o nouă Iudă

Ovidiu, revin pe pagina ta cu intarziere, sper sa nu te supar.
Titlul, o paralela de la partea masculina la feminin, cu tenta ideii de tradare, e interesant.
Motivul singuratatii-ca refugiu al eului, desi des intalnit, nu pot spune ca nu e folosit bine aici. Iar imaginile care fulgera ochii lectorului, sunt bine conturate:
\"acum merg pe uliți goale
și cu case pustiite
numai corbii dau ocoale
la gunoaiele găsite\"
Tristete sau melancolie?

Nu pot fi trist cu atâția prieteni în pagină și în viață.
Melancolic? Poate! E explicabil la mine; eu am o toamnă în plus față de numărul de ani, toamna generală.
Revenind la temă, am revăzut zilele astea inventarul de suflete, provocat de un accident de relație (nu o hemoragie de sentimente) și apoi s-a produs o fulguială de litere.
Te mai aștept!

\"i-am pierdut pe toți pe rând
prins sub adevărul strâmb
sunt bucăți ce cad din mine
și le-arunc pierdute-n vânt
drept pedeapsă și rușine
c-am trădat cu un cuvânt

prieteni dragi cu umăr tare
nu amici de sărbătoare\"
în inventarul de suflete este un citat si anume :
\"o greșeala mărturisită este pe jumătate iertată\"

\" a greși e omenesc,
a ierta e prietenesc!\"

Pentru cei cărora începe să le înmugurească toamna prin păr orice pierdere e gravă. Asta pentru că se presupune (nu doar statistic) că sunt deja pierdute ființele dragi de la etajele de timp superioare, și orice scădere de suflet în orizontala vârstei sau mai jos e îngrozitoare, fie că e vorba de rudă sau prieten.
Curgerea lină a vorbelor vine dinntr-o altfel de administrare a timpului rămas.
Tot la vârsta aceasta poți să pierzi orice, în afară de familie și prieteni. Nici unii, nici alții nu mai pot fi înlocuiți. Primii din exigențe biologice, ceilalți dun exigențe date de acumulările educative care nu-ți mai permit să fii superficial în alegerea lor, ba chiar mai exigent, pe un fond de criză de timp acutizată.

Când am scris comentariul nu am gândit din acest unghi..:(

face bine să vorbești câteodată cu cineva.