți îngropați sau răstigniți de vii Deopotrivă din lumea cea abjectă Îngeri și demoni, Dumnezei și Fii În colb de stele se prezervă roluri Care

Ce mi-ai făcut Doamne Mi-ai rupt o coastă, mi-ai făcut o Evă Cu părul lung și trupul voluptuos Să-mi fie-n veci de suferinți colegă Să mă târăsc la mila ei, pe jos Să aibă sâni Ca să-mi

Libera cădere Urcam încet, cu grijă în arborele vieții Prinzând atent de ramuri să nu mă-nțep în rugi Aveam cu mine, totul și-n floarea tinereții Nu mă gândeam că-i bine, să ai unde să

Ceasul rău Ceasul măsoară timpul și nu-i citește textul Numai prezentul simplu fără trecut și sec Din viața consumată să-și scrie manifestul Matematic și rece ore și zile trec Mecanic

Deprimare Mi-e inima un bulgăre de ciumă Și sânge negru-i închegat în ea Arterele-s blocate către centru Și circulația e tot mai grea Eu am murit demult pe dinăuntru Pe dinafară încă mai

Lichidul Om Suntem făcuți să curgem pe pământ Precum izvoarele ce curg numai la vale Mai multă apă, mai puțin cuvânt Un vas cu sânge, pe un val de mare. Căci toate curg, în noi și pe

Înnoire Pe umbra topită ce curge din mine Când soarele sus respirația-și ține Mai mișcă din raze și fără să știe Se umple de umbră solara etnie Lumina-i căzută în raze fugare Ce

Alerta pământului Pământul face valuri, se frământă Bolnav de noi, rapace furnicar Ce din adâncuri pân’ la bolta sfântă Am pângărit curatul cu murdar El ce dă viața și primește

Respectul istoriei Să comparăm orezul, cu sfânta mămăligă! O nație ce cântă, cu una care strigă Hai să vedem Katana, pe lângă falxul dacic! Ce taie-n două scutul, real, nu doar

Pofta-n cuiul ruginit Își plânge de milă, ființa umilă Că are, că n-are, bucăți de visare Din creier spălate, ca sarea-n bucate Trăiește de moare, cerșind de mâncare. Amara bucată de pîine

Nerăbdare Stai așteptând mereu să vină mâine Din viitorul cel apropiat Și cu ocheanul minții, îl apropii De sentimentul cel nedezvoltat Atrofierea vine de la sine Consumă off-ul, fără

Violul sfintei, Ea Am să mă desfac În bucăți Dimprejurul tău Precum am fost clădit Din tine Sfântă Să poți respira Oxigenul pur Cu grjă Să nu sari în aer Prea-unsă, cu mir Și fără

Dacă... Dacă n-ar fi, un Dumnezeu Ar trebui creat Din rugăciunile inimilor Ori din tainele Speranțelor deșarte În viața de după... Dacă n-ar fi, dragoste Ar trebui făcută Din

Laudă nouă Ce să laude poeții cu păreri, amanetate La raliul integrării, ultimatum și dictate Cu regulament de criză și legiferări păcate Pe la coada Europei, veșnic descalificate Pentru

Rugă la pământul patriei Pământul nostru sfânt Ierta-ne-vei vreodată? Te-am părăsit răbdând Nedreapta judecată Străinilor disprețul Privirea cea de sus Cuvântul de ocară Simțit dar

Răbdare Sfântul pământ al mamei patrie Întoarce mereu celălalt obraz Soarelui răsare Sau apune Și rabdă lumina. Și nedreptatea Istoriei Jumătate azi, jumătate mâine Rabdă plugului brazda

Foamea Cu pofta nesimțului ușor agramat Și dorul pierdut al frumoșilor ani Mănâncă din mine foamea de bani Închisă-ntr-un cerc așa zis democrat Mă satur cu vorbe-n mesaj

Avânt Pornești, scrâșnind patinele. Gheața răspunde calm Cu răceala durității Contând sub tine. Ești stăpânul. Avântat plutești lin Viteza dictează armonia mișcărilor Caligrafice, pe

Lupta lui Apoet Hărțuit din ignoranță De poeții cei cu pene Apoet, ridică scutul! Nu se-ascunde, nu se teme. Scutu-i, eclipsând lumina Protejându-i de orbire Þine-n loc poeții-n