olga stefan

sunt foarte multe imagini, tari, poate chiar agresive, unele se sufoca/bruiaza unele pe altele, cateva versuri pot fi izolate din \"amalgam\", eventual avute in vedere pentru alt text: \"fostul pântec, fosta mama,
fostul sân - fagur și stup\", \"milosteniei într-un fulger rânjit
ca un Hrist spânzurat în formă de “ Y “ \", daca ai adauga si ceva zone goale, de respiro, texetelor tale, lasand cititorul sa \"digere\" mesajul pe care incerci sa-l transmiti, ar fi in avantajul tau.

imi place mult titlul. foarte percutant. este cel care da forta, cel care porneste motorul textului.
mi-au placut toate fragmentele. imi zicea ieri cineva, apropo de textele tip \"grupaj\", ca un zid frumos se construieste din caramizi de calitate.
zidul pe care l-ai construit tu e frumos pentru ca fiecare caramida a fost asezata acolo unde trebuie.

imi plac primele trei versuri, poate ca daca ai deveni mai indrazneata pe parcursul poeziei, daca ai ramane pe scena si nu te-ai pierde in simbolizari din afara ei (apusul, marea, nisipul, pescarusii), ai reusi sa faci din acest text unul incitant, poate pe tiparul ideii pe care o sugerezi la inceput: de om/inger ca actant, figurant sau pur si simplu obiect de recuzita (cred ca pe aceste distinctii ai putea pedala intr-o eventuala varianta).

imi place pentru ca aerul se rarefiaza pe masura ce creste in intensitate, e ca o urcare la altitudini inalte, cu respiratia bine dozata, imi plac penutru ca si aceasta crestere este gradual- discreta, pentru felul in care transporta cititorul in spatii intime, ar fi totusi cateva versuri la care te-as sfatui sa renunti, care dezechilibreaza putin textul, fie pentru continutul cliseatic, fie pentru explicitarea excesiva: tu râzi îmi faci loc între coaste\" si ultimele 2.

îmi aduce aminte de o fotografie a lui svetlan stefanov și de \"the world is not enogh\" , videoclipul garbage. și cam atât. finalul forțat, cam cusut cu ață albă.
versuri bune, care merita atasate altundeva:
\"nu respiri de teamă să nu simți ceva
dar degeaba\"

și mie îmi place pentru că e echilibrat, nu apar fragmente discordante, și nici amestecul de registre nu are aspectul forțat pe care îl capătă în alte contexte (deși nu-mi place cum sună \"mișto\" în al doilea vers, poate și pentru că l-am văzut transplantat în prea multe texte în ultimul timp)

cred că versurile mai lungi ar avantaja mai mult textul ăsta pentru că discursul pare să vizeze mai degrabă eul biografic.

primul vers e puternic, iar finalul percutant, dar restul e doar conținut diluat, palid, ușo dezechilibrat de insistența cu care pedalezi pe o serie de simboluri (îngerul, imaginea paternă, inhibitorie) care se-arată șubrede, nesusținute de ceva puternic.
biografismul (sau impresia de biografism) ar putea fi un liant între autor și citotor, atâta timp cât ar avea lizibilitate și pertinență, plus o mare forță intrisecă.

mult mai faină și mai energică varianta de atelier. minus acel \"even\", e suficient versul (puternic și tăios, îl simți și resimți, cam ca și clopotele din intro) și trimiterea la pink floyd e inspirată în context (though, știi ce ziceau ei \"nu e nevoie sa fii drogat ca să asculți muzica noastră\").

cred că textele tale sunt organisme simple (prin curățenia liniei, tăietura sigură a versului) care trăiesc foarte bine și sub acest anonimat \"public\" (refuzul titlului e refuzul catalogării, a autentificării, refuzul alternativelor- cu toții știm că un text poate căpăta dimensiuni distincte citit cu sau fără titlu).

îmi place cum scrii.

curge frumos, dar nu e suficient, pentru că e \"un exemplar\" care nu schimbă \"specia\", ci se aliniază poemelor marca ioana cheregi, dar fără focuri de artificii, fără acel spectaculos care, după cum scria todorov, face din literatură o limbă în care orice enunț e dinainte agramat și trebuie, trebuie să se impună ca să schimbe/răstoarne regulile.

simt un aer vag de nora iuga, plus imperativul din subsidiar al textelor tale.

ar fi mai interesant un singur cannabis flavoured, cel de la final, refrenul și sensibilitatea intrisecă a textului merg doar dacă sunt \"corelate\" (mă rog, asta e unul din aspectele \"muzicalității\" propuse de simboliști, dar aceștia sunt cam departe în timp, și o resuscitare a ideii de simbolism- nu doar decadentism- ar fi interesantă, but not here, not now).
or, cannabis flavoured aduce a un fel de \"joc\" inutil în spațiul aerist al textului, făcându-l mai greu de \"inhalat\" sau \"inspirat\" .

un typos la \"pe unde ți-o fi oasele\" - e pe unde ți-or fi...right?

aș fi încheiat cu \"și vom porni spre lună să-i smulgem un sărut\" pentru tonul șăgalnic care aduce acel sentiment de ezitare cititorului- uluire și mister, continuarea se apropie prea mult de categoria miraculosului, fără ieșire prin domeniul (portița existentă, dar suficient mică încât să nu te poți folosi de ea\") a simbolurilor (prea \"naturiste\", ceea ce îngreunează cooperarea, trăim prea puțin angrenați în imagini de acest soi ca să le perecepem valoarea la adevăratul ei nivel semficiant, tot ce mai știm despre ele e informație de mâna a doua)

aici îmi place foarte mult felul optim în care reușești să dozezi metaforele, și în general echilibrul pe care îl institui aici (poate și din cauza stabilirii de dinainte a unei simetrii interioare: ideea de eu/tu/ceilalți). îmi place că institui aici un discurs care derivă din paradigmele \"trialogicului\", că personajul tău a început să capete profunzime, dincolo de balansul eu-tu. Îți așez personajul la o răspântie și îți ațintești privirea asupra lui, dar nu se mai produce doar acest act al contemplației și observației \"subiective\" (ca în ciclul de poeme cu M.) ci apare dimensiunea \"celorlalți\", compromiterea, decăderea prin exemplul ilustrativ al compromiterii și decăderii \"restului\". Felul în care redai sentimentul de nesiguranță aparînd pe fondul unei concomitențe nefaste (tocmai pe când \"privești\" cineva \"îți roade gândurile\", acolo unde mergi, cineva a ajuns înainte etc.) este de fapt ceea ce îi conferă forță textului, o putere interioară, densă, neagresivă.

e mai bine, dar :) mi se pare că se produce o ruptură o dată cu \"intru în posesia singurătății tale\", e un vers prea declamativ,o afirmație prea brutală care rămâne izolată de restul frazelor, mult mai fluide.

deranjantă repetarea lui \"tale\" în strofa a2a și rima insolită \"b.c.a-cuiva\" in strofa a3a.
textul începe în forță dar se topește într-un ritm poticnit, mimetic, fals și nu total asumat. încerci să reproduci tonul \"dark\", neguros al unor poeme de trakl sau al \"wastelandului\". chestia asta o mai face și perța, doar că lui îi reușește crearea emoției, împingerea ei in extremis prin alinierea tematicii și a simbolisticii la acest ton căutat, voit sumbru și întunecat. din păcate aici recuzita de simboluri de care dispui e săracă și, în orice caz, de o calitate inferioară celei cu care operezi de obicei. -zidul, eros și tanathos, coduri secrete, degete, mâini, \"mă ascund în tine\"- toate astea te îndepărtează de acel ceva al tău de care dispui și cu ajutorul căruia poți să faci o poezie originală, puternică.

am gasit de curand niste texte de-ale tale intr-o \"provincia corvina\" mai veche, mi-au placut mult, prefigurau generatia 2000 \"avant la lettre\" sau cel putin senzatia asta am avut-o eu citindu-le. si cele 2 micro-texte de-aici imi plac, poate ca fac parte dintr-un grupaj (am sentimentul ca citesc doar piese de puzzle, nu imaginea completa). sper sa mai postezi.

îmi place ritmul alert, îmi place pentru că atacă și sfâșie clișeele care se învârt în jurul ideii de timp, transformând-o într-o temă fundamentală, despre care ajungem încet încet să putem vorbi numai în citate și parafraze. al doilea vers e cumva suspendat, poate și din cauza tăieturii prea scurte sau a jocului de cuvinte pe care l-aș fi evitat, chiar așa, de la început, aduce un soi de ezitare - ideea de fundal, gravă, cu accente tragice și asociațiile mult prea neobișnuite, relaxarea cuvintelor, cam aceeași chestie se întâmplă și aici \"decartez
e o plată
nu-mi face rabat
reglez minutarul
eu încă reglez\", același sentiment de ezitare, dar se poate repara, dacă nu cumva efectul ăsta coincide cu intențiile tale, ca autor:)

îmi place pt. discursul asumat, care nu alunecă în derizoriu, pt, versurile tăiate scurt, puternice, potrivite mesajului, teatrul din lume și lumea din teatru este o temă recurentă, clasică, dar puțin abordată în ultimul timp (poate tocmai din acest motiv), simt o regenerare a acestui motiv în textul de față, care deschide o falie între ficțiunea la care ne raportăm, pe care încercăm s-o aplicăm, prin mimetism, propriei realități, și realitatea simplă, cu vidul și ființele ei depersonalizate, alienate, fără alt chip decât cel construit după tiparul măștilor necesare- … \"Toți sângerau luminos /dar nu mă cunoșteau …\"

da, e un text pe care l-aș putea califica drept \"fain\", pentru că te detașezi de ideea că scrii ceva, nu încerci să dai totul (cum mi se pare că faci în alte texte), ci îți permiți să te miști în ritmul tău. (nu știu ce am verbele de mișcare azi, promit să mă refer la cele sentiendsi și dicendi mâine, e mai potrivit cred).