Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

întrebări și răspunderi

poezie întrebătoare

3 min lectură·
Mediu
Întrebări și răspunderi
Am întrebat un preot
Cine e Dumnezeu?
Mi-a spus că-i Tatăl nostru
Dar asta, știu și eu.
Am întrebat un dascăl
Dacă mai are, clasă
Mi-a spus că are multe
Și a plecat,acasă.
Am întrebat un doctor
De ce suntem bolnavi?
Mi-a spus că nu mai știe
Că oamenii, sunt slabi.
Am întrebat brutarul
De ce ne face pâine
Mi-a spus că nu mai este
Dar că mai face mâine.
Am întrebat poștașul
Cum să citesc scrisori?
Mi-a spus că doar le duce
De la expeditori.
Am întrebat un meșter
Dacă mai face ziduri
Mi-a spus că face gratii
Ca să pătrundă,friguri.
Am întrebat soldatul
Dacă mai are, armă
Mi-a spus că-i doar de formă
Când merge la, alarmă
Am întrebat eroul
Dacă mai vrea să moară
Și mi-a răspuns că,poate
Dar fără să-l mai doară.
Am întrebat un frate,
Dacă mai are frate.
Mi-a spus că e, afară
Și plouă,din păcate.
Am întrebat,o mamă
Dacă mai vrea copii
Și mi-a răspuns că, are
Dar trebuie,hârtii.
Am întrbat bunica
De ce crește nepoți
Mi-a spus că nu e bine
Dar că,plecară toți.
Am întrebat copilul
Dacă mai are mamă
Mi-a spus că are, două
Și nu vin când le cheamă
Am întrebat o fată
Dacă să-i dau o floare
Mi-a spus că nu e bine
Dacă o rupem,moare.
Am întrebat o floare
Dacă mai înflorește
Mi-a spus că nu se știe
Dar că se mai gândește
Am întrebat copacii
Dacă mai au căldură
Mi-au spus că n-au picioare
Să fugă din natură
Am întrebat o pasăre
Dacă mai face,zbor
Mi-a spus că e măiastră
Și stă mai mult ,la sol.
Am întrebat o zână
Dacă mai este ,bună
Mi-a spus că se grăbește
Că telefonu-i sună.
Am întrebat un cântec
Dacă mai ține mult
Mi-a spus să tac din gură
Să tac și să ascult.
Am întrebat un munte
Dacă mai are creste
Mi-a spus că face umbră
Pământului ce, este.
Am întrebat vulcanul
Când o să mai erupă
Mi-a spus că e surpriză
Și că vedem noi,după .
Am întrebat o piatră
Cum era mai demult?
Mi-a spus că, nu se spune
Și mută,a tăcut.
Am întrebat oceanul
Dacă mai face valuri
Mi-a spus că el nu curge
Nu-i îngrădit de maluri.
Am întrebat și vântul
Dacă mai bate mult
Mi-a spus că e,doar aer
În agitat,tumult.
Am întrebat o,ziuă
Dacă noaptea mai vine
Mi-a zis,să am răbdare
Că totul va fi bine.
L-am întrebat pe soare
Dacă la vară, arde
Mi-a spus că, strălucește
La fel și zi și noapte.
Le-am întrebat pe stele
Dacă mai vor,un nume
Mi-au spus că ne așteaptă
Ca să venim ,pe lume.
Am întrebat poetul
Citește poezie?
Mi-a spus că n-o citește
Doar el, e cel ce-o scrie.
M-am întrebat pe mine
Dacă mai pot vorbi
Vorba o duce vântul
Rămâne doar, ce scrii.
001.591
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
475
Citire
3 min
Versuri
113
Actualizat

Cum sa citezi

Ovidiu Vasile. “întrebări și răspunderi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-vasile/poezie/13971779/intrebari-si-raspunderi

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.