trenul

întreaga noapte un tren a șuierat
cu batistele copacilor în vânt de adio
ducea cu el o lume de mult
eram și eu o copilă cu nasul turtit
de-un geam fumuriu
abia perceptibil
drumul prin zile și nopți dădea acestui
aparat locomotor pe șine
o lungime cât o viață

ai urcat și tu de pe un peron
prea singur
cu un buchet de flori
nimic altceva
oameni cu un zâmbet aparent
aplaudau
mă făcusem și mai nevăzută în brațele tale

iar șuierul s-a prelungit până în zori
când m-am uitat afară era deja iarnă