Octavian Sergentu

Noaptea a coborât al casei prag Și a chemat Pescarul în larg Ca să vadă marea zbuciumată Cum îl așteaptă să o vadă Să-i spună basme și poeme Ce împart iubiri eterne. Pirații să descopere o

Urc trepte trepte trepte Pe scări înalte pe scări drepte Eu urc iarăși trepte trepte trepte Liliacii îmi enumeră în gânduri pașii Și urc pe scări enorme uriașe În voci rătăcitoare

E o minune orașul în care comunic în lucruri retrospective Mesager al unei sincerități Iubit de-o inimă impară. Profeții în liniște prin noi Ne-au declarat ziua nunții Nu a fost decât

Stăm ca doi oameni obișnuiți Într-un fel apocaliptic Mulți te cred târfă Mulți mă cred fraier Tu ca o Evă Eu ca un Adam Dar stăm și ne privim Cum s-ar privi două stele fără să se atingă Sau

Mergem la munte Să ne prindem de nori Și să zburăm împreună Prin Vechiul lan cu flori. Norii ne vor lega genunchii Și ne vor sălta pân'la sori Ne vor lăsa pe o verde frunză Să adormim în

Suflă vântul în dormitor și adie a noapte, Adormim cu cărarea pe care am pășit în viață, Geamurile resfirate ne spun că-s visele în rând și nimeni nu știe cine e iubirea din gând. și noapte de

Orașul în care porumbeii se așezau în fața tălpilor noastre Și ne cereau iertare și binecuvântare Era proiectat în formă de inel ca și viața din inima unor umbre zgomotoase. Orașul în care

Noaptea a coborât al casei prag Și a chemat Pescarul în larg Ca să vadă marea zbuciumată Cum îl așteaptă să o vadă Să-i spună basme și poeme Ce împart iubiri eterne. Pirații să descopere o

aceeași singuratică promenadă pe care o porți ca o corespondență vânăm întrebarea serii „când?” în care o vocală reprezintă un adaos al fericirii care stă la coadă. tu ești purtătoarea

și unde marea este o poveste și unde barca era abis în palme ne sporeau săgeți celeste ce ne purtau spre Paradis. și unde luna se îndoia în zare pescarii îi numărau pe pescăruși în umbre

încearcă să înveți că viața refuză culoarea în care stelele se izbesc în lumini să se arate și prefăte că ești scârbit de această lume alterată pe care ar putea s-o aprindă o măgălie de

Magia vocalelor ne reprimă suferința Vrea să ne izbăvească de însingurare Așa că ne-au crescut aripi de îngeri Și nu e nici un călugăr să ne sfințească păcatul primar Să dea de veste în țară și

levitații închise în cerc select căutăm pacea prin exerciții transcendentale - dați-mi un sens pentru că mugurii răbufnesc în primăvară și barzele ne fac din aripi când ne transmit

alergăm după tramvaiul de la colțul străzii ca după o lume ce se pierde în ceață cu tichetul, fluturându-l în spațiu, ne mișcăm printre coloanele lui Ta-at și ne schimbăm în sferturi de

nu crezi că ar fi mai bine să plângem pentru ploi e secetă și bacii n-au apă pentru oi bătrânii nu au lacrimi singurătatea înghit puținul somn îi vede din zi mai istoviți ne

în lacrima ta de înger a pătruns lacrima mea de demon în aripile mele răsturnate erau aripile tale desfășurate ne priveau ca pe două planete necunoscute tu erai o lumină caldă

plugarul a venit și a arat țara lui Abel... să fi fost Cain ?!

se înghesuie lumea în tren mai confundă vagoanele se înghesuie și buzele noastre confundă și ele ceva sau poate le place confuzia câtă înghesuială și confuzie iubito și

Lumea se întoarce cu lacrimi spre noi și ne privește cum pășim prin lanul cu grâne iar în jur cresc tainele atingerilor de mâni și cuvintele plutesc prin soare și vânt. Cerul se așază pe suflet

în părul tău se vor împleti trandafirii și luna îți voi aduce-o de pe cer când stelele se vor azvârli în pâlpâire frumoasa mea din amintire revino în viața mea ți-o cer. îți

Trăim sub astrul ce cuvântă Ne binecuvântează și încântă Trăim povești nemuritoare Și lacrimi ce ne pun zăvoare. Trăim sub rua dimineții Sorbim cafeaua tinereții Și triști privim cum sparg

Femeia care a lăcrimat pe umărul meu Îmi ținea în mâini inima mea Care se făcuse mare Ca o enciclopedie a tuturor sentimentelor Din orașul cu Îngeri... Clopotele învierii îl ispiteau pe Duhul