Ottilia Ardeleanu

azi m-am hotărât să scot toate poemele afară pe sârmă, la uscat ce dacă o să mi le vadă vecinii unele sunt de dragoste s-ar putea să rămân fără ele se mai practică, încă, însușirea lucrurilor

Drumul meu, după o traiectorie aleatoare, începe să îmi placă. Este o nouă experiență de viață. Nu vreau să demonstrez nimănui nimic, ci doar mie, că atunci când îți propui ceva, se poate. Eu mai am

Bună ziua, am venit după bani. Intră. Nu, mersi, mă grăbesc spre casă. De la serviciu. Aham, înțeleg. Ok, nicio problemă. Nu am. După 15. Când o să-mi trimită. Băieții ce fac? Cel mare, la

O bucată de curcubeu. Asta ajunsese. Înfășurat în tricolor. Pe care doar spiritul înălțat îl mai vedea cum flutură. Mândru. Cu un colț ca o mână la chipiu. Privirile toate dau onorul. Pentru

Se scutură amintirile precum crengile de brad îmbrăcate în albul liniștii și al măreției. Câteva păsări îmi zboară, din ram în ram, hârjonindu-se, oprindu-se apoi pentru clipe de iubire desfătătoare.

Nu credeam că și ofrandele dragostei, săruturile se repartizează pe eșantioane de timp, ca și când ai tăia clepsidrele în bucăți și le-ai privi cum își scurg viața pe rând, exact în ordinea în care

De prea multă conștiință s-a dus! De prea mult suflet. Nimic nu-i mai aparținea. Era al tuturor, mai puțin al lui însuși. Niciodată nu a întârziat la serviciu. Vara pleca devreme de-acasă. Vedea

Madame Plută vrea să pară ceea ce nu este. De mult se strofoacă să iasă în evidență cu câte ceva. Să apară la suprafață. Oglindă. S-a iubit cu toată lumea tocmai pentru că n-o iubea nimeni. Din

pâș pâș vin după mine fulgii din palma lui Dumnezeu care nu-și face planuri de an nou ca primaru care se gândește ce să facă din toate fondurile străzi spitale cimitire și pompe azi le urez

Să vă povestesc despre mine. Eu sunt un arbore imens, crescut în ograda bătrânului anticar. Dacă l-ai fi întrebat, nici el nu ar mai fi știut cum am ajuns în felul acesta. Semănase, cu mulți ani în

Motivul scărpinării palmei stângi este adevărat. Am primit niște bani la care nu mă mai așteptam. Împrumutasem vecinei aproape toată pensia acum o jumătate de an. Are un nepot de vreo 4 ani cu

un om normal chiar dacă fac mai mult pentru ceilalți decît pentru mine îmi place competiția poate de aceea nu renunț la a scrie la nivelul dorit voi ajunge eu muncesc iubesc mă

iarna asta e un scâncet de copil pitit într-un fel de joacă mamele nu mai vor scrâșnesc de chiciură alei copaci tomberoane clămpănesc a disperare cu praf în ochi crivățul șterge orice

Nimic nu este mai surprinzător decât metamorfozarea timpului. Mă intrigă felul cum se alungește, se turtește, se răsfiră, se încâlcește... Cum se dilată a veșnicie, ori se contorsionează și se

dădea cu biciul așa de tare că-mi plesnea pielea râu hohotitor pe buzele mușcate ca nu cumva să țip s-ar fi spart cerul și-ar fi căzut peste tot satul ca negura dinainte de potop de

Zilele sunt dureri suportabile, uneori. În fiecare dimineață îmi întreb ziua cum se simte. Sunt o sarcină dificilă pentru ea. Nu vreau să mă nasc, cu toate acestea, chiar când zorii dau să intre ca

Vreau să vă mărturisesc ceva. Fericirea are rafturi. Da, nu glumesc. Nucul din curtea școlii prinsese ceva rotunjimi și cum umbrea prea tare spațiul de joacă, a preferat să se dedea meșteșugarului,

Eram în gândurile mele și mergeam pe un drum telepatic. Traversam din stânga, din dreapta veneau mașini. Priveam insistent. Niciodată nu poți să știi cum șoferul pierde controlul. Așa cum s-a

Nu vreau să moară mama. Nu sunt deloc pregătită. La invazii. Brusc, neamurile au început să mă cunoască. Oameni pe care i-am văzut arareori sau niciodată. Nu știu nici măcar cum îi cheamă. Ba da, se

Zvânturaticul. Într-o limuzină, rulează cu o sută la oră, parchează sălbatic într-un loc interzis, coboară cu cizmele lui din piele de șarpe. Geluit pe sub pălăria de soare decolorată până spre

parcă sar așchii de foc din cer din bolta de viță ciorchini uriași de lumină se zdrobesc de ferestre pete de întuneric trase în țeapă atârnă pe ziduri frunzele bat palmele pe la

când nu am somn un lup mușcă luna și o târăște până sub fereastră geme înăbușit suflarea trece deasupra ca o fantomă peste un podeț de gânduri o ciutură cerul se varsă peste gura sobei