Noaptea a coborât al casei prag
Și a chemat Pescarul în larg
Ca să vadă marea zbuciumată
Cum îl așteaptă să o vadă
Să-i spună basme și poeme
Ce împart iubiri eterne.
Pirații să descopere o
Urc trepte trepte trepte
Pe scări înalte pe scări drepte
Eu urc iarăși trepte trepte trepte
Liliacii îmi enumeră în gânduri pașii
Și urc pe scări enorme uriașe
În voci rătăcitoare
E o minune orașul
în care comunic în lucruri retrospective
Mesager al unei sincerități
Iubit de-o inimă impară.
Profeții în liniște prin noi
Ne-au declarat ziua nunții
Nu a fost decât
Stăm ca doi oameni obișnuiți
Într-un fel apocaliptic
Mulți te cred târfă
Mulți mă cred fraier
Tu ca o Evă
Eu ca un Adam
Dar stăm și ne privim
Cum s-ar privi două stele fără să se atingă
Sau
Mergem la munte
Să ne prindem de nori
Și să zburăm împreună
Prin Vechiul lan cu flori.
Norii ne vor lega genunchii
Și ne vor sălta pân'la sori
Ne vor lăsa pe o verde frunză
Să adormim în
Suflă vântul în dormitor și adie a noapte,
Adormim cu cărarea pe care am pășit în viață,
Geamurile resfirate ne spun că-s visele în rând
și nimeni nu știe cine e iubirea din gând.
și noapte de
Orașul în care porumbeii se așezau în fața tălpilor noastre
Și ne cereau iertare și binecuvântare
Era proiectat în formă de inel
ca și viața din inima unor umbre zgomotoase.
Orașul în care
Noaptea a coborât al casei prag
Și a chemat Pescarul în larg
Ca să vadă marea zbuciumată
Cum îl așteaptă să o vadă
Să-i spună basme și poeme
Ce împart iubiri eterne.
Pirații să descopere o
aceeași singuratică promenadă
pe care o porți ca o corespondență
vânăm întrebarea serii „când?”
în care o vocală reprezintă un adaos
al fericirii care stă la coadă.
tu ești purtătoarea
și unde marea este o poveste
și unde barca era abis
în palme ne sporeau săgeți celeste
ce ne purtau spre Paradis.
și unde luna se îndoia în zare
pescarii îi numărau pe pescăruși
în umbre
încearcă să înveți că viața refuză culoarea
în care stelele se izbesc în lumini să se arate
și prefăte că ești scârbit de această lume alterată
pe care ar putea s-o aprindă o măgălie de
Magia vocalelor ne reprimă suferința
Vrea să ne izbăvească de însingurare
Așa că ne-au crescut aripi de îngeri
Și nu e nici un călugăr să ne sfințească păcatul primar
Să dea de veste în țară și
levitații închise în cerc select
căutăm pacea prin exerciții transcendentale
- dați-mi un sens pentru că
mugurii răbufnesc în primăvară
și barzele ne fac din aripi
când ne transmit
alergăm după tramvaiul de la colțul străzii
ca după o lume ce se pierde în ceață
cu tichetul, fluturându-l în spațiu,
ne mișcăm printre coloanele lui Ta-at
și ne schimbăm în sferturi de
nu crezi că ar fi mai bine
să plângem pentru ploi
e secetă și bacii n-au apă pentru oi
bătrânii nu au lacrimi singurătatea înghit
puținul somn îi vede din zi mai istoviți
ne
în lacrima ta
de înger
a pătruns lacrima mea
de demon
în aripile mele răsturnate
erau aripile tale desfășurate
ne priveau ca pe două planete
necunoscute
tu erai o lumină caldă
se înghesuie lumea în tren
mai confundă vagoanele
se înghesuie și buzele noastre
confundă și ele ceva
sau poate le place confuzia
câtă înghesuială și confuzie
iubito
și
conflictul istoric
dintre autonomiile căptușite în dosul inimii
nu mai sunt explicite
este o manieră primitivă să spui
hopa-hopa
fără argumente
și doar cașcavalul
și ciolanul în felii
îl
Lumea se întoarce cu lacrimi spre noi
și ne privește cum pășim prin lanul cu grâne
iar în jur cresc tainele atingerilor de mâni
și cuvintele plutesc prin soare și vânt.
Cerul se așază pe suflet
în părul tău se vor împleti trandafirii
și luna îți voi aduce-o de pe cer
când stelele se vor azvârli în pâlpâire
frumoasa mea din amintire
revino în viața mea ți-o cer.
îți
Trăim sub astrul ce cuvântă
Ne binecuvântează și încântă
Trăim povești nemuritoare
Și lacrimi ce ne pun zăvoare.
Trăim sub rua dimineții
Sorbim cafeaua tinereții
Și triști privim cum sparg
Femeia care a lăcrimat pe umărul meu
Îmi ținea în mâini inima mea
Care se făcuse mare
Ca o enciclopedie a tuturor sentimentelor
Din orașul cu Îngeri...
Clopotele învierii îl ispiteau pe Duhul