Oancea Sorin

mă încălzesc la flacăra autorului necunoscut, un schelet din primul text mondial, adulmec coroanele de flori presărate peste steaua lui de piatră, boul din Popeye sau taurul romantic, neatent la

pe masă era un cuib plin de ouă crăpate cu pui abia ieșiți din găoace. colcăiau amuțind pisoiul, cloșca, oamenii, papagalii, muștele, celularele. doar la știri nu amuțeau taclalele care secerau ca un

era senin - în calea dorobanți, mirosul dulce-acru, românia, pribeagă-i fugeau copilăria unuia, altuia trufia. o rugăciune în surdina zilei, vacarm departe - pe un bulevard, un scaun scârțâia

îți voi da un certicat de naștere/în absolut orice va fi la fel de vânt ca ideea ta gânditul la rece între nori e o stare aproape orice stat îți va da apoi un nume vei fi pe cale să devii lîngă

Cică se ridică unu' din capul sălii și strigă către scenă de i se aude ecoul pănă sus colea în loja de onoare apoi pe răndul din față cade altul cu inima strânsă în pumnii sângerând la piept fără

Capac de canalizare din oțel fin dala orei trecute pe care tu nu vii a fost pierdut la zaruri de un mut cu mucul de țigară bună și mintea slabă abătut de cineva ce n-a văzut ca tu să fi trecut

O lupă cît cerul ne-ar micșora și fiecare ne-am aduna ca insectele dar un om cît lumea ar zbura... ca un țînțar pierdut în sufragerie spre geamul cu farul în perdea sperînd... aerul

Evoc - ca o flașnetă - spaima de a fi zidit cu picături de lipici în scame alb-murdar cu note de lectură, și schele din semne de carte mute ce dor, din neuroni până-n oase strigă prelung:

când a ieșit din ordinea tonului umanitatea și-a împuținat glasul cioburi din marele vas perfect din cutremurul ăsta multe victime rămase închise-n fragmente ispititoare s-au mistuit de tăcere

azi scriu din oboseală de pe peronul stației vacarmul și sila îmi șoptesc demult despre golul dureros nu credeam să simt vreodată soarta deportaților prin îmbulzeala din tramvai mă trezisem

exercițiile s-au terminat cu aplauze, departe de istovirea noastră cea de toate zilele, de arena ochilor ori zburătoarele, zburătoarele... suprarealismul însuși a răbufnit înspre - o

poate că am uitat cartea deschisă la poezia asta era un text narativ versificat din secolul nouă numai visul mă ține viu realitatea e o presupunere între fluxuri geopolitice de tancuri eu sunt

Numele meu e o problemă liric-taxonomică, de ființă căzută din ființa vie. Pot deveni acela așteptat, de iure, în interiorul cititorului meu tâmp în lumina reflectoarelor ispitirii de a

Un zepelin - regnul păsărilor alungește cerul spre toamnă... din "bluetooth-ul" mașinii susură magic: "summer is gone..."; potecă către negura răcorită, umbrită între carpetele

Ai o durere de cap ai întru biblio- teci pline iar întru anestezic ți se năzare umbra unei umbre pleoapă rece... Stai în persoana a treia tu în oglindă drept grindă și ai o

Întinși muribunzi bolnavi pe paturi de fier chiar dacă Dumnezeu nu trage linie azi ei privesc prin smalțul tavanului direct cerul văd în ochii îngerilor pompieri cu stingătoare de suflete marea

purtăm semne de circulație pe noi le afișăm în locul emoțiilor prin traficul intens al acestei lumi informaționale printre fracturile cerului coborât la pământ de durere numai o clipă aici e un

Popii vibrau a forjă alto, și tenor. Soprane până-n măduvă ardeau vrăji de lanțuri rupte. Turnul întunecat mânca vodcă cu alune, lin, rece, bestial. Eram prins de scaun cu sârme

dacă dai cu bulgări, ai grijă să fie reci, să aibă gust de înghețată, să fie cremoși, să planeze corect, să se spargă perfect, să lase o umbră de zâmbet, să nu ceară răzbunare, să spună cine ești, să

să uit erupe imperativ în mine din vulcanul celeilalte inimi Vezuviul meu - adâncul stării cea care-mi bate pașii mici pune capacul peste oala fiartă și leagă un furtun pentru lavă un

Grija se suia pe pod Era dimineață, călduț, Fugeau valurile prin ceață Pe o parte un om De cealaltă o nălucă Toată zarea în față Un Monet sau Chagal Pe pod se trecea prin tablou Aprinse văpăi

Când îți dai seama că toată viața ai scris poezie cu p că nu ai citit să pricepi poezie cu P vorbirea ți se robotizează în autotune de ți-e dor de anii cu vocoder corzile lovite digital rotat

dimineața e o nouă recoltă de șoapte visate din zei uimiți de forța de a deschide Ochii noblețea umbrei lor strecurată în mușchii pleoapelor ar putea deforma orgolii

După ploaie iese melcul cu vorbe, șoptește, suspină... se tânguie pe frunze tăcut ca o ceață mioapă de cuvinte uitate... Îl caut în smârcul tristeții vitale distrat de catrene: virgine,