Oancea Sorin

nu am știut când s-au adunat norii părerilor voastre am aflat când ploua că sunteți lacrimile pământului din ghioceii plantați în pădure sub regina nopții mie îmi place să suflu în păpădii

S-a căit 13 ani, tot umbre avem între coaste. Visele mele nu pot fi cu voi! Am devenit o elegie izolată de boala unei nații de popândăi veseli.. . Să nu ne simțim ofensați! Par cuvinte

E un bazar de clepsidere echilaterale cu prețul negociat de iubiți ce nu au loc să înțeleagă bruma și nu pricep de ce sunt dezamăgiți ei par poeți pentru că a lor vorbe nu sunt a lor ci din

Vrei să te ridici? Poți să deschizi frigiderul căutând elementul metafizic din înghețarea peștelui curățat? Știi surpriza pe care ți-o vor face... Coborâm din scara de bloc curioși de dragostea

Apare vulturul peste capul meu cu capul în nori cu corpul aici Cu el e un șoim care-mi vine mănușă cu capul în nori cu corpul aici Apare în picaj de vânător de umbră cu capul în nori cu corpul

verde reflex pe aripi de titan, vâsle în camera areflexivă... apă din apa lunii... clipa când se mijesc lacrimi din bani lipiți de verosimil dezolant cu aripi grele din manufactură, absent,

Cândva eram o poveste frumoasă povestită copiilor când adormeau, cândva... Vedeam cerul cum se înalța peste pământ când eram povestită. Din obrajii lor, roșii ca Marte în

Orașul era un cer încâlcit de cabluri... loc cu bârfe proaste... un alter ego din vestul sălbatic... Orașul era mort la revoluție dar și viu în fiecare ungher. Iacobini mânjiți și fără

deschid servieta goală pe câmp o las să respire miriștea deasă de fală din tinerețele cu iubire un blestem orologiu-bală circula trist cu uimire printre semnele de boală căutându-mă în

Nu știu de ce stau pe o cracă (nu sunt corbul cu cașcaval) și văd cum se scurg frunzele în calea unor pași pierduți pe aleile iubirii și româniei (așa cum vă spun) ca într-o poveste punk cu

sunt din țara de la apus de răsărit, patria oximoronului, a manelelor stinse și a nepriceputului. țin să mă prezint pentru cei mulți, ca nimeni din cei care văd și aud să nu-mi piardă

mă încălzesc la flacăra autorului necunoscut, un schelet din primul text mondial, adulmec coroanele de flori presărate peste steaua lui de piatră, boul din Popeye sau taurul romantic, neatent la

pe masă era un cuib plin de ouă crăpate cu pui abia ieșiți din găoace. colcăiau amuțind pisoiul, cloșca, oamenii, papagalii, muștele, celularele. doar la știri nu amuțeau taclalele care secerau ca un

era senin - în calea dorobanți, mirosul dulce-acru, românia, pribeagă-i fugeau copilăria unuia, altuia trufia. o rugăciune în surdina zilei, vacarm departe - pe un bulevard, un scaun scârțâia

îți voi da un certicat de naștere/în absolut orice va fi la fel de vânt ca ideea ta gânditul la rece între nori e o stare aproape orice stat îți va da apoi un nume vei fi pe cale să devii lîngă

Cică se ridică unu' din capul sălii și strigă către scenă de i se aude ecoul pănă sus colea în loja de onoare apoi pe răndul din față cade altul cu inima strânsă în pumnii sângerând la piept fără

Capac de canalizare din oțel fin dala orei trecute pe care tu nu vii a fost pierdut la zaruri de un mut cu mucul de țigară bună și mintea slabă abătut de cineva ce n-a văzut ca tu să fi trecut

O lupă cît cerul ne-ar micșora și fiecare ne-am aduna ca insectele dar un om cît lumea ar zbura... ca un țînțar pierdut în sufragerie spre geamul cu farul în perdea sperînd... aerul

Evoc - ca o flașnetă - spaima de a fi zidit cu picături de lipici în scame alb-murdar cu note de lectură, și schele din semne de carte mute ce dor, din neuroni până-n oase strigă prelung:

când a ieșit din ordinea tonului umanitatea și-a împuținat glasul cioburi din marele vas perfect din cutremurul ăsta multe victime rămase închise-n fragmente ispititoare s-au mistuit de tăcere

azi scriu din oboseală de pe peronul stației vacarmul și sila îmi șoptesc demult despre golul dureros nu credeam să simt vreodată soarta deportaților prin îmbulzeala din tramvai mă trezisem

exercițiile s-au terminat cu aplauze, departe de istovirea noastră cea de toate zilele, de arena ochilor ori zburătoarele, zburătoarele... suprarealismul însuși a răbufnit înspre - o

poate că am uitat cartea deschisă la poezia asta era un text narativ versificat din secolul nouă numai visul mă ține viu realitatea e o presupunere între fluxuri geopolitice de tancuri eu sunt

Numele meu e o problemă liric-taxonomică, de ființă căzută din ființa vie. Pot deveni acela așteptat, de iure, în interiorul cititorului meu tâmp în lumina reflectoarelor ispitirii de a