Ottilia Ardeleanu

între viață și moarte, o privire înspre și dinspre ea!

că poezia nu are limită de vârstă, deci, consider acest debut ca unul care trebuia să se întâmple și care, cu siguranță, va atrage apariția unui alt volum de poezie și a unui altul...

felicitări, domnule Vasile Mihalache!

frumoasă prezentarea, domnule Pașa!

Ottilia Ardeleanu

mă onorează trecerea dumneavoastră pe aici. pentru cum ați văzut spunnerea mea mă înclin,

Ottilia Ardeleanu

s-a strecurat o neatenție aici: \"Tomohawkul\". și mai apare și în text.

interesant introdus visul, comsașul în relatare...

e bine precizat, de aceea nu este necesar să fac modificări.

mulțumesc pentru revenire.

acolo \"meclă\" s-ar potrivi, dar nu-mi place deloc cuvântul. pe urmă, poezia e cu treaba ei iar poemul cu a lui, de aceea coexistă la distanță de câteva versuri.
ar mai fi bach. îți spun sigur că acela era concert unic.

mulțumesc pentru sugestii. mă voi gândi dacă și cum voi modifica.

merită susținut și apreciat.
felicitări!

Ottilia Ardeleanu

eu cred că în penultima strofă, elementul de comparație \"ca\" trebuie să existe, pentru păstrarea sensului contextual.

vreau să fac unele remarci, și anume:
\"În limbă, așchii dintr-un strigăt\",
\"Trebuie să apărăm trunchiul,
fără el, niciun miez nu rezistă.\" și penultima strofă.

Ottilia Ardeleanu

răul coexistă. din păcate, binele se răstoarnă și începe devorarea \"pe interior\" (poate ar suna mai frumos acest \"interior\" înlocuit cu un echivalent de-al său).

mai trec,

Ottilia

și versul meu, Paul, de-acolo au pornit toate. cândva, când voi fi mai departe de mine, voi reciti și voi vedea dacă voi mișca vreo cochilie din loc.
îți mulțumesc pentru faptul că ai zărit piramidele.

Ottilia Ardeleanu

genul de poezie scurtă și la obiect... estetic.
deși este un portret trist, nota de intimitate îi conferă multă căldură. (și tristețea are farmecul ei, nu?!)

\"cunoșteam toate muchiile ei ascuțite

cred că ploua în duminica aceea\"!

mai trec,

Ottilia

tuturor! empatia funcționează!

Mădă, iau aminte.

Liviu, voi scoate surplusul.

Katy, îmi place și varianta propusă. voi vedea dacă...

Alex, frumoasă și propunerea ta, voi reflecta asupra...

mi se pare bun modul acesta de colaborare. sugestiile care vin dar nu forțează nota sunt totdeauna binevenite.

vă aștept cu drag, oameni buni!

Ottilia

crizantemă face cât toate crizele, indiferent de felul lor...
\"Dacă fac o scurtă analiză\", cred că fiecare epigramă are ceva de zis!

planul \"marș... toți!\" a fost bine ticluit.

Ottilia Ardeleanu

un poem canicular, despre \"decembre\" văzut cu ochii dragostei, în spațiul desăvârțit pe care aceasta îl creează, iar strofa ultimă confirmă, poetic:
\"eu nu am să ies azi din casă
mi-e ger departe de tine
nu ninge nu ninge-n decembre
cât timp te mai am lângă mine\".

am recitit din poemele lui Vasile Munteanu, pe acolo pe unde m-au dus click-urile,

Ottilia Ardeleanu

simt aici un moment de rămânere cu sine, cu spațiul și timpul său, un ritual, un obicei care devine aproape reflex, un mecanism… apoi… repetarea rugăciunii, simbolic, prin gura clopotului, devine reverberație sacră. Sunetele se propagă prin trup, metalic, până ce împreună cu timpul și spațiul tău deveniți metalici, preluând din gravitatea, duritatea și celelalte atribute ale clopotului. Abia când rugăciunea aceasta s-a contopit cu eul și cu trupul (și, aici, găsesc necesară intervenția picăturii de ceară), te vei culca liniștit.

o modestie sufletească de invidiat!

cu plăcerea lecturii,


Ottilia Ardeleanu

este cât un poem în sine. m-a impresionat.

Ottilia

să aflu că fiul Tatianei Stepa a fost elevul tău. Iată, este un motiv în plus pentru care poți fi mândră, Vali!

felicitări!

Domnule Liviu Ofileanu,

dacă dumneavoastră considerați că într-o lumină ironică am vrut să aduc eu deosebitele dumneavoastră versuri, atunci nu-mi rămâne decât să retrag textul! Pentru că nu asta ar fi trebuit să trezească în mintea ori sufletul celui care a scris un volum de poeme cel puțin original.
În fond, acesta este un scenariu aproape în totalitate în versuri. Pe care am dorit să le reliefez.
Și da, este o personală, așa cum am simțit să vorbesc despre ceva ce m-a ținut cu sufletul la gură până la ultimul cuvânt! Nu este o recenzie, la critică se pricep specialiștii. Eu nu fac asta. Doar evidențiez lucruri și stări care m-au transpus, într-un anume fel care am sperat să apropie, nu să respingă. Probabil că am greșit făcând o minimă caracterizare a personajului real, folosindu-mă de versurile lui Liviu Ofileanu. Ca cititor, am încercat să intru în pielea poetului canibal Zepeda. Intenționat am abordat unul dintre planuri – cel monstruos și am accentuat, deci, pe victima Alejandra. Mi s-a părut planul cel mai de forță, deloc ușor de prezentat, care te ține în suspans, pune imaginația la lucru. Versurile selectate dovedesc măiestria literară a poetului Liviu Ofileanu.
Se poate vorbi și despre alte laturi tratate de acesta în cartea \"Instincte canibalice\" dar, poate altădată – dacă va mai fi o alta.
În orice caz, niciodată nu am tratat lucrurile la/de suprafață.

A meritat să citesc acest volum și o spun cu toată sinceritatea, fără ghilimele.

Ottilia Ardeleanu

la masă, în rest, sunt semne de viață :): teiul, șervețelul, chiar și ospătarul!
dacă primul haiku este semn de nostalgie, mijlociul pare a fi un suvenir literar, iar ultimul, un regret însoțit de hilar: \"de-acum căruntă!\".

da, unul mai bun decât altul...

Ottilia Ardeleanu

rostuiești tu cuvintele, Anni!
așa este, trebuie să le îngrijim vară-iarnă, cum bine spui:
\"ai grijă pune-i fular și mânuși
și spală-l vara de praf de mâinile crude\"!

Ottilia