copacul cu oameni

am remarcat în ultimele texte felul în care se limpezesc spre sfârșit, faptul că spre final capătă și forță, renunțând la balast și mă gândeam că dacă de la bun început ar face asta ar fi un câștig.
cu alte cuvinte, descriptivul ar putea fi ceva mai strunit, epitetele și buclele asemenea.

pentru că e păcat ca starea și ideea, bine punctate, cu economie de mijloace, în ultimele versuri, să ajungă până acolo poticnite, dinspre toate părțile.

dincolo de ceea ce a spus deja madalina, si are perfecta dreptate, las semn doar sa remarc o strofa de aici care face cat un poem intreg:
\"fiind răsturnați
ne plac lucrurile de-a-ndoaselea
nici nu ne mai mirăm
ni se pare că viața e tristă de fapt ea e frumoasă
sau invers?\" - e sincera, adevarata, bine construita.
Si ultima strofa a textului incheie fain... Uite, ai putea utiliza toate detaliile, imaginile, epitetele, metaforele in clisee, acolo le sta tare tare bine, si ai putea pastra substanta in astfel de texte in care pleci de la o idee minunata. Doar o parere...

cu prietenie,
alex

Dragilor, în primul rând, vă mulțumesc pentru intervențiile voastre pe care le găsesc mai mult decât prietenești, fiindcă am de învățat. și asta vreau!
m-am gândit la o variantă pe care am să o scriu aici, în comentariu, deoarece vreau să știu, în continuare, părerile voastre sincere. după aceea, voi schimba și textul ca atare.


iată, deci, varianta cea nouă:

eu cred că pomii cresc din cer
din rădăcini nori ori păsări
câteodată și curcubeu
coroanele sunt colorate după sufletul fiecăruia
cer ca o rețea de rădăcini
internetul!

în coroana coroanelor
noi oamenii stăm atârnați
unii mai dulci alții acrișori
cei mai mulți suntem amari
în noi cresc viermi
lăsând urme adânci
uneori ne ies pe gură
fluturi albi acoperă bolta
roind se ciocnesc mai iscă furtuni
din rădăcini de copaci cu oameni răi
care pocnesc ca niște bice
ochii fulgere

fiind răsturnați
ne plac lucrurile de-a-ndoaselea
nici nu ne mai mirăm
ni se pare că viața e tristă de fapt ea e frumoasă
sau invers?

cert este că în copac ne rămân doar tălpile
celelalte greutățile toate
se rostogolesc prin noi
bolovani
la inimă


aștept părerile voastre, nu înainte de a vă mulțumi, din nou.

cu prietenie și sinceritate,

Ottilia

Sunt de părere că este bine să renunți la ultima parte din strofa a doua, varianta refăcută este reușită, poemul este foarte bun, interesanr, cu imagini reușite. O părere, Ioan.

Ioan, mulțumesc din suflet. trecerea și sfaturile tale contează.

Ottilia Ardeleanu