olga stefan

sunt destul de grăbită dar mă opresc ca să-ți spun că versurile \"așa e de când m-am mutat
rochia îmi e prea lungă
îmi ajunge până la moarte
dar cum pot să mor dacă degetele care m-au făcut
să mă încovoiez au săpat un șanț adânc prin plămâni
și mă ajută să respir\" mi se par deosebite pentru că ascund între aparența hiper-sensibilității și așezarea într-o ordine diaristică destul de cuminte, de matură a incipitului, o stranietate aparte, care descinde spre tristețea deliberată, ca adjuvant al actului creator. e ceva ce ai intuit în versurile de mai demult, aici însă mi se pare că efectul se limpezește, că acel conglomerat de stări și imagini și particule de praf a căpătat coerență. aș fi încheiat textul aici.

o observație: e Chuck Palahniuk, nu Polahniuk. cred că ar trebui corectat.

renunță la ultimul vers, taie ritmul, îl despică, destul de brutal, ca o trezire la 7 dimineața. not to mention că păstrezi și structura circulară, destul de folosită, dar charming, când se umple de ce trebuie (iar textul tău nu e rău deloc, și e golit de nonsensurile cu care mai jonglezi, uneori :)

eh, ok, unele texte îți dau impresia asta, că sunt muncite sau prea îndelung premeditate:)

cam ilizibil, poate din cauza abundenței de verbe și stări suprapuse. patch-work executat imperfect, mi se pare că ai scris și rescris textul până ai ajuns la o formă care să te satisfacă din p.d.vd estetic, dar ai pierdut din vedere ideea, pe care o pierzi.- te-aș sfătui să eviți abstracționările 60ciste gen \"mi-ai îmbrățișat gândul\". rămân totuși schela unui poem de dragoste și un vers fain : \"poetul ce zace în tine se ridică mănâncă și se culcă la loc\".

e un text foarte frumos, puternic prin diferența de amplitudine dintre primele 6 strofe și ultimele două, în sensul că în prima parte analiza se face cumva din afară, de deasupra corpului, detașat de emoțiile pe care le camuflează, privit ca un obiect ușor de asamblat și dezasamblat, care se re-compune din fragmente spațiale sau pur și simplu simbolice (îmi place cum conduci discursul, cum adopți viziunea din afară, focalizarea externă, fără ca să intervii cu explicații care să te trădeze- cel puțin în secvența aceasta), apoi, la final, tensiunea crește o dată ce vocea de \"martor\" se confundă tot mai mult cu vocea materialului emoțional \"exploziv\" pe care îl ascundea corpul-manechin.

mie mi se pare chiar interesant ritmul, cel puțin la nivel de experiment(redundanța, care, pentru un text, este destul de dăunătoare, îmbâcsindu-l, e aici scheletul discursului, practic în absența repetițiilor, a ezitărilor, a pauzelor și a golurilor foa și fără obsesia cu \"aș fi un tată bun Mal\", ar ieși un text cumințel, cam lipsit de vlagă ). îmi place că te-ai oprit la timp, pentru că dacă te mai lungeai mult,îți diluai mesajul prestabilit (dacă am înțeles bine), pierdeam din vedere intenția ta de a construi un fel de dialog-conglomerat, de a omogeniza două voci distincte, făcându-le să pară una și aceeași. practic la nivelul ăsta, al instanțelor poetice, devine perceptibilă și verosimilă ideea că încerci să impui aici un pattern moral-sentimental, sau să definești elementele care se înscriu în paradigma unei relații \"super sănătoase super true super super\".

puțin îngrămădite neologismele în combinație cu inversiuni, creează o atmosferă iresprabilă. poți adopta fie un registru colocvial în care neologismele să apară doar ca mărci ale ironiei (condiționările bărbatului, de exemplu). în loc de \"prea mult iubește\" aș respecta topica obișnuită.
sunt de acord cu adela, cele două versuri citate de ea reușesc să concentreze un început de poezie.

frumos - estetica receptivitții combinată cu recurența \"tu-eu\". dialogicul instituit la început dau ritmul altert,ca o constantă al textului.e totuși ceva ce-l dezechilibrează, prin căderea într-o încercare de transpunere a oralității, care nu se aplică întotdeauna textelor de factură autoreferențială, mai ales dacă autoreferențialitatea e dublată de metaforizare.
ce aș elimna: supozițiile, presimțirile, contectorii: modul care eu intervine asupra lui tu, îi creează un portret-robot independent de individualitatea lui, concentrându-se mai mult asupra perspectivei personale a nui eventual viitor comun. . l-aș elimna pe \"știu nici nu ai auzit de anii \'60\", în favoarea unei variante gen : \"pentru tine anii 60 sunt...\". mi se pare mai onest, mai puțin incisiv. conectorii la care mă refer sunt cei de natură justificativă, mai ales: \"îți scriu toate astea ca să știi\"(x2), în loc de \"și uite-așa\", aș prefera varianta mai puțin exclamativă, mai potolită a lui \"așa\".
cred că lucrurile acestea sunt modificabile măcar la nivel de experiment, întrucât nu deviază sensul textului, nu-i devalorizează mesajul, conținutul intrisec, expresivitatea.

pentru că ai încălcat pactul minimalist pe care îl făcuseși cu tine și cu poeziile tale.
pentru că nu încalci pactul autobiografic, și totuși reușești să scoți lectorul din moleșeala lecturilor de rutină.
pentru \"aici printre bătăile inimii trece metroul
și abia asta mă face să simt că trăiesc\", \"la capătul lucrurilor care fac dragoste
icnim eliberați în acest orgasm din care lumea întreagă iese epuizată\",
\"îmi amintesc bine lucrurile care nu mor. toate au umbre ciudate
și seamănă izbitor cu acești copii bolnavi
supraviețuitorii avorturilor\",- versuri în care ai mers \"până la capăt\" cu exploatarea forței intriseci de care beneficiază scriitura ta, dar pe care uneori te străduiești s-o camuflezi în ipostaze mai mult sau mai puțin fericite ale anodinului (poate ca să te conformezi ideii de jurnal și de refuz al ficțiunii).
și pentru că este un text bine construit, muncit, rezultatul unui efort pe care îl apreciez, pentru că însăilăturile, petecele, tăieturile, adăugirile, acele de siguranță sunt insesizabile.

textul acesta și \"jucării stricate\" atestă găsirea unei formule personale, a unui registru în care te simți bine, care se asortează cu personalitatea pe care ai încorsetat-o uneori, literary speaking,fie în moduri de exprimare prea alambicate, fie în texte frizând derizoriul, simplul joc lingvistic, fără consistența unei atitudini sau a unui mesaj pe care să vrei să-l impui cititorilor.
aici ar fi câteva probleme de topică și de felul în care ai tăiat versurile: aș alege în loc de \"mai târziu se va linge/ca o pisică/de scame\", \"mai târziu se va linge de scame/ca o pisică\", în locul rimei accidentale (sau nu? în orice caz, mai bine fără rimă:) ): \"e mult mai mică decât mingea de basket dar nu-i așa /că o să faci multe goluri în cer cu ea?\", \"e mult mai mică decât mingea de basket dar nu-i așa/cu ea o să faci în cer mai multe goluri\", renunțând la \"după meci mi-o așezi tu la loc
se scutură ea
ca un cățel
de praful de stele\" (o explicitare prolixă, cățelul cu praf de stele e o imagine- nonsens, zic eu, sau în orice caz, cititorul obișnuit nu are destule resure ca să o decodifice).

îmi plac versurile din italice, în special finalul, copilăros-melancolic-nostalgic.

ce apreciez aici e faptul că, spre deosebire de alte texte ale tale, ai fost extrem de migăloasă în alegerea tropilor care să te reprezinte, care să-ți pună în valoare mesajul pe care vrei să-l transmiți. nu poate fi vorba despre textolect, despre capacitatea textului de a-și crea un limbaj propriu, în cazul tău. este vorba de un extra-efort de a face lucrurile să se așeze, dincolo de ideea de fundal. imaginile pot fi puțin angrenate în realitate, să potențezi efectele imagistice bine speculate și chiar bine realizate aici cu fragmente biografice, eventual să experimentezi un pic posibilitățile de narativizare, să introduci pasaje pur diaristice, etc, asta pentru variație, pentru ca motorul textului să nu ruginească.
în orice caz, îmi place atmosfera, și aside câteva \"scârțâieli\": \"când lumea rămâne grea cu mitul orașelor arse prin
prisme lacrimale \" (multe prețiozități)\"te simți lipitoare ancestrală întinsă ca o
gumă pe spinarea Începutului\" (forțare stilistică),\" sub jet de robinet stricat\" 8mai bine \"sub un jet\", altfel sună bizar), textul e bun, e un semn al evoluției tale, motiv pentru care consider că merită remarcat.

-în prima strofă am impresia că forțezi un pic \"poetizarea\" : e \"dau motive să mă bănuiască
de viață de moarte
de orice ar fi între ele\", mi-ar plăcea ca textul să înceapă cu \"mă întorc după chei\", incipitul să fie abrupt pentru că poemul în sine este abrupt, o coborâre în dimensiunea valorizării aspectelor negative ale materiei, un fel de \"trebuie să te pierzi ca să te poți salva\".

- din \"poate că ar trebui să mă înfig în timpanele nopții
în locul acestor metafore perimate.\", \"mă înfig în timpanele nopții\" are o mare putere de sinteză, restul frazelor îi diminuează forța intrisecă. lăsând doar acest vers, cumva izolat și insolit în același timp, ai da consistență tocmai acestei pozitivizări a depresivului, solitarului etc.

-îmi plac în mod deosebit cea de-a treia și ultima strofă, le-aș vedea ca pe stâlpii de susținere ai textului, restul, doar \"ziduri din bca\", necesare, dar finisabile:)

cam redundantă partea mediană, ezitări și bâlbâieli stilistice \"văd mirosuri de putred și amar\",s\"unt goală acolo
ca un nou-născut
dar așa goală cum sunt
mă simt mai îmbrăcată decât aș fi
în toiul iernii cu palton\"
și trei bluze groase italicele frizează un pic zona patetismului-romance (cred că din cauza \"norișorului\", diminutivele de genul acesta încap în literatura pentru copii, chiar și acolo cu moderație) în genul poeziei feminine de la carolina ilica la pasionaria stoicescu.
too bad, îmi plăcea titlul. suna promițător.

n-am mai citit demult un text de-ale tale, dar constat un progres uimitor în sensul eludării teribilismelor de dinainte și a epurării versului. mesajul este încă inconsistent, poate datorită concentrării atenției pe imagine. observ și o oarecare discontinuitate între cele 3 fragmente. trebuie să găsești un liant care să facă din acest grupaj un text de sine stătător, din care să nu poți decupa, și la care să nu poți adăuga nimic.

construcția textului și dâra de melancolie (ca de val în retragere, purificând țărmul) îmi aduc aminte de un poem cu titlu omonim al lui petre stoica. ultimele 4 versuri îi dau textului, măcar ca sonoritate, un aspect de sonet.

îmi place curățenia versului, a limbajului. ai amenajat un spațiu aproape antiseptic, aș zice. nu e vorba doar de o anumită acuratețe a limbajului (uneori căutată, alteori naturală), ci și de felul în care se aranjează stările, gradual, ca semn al unei conștiențe depline de însemnătatea actului de a scrie un text ca acesta (cam programatic, ce-i drept, poate că ăsta îi e minusul). totuși, o lectură plăcută, în absența discordanțelor și gafelor majore.

îmi place mult pentru că punctează câteva coordonate ale sensibilității \"poetice\" feminine, bine înțelese și frumos descrise aici, prectic, fără teoretizări, fără ieșiri din spațiul textului și trimiteri autoreferențiale enervante, ieșind astfel din tiparele textelor afirmative, genul care-și agresează cititorul cu fraze și atitudini suprapuse, colaje kitsch de lamentouri și înjurături printre dinți. aici e o curgere de la un capăt la altul, o peliculă puțin patinată, atât cât să dezvolte o dimensiune a nostalgiei în care te miști cu dezinvoltură. textul se pretează bine la estetica receptivității, pe care o folosești bine, fără stângăcii și ezitări care-i pot conferi poemului un un ton sâcâitor sau redundanță.

fragmentele despre \"dallas\" mi se par cele mai lucide, la amsterdam ești prea prozaică, în memfis nu se-ntâmplă nimic esențial, la alba-iulia iei un aer grav, care frizează pateticul.

subscriu celor spuse de raul. textul are o curgere placuta, reusesti sa creezi in interiorul lui un spatiu intim, in care erotismul nu mai este traversat de agresivitate si de marca omului-manechin, ci chiar respira, e viu, aproape se contamineaza de \"caldura umana\".
am inceput sa astept cu nerabdare sa mai postezi. felicitari.