Din spate nu contenea, glasul ce mă lustruia:
Eu ți-am zis că-i ipocrit!... Uite că te-a-mbrobodit!
Ți-a propus ceva mai bun, decât să transpiri pe drum?
Te-a stresat cu-o judecată, multă râvnă și
Ș-am urmat apoi la vale, calea spre o re-ntrupare
amorsând noua poveste, despre-un eu ce tot El este
dăruit, însă cu-o soarta, trecută prin a mea poartă
conștiența lui de bază, fiind din cel ce ne
Pe măsură ce-am suit, mai mult lumile-au sclipit!
iar de Îngerii sunt juni, tot urcând dai de străbuni.
Și lumina e mai tare, depășind mereu hotare.
Chiar și eu mă luminam, cât mai mult mă
Ș-am lăsat în urmă Luna, îmboldindu-mă întruna,
aștrii să-i parcurg pe rând, să-nțeleg deci cine sunt!...
Amintiri nu mai aveam; prin afecte doar priveam
drumul fiindu-mi presărat, de tot ceea
M-am văzut de când eram; pe când urme nu lăsam.
Primul scâncet, primul pas; prima vorbă cu-al meu glas.
Ei!... părinții mei iubiți, în dragoste nemărginiți,
fratele, mai zvăpăiat și cu sora de
În final, ce să mai știu!? M-am trezit în loc pustiu,
pe un drum greu, înclinat; eu în fața lui, mirat
și-o săgeată ce-ndemna: „Ține-o mortule, așa!”
Sensul cine să-l mai știe! La săgeți aveam
Și așa, pas după pas, iată-mă cel ce-am rămas,
cu o teamă ce mă arde, pentru ce-o fi mai departe
și cătând, fără de spor, să găsesc vreun ajutor!...
Fiind în viață credincios, recunosc, nu prea
Tot mergând fără hodină, decorul se mai animă.
Deja văd pe lângă mine, decedați mai cu vechime,
care-n urmă au murit, dar care nu s-au grăbit
ori nici ei nu și-au aflat, drumul ce le-a fost
Pân' la poartă să ajung, drum a fost și greu, și lung.
Omu'-n viață, cel ce crede, după moarte se-ntrevede
cum c-ar merge la hodină, fiind de-acu, spălat de vină!
doar fiindcă s-a spovedit și
Deși, pare incomodă, bârfa morții e la modă,
căci subiectul pare-a fi, întru ordinea de zi.
Nu e oră, nu-i minut, fără un deces trecut,
pentru că e-n legea firii, scrisă-n soarta omenirii:
pe
S-a-ntâmplat la un turnir, întrunit și pentru tir!
ceea ce, în mod normal, nu era prea uzual,
dar fiind binișor stătuți, noii și vechii recruți,
ne-am gândit că n-ar strica, să-i înviorăm
Am avut o viață plină... Mai nimic n-a fost rutină.
Orice zi, orice mișcare era altă provocare.
Dar a fost să fie-atât; soarta, nu a vrut mai mult.
Atunci când îți vine ceasul, într-acolo-ți
După cursa-n casa morții, iată-mă-s în fața porții!
unde Îngerii roiau și cu noi ăștia, vorbeau...
Decorul mai luminat; un amurg mai, aninat,
între-o noapte ce-i cu lună și o zi cu nori ce
Uit în sus, mă uit în jos!... pe-aici toate-s cu alt rost!
Totul parcă-i curgător... și-n continuu schimbător!
Nimic nu e permanent; nu ești sigur de prezent,
nu ți-e clar că tot ce vezi, este
