Ovidiu Oana

când vei posta și o ~Legendă a ciocârliei ?~

stelele cosite se prăbușesc în mare, revenind la noi prin mângâieri de val ...

... am schimbat opțiunea de încadrare a postarii.
Îți mulțumesc pentru aprecierea acestui joc de idei si cuvinte.

... mi-am asumat riscul monorimei și cel al ultimului vers.
De fapt, de la el a pornit alcătuirea.
Îți mulțumesc pentru popas și comentariu!

eu nu m-am putut abține (cel puțin liric), văzând voluptoasa unire a iubitei cu razele de soare ...

Poezia de fata este mai degraba un “Calendar practic pentru gradinaritul iubirii”.

S-a incercat o expunere simpla, in vers alb, numai ca versurile sunt mult prea fragmentate, mult prea “rupte”.
De exemplu, primele doua versuri:”Din neghina/timpului meu” ar fi putut forma un singur vers, avand in vedere ca “neghina” si “timpul”sunt termeni inlantuiti prin insasi mesaj.
Ultimul vers, cel cu nagara, il repeta, oarecum, pe primul (chiar daca prin folosire de sinonim), fiind o informatie redundanta, un fel de “extindere” fortata a poeziei.

Strofa a doua incepe, de asemenea, cu un vers (termenul “apoi” –ca vers de sine statator) ce putea lipsi cu usurinta, deoarece o asezare pe axa temporala – a evenimentelor - este evidenta.
“...Lacrimi/de fericire” este o ruptura de vers destul de neinspirata.

Ruptura majora a poeziei se produce la versurile: “Floarea multicoloră,/am numit-o iubire.”
~Iubirea ca floare~ a tot fost folosita de diversi autori. Nu am nimic impotriva ei, dar felul atat de simplu si de brut in care ai exprimat aceasta idee nu ma duce cu gandul decat la desenele animate cu Lidia.

Poezia se salveaza prin insasi finalul ei, care reuneste elementele expuse anterior de autor.

Ideea in sine este frumoasa, dar mai trebuie lucrata, atat din punctul de vedere al formei cat si din punctul de vedere al “continutului”.

Succes!


***


Poemul de față strălucește tocmai prin simplitate. Autorul surprinde cu tandrețe și sinceritate tocmai acea simpliate cuceritoare a sentimentului de dragoste. ”Din neghina / timpului meu / ai ales cu răbdare / un singur bob” versuri ce subliniază, pentru cei ce ”văd” mai greu, că dragostea scoate tot ce este mai bun din noi căutând la parteneri orice detaliu ce poate fi iubit ignorând aproape voluntar tot ce poate să ne umbrească sentimentele. Desigur, se poate ca unii dintre cititori să se lege de aspectul sacadat al poemului, dar eu am convingerea ca autorul a dorit sa sugereze bătăile inimii ce i-au dictat acest poem. Autorul se folosește în mod abil de informații redundante pentru a accentua contrastul dintre obiectul iubirii și restul lumii, sublimându-l.
Jurnalul fericirii este scris într-o succesiune temporală bine delimitată de ”apoi” în sensul de ”după prima bataie de inimă se aude urmatoarea„ . A doua strofă ne aduce poemul-declarație-confesiune pe următoarea treaptă a evoluției sentimentului, acolo unde doar lacrimile de fericire ne dau măsura intensității și a tandreții momentului. A treia strofă, următoarea bătaie de inimă, ne asigură de efectul miraculos ce-l poate avea acest sentiment simplu dar profund despre care vorbește. Două, trei bătai de inimă urmate de una scurtă, ce ne sugerează subtil ideea precum că putem muri de fericire ”am numit-o iubire”, sincopa este urmată, eu spun mai firesc ca o oprire de respirație în momente de maximă emoție, de alte două strofe ce ne aduc într-o atmosferă placută ca a unui postludiu, sentiment cunoscut doar celor ce știu să-l guste. Finalul, de o simplitate vadită dar cu o putere de sugestie puternică, aduce în ochii cititorului neavizat cheia cu care poate reciti și înțelege poemul, poem care, dacă ar fi fost scris rupt de emoția cu care este însoțit, ar fi făcut nota unor texte cu limbaj explicit.
Respect,

diferențele

nu-i decât o abordare personală și extrem de sintetică despre o împlinire de dragoste, situație în care diferența de anotimpuri a celor doi este supraconsistentă.
Câteodată, nerăbdarea de a da glas trăirilor, mă face să trec mai ușor peste forma alcătuirilor mele, cărora le recunosc transcrierea pentru postare în forma primară a zămislirii lor și sigur, diferenteșe devin evidente.
Îți mulțumesc pentru răbdarea lecturii și pentru că-mi transmiți punctul colegial de vedere.

în timp vei înțelege mesajul care nu are nici o legătură cu forma. Trebuie doar să vrei asta.

te joci frumos cu imagini subliniate de cuvânt ...

doar iubirea poate naște astfel de stari, cărora cuvântul le este oglinda.

epistola lirică poate surprinde oricând ...

la capatul oricărui drum ne așteaptă împlinirea sau drum este regretul.
Și în poezie scriem ca o continuă căutare a sufletului ...

... stările prin care trecem sunt din cele mai felurite mereu.
Iată la mine a bătut un prim gând care anticipează melancolii de toamnă ce se așează temeinic ...

... dacă un început de zâmbet a născut la tine alcătuirea mea, atunci și-a făcut datoria.

popasul în Rășinari, dincolo de tristețile acumulate, m-a ajutat să mă încarc cu energia deosebită a locului.

Sau cel putin eu asa simt.

am postat raspunsul anterior la comm-ul lui Mihai Robea, deplângând scoaterea de pe pagină pentru câteva ore a postării ”Rășinarii fără Goga și Cioran” și a și fost reintrodusă.
Poate mă ajută cineva să înțeleg.

v-am ascultat sfatul și am postat protestul de mai sus ca articol pe acest site.
Din nefericire și spre surprinderea mea, unul dintre editori l-a făcut să dispară, probabil sub rezerva verificării aspectelor incriminate.
Mi se pare un gest incalificabil de cenzură.
Iar dacă aici se procedează așa, ce pretenții să mai avem de la o biată administrație comunală?

... am facut-o la sugestia câtorva colegi de pe poezii.ro, în speranța că astfel, dacă nu putem repara nedreptatea de la Rășinari, putem eventual preveni alte asemenea situații de crasă ignoranță în care se ”privatizează” și simbolurile culturale.