Oancea Sorin

Scriu și vorbesc greu și rar... O, lumină! O, lume! O, har! Scriu în reluare, scriu cu opinca. Viața mă duce pe drumuri stricate. Am stat la maluri uitat de lupi și de noapte. Am stat pe

un bloc gri cu sărăcie gri o supraviețuire gri cu noblețe gri o brazdă gri cu un vierme gri o barcă gri cu un vâslaș gri o muzică gri cu o bere gri o gândire gri cu un vis gri mai multe idei

răsăritul era apusul genelor de cucuvele retrăgându-se prin scorburi umbrele creșteau în baleaj de sfere multicolore peste geamul autospecialei soarele punea colaje de îngeri în depărtare un grup

Un cadril nu-i strică nimănui perele din fructieră, curbe galbene. Cerbii cântă în zori, la ferestre rubinii prin cleștar, gustul nopților de bal. Umbre goale de emoții, norii grei ning

A venit inocent, ochind clepsidra cu zâne de nisip și heruvimi. Mi-a cerut mai apoi voie să-i dau vorbele care sparg sticla. Mi-a plâns ca un criminal fără crimă în lividele mele brațe de

era ceața, aia care știi că e... sau crezi, care se lasă la ultima poezie când visele mele de tăcere se uneau pe poteca Visului când tăcut treceam din sufletul meu în celălalt însemnând identitate,

degeaba aerul se lasă greu peste ger aici, în vale. Urc scara zâmbind către zori până ce-mi tremură trupul de bucurie. Pașii mei de dans mângâie treaptă cu treaptă. Ochii îmi cresc ca două

din verde pur, peren era hârtia-i în galben transparent de raze mușcătura cam cum ar fi un șarpe din care ar ieși o mână de ne-ar scoate nouă veninul spre a-i-l trage în pântec cadavru plajă

- închiriez trotinete, poezii, povești, copii - în chenar, îngroșat pe o bancă în parc, delirai... Limba ta de acvilă uitată la bloc, la etaj, privind foamea-n oraș spre aleea cu zimți de

Astăzi! am decis să-mi sting drujba (încinsă/învinsă de florile din privirea ta). Am hotărât! să-l caut pe Dumnezeu cât mai e timp să uit de lacrimile noastre Am stabilit! vina mea față de

Când a vrut (Dumnezeu), ne-a ambalat peste stele și apoi ne-a micșorat. Au curs munții val cu val în mare sub pașii noștri magnifici. Când am vrut (noi), lumina s-a stins în camera cu umbre de

Prin zăpadă de peste asfaltul barbar, călcam gerul cu amar. Din zalele de escapadă mergeam răcit pe la universitate. Cerul tunând ca din sorți, m-a trezit, alergat de porumbei. Făceam

Timpul roșea pe o motocicletă plecată. Caii mei prindeau aripi lipiți pe marginea copacilor de scoarța artezienelor. Un gând îmi coboara din ghidon pleca de la mine rămânea

draga mea cum ai arăta dacă ai fi. perfectă. frumoasă. extraordinară. sunt mai mult singur. pentru o pată n-ar fi loc. săpunul și parfumul m-ar roade. m-aș cuibări ca un șoarece. m-aș uita

o trăim pe benzi desenate cu dialoguri mediocre dimineața e totdeauna un pat cearșaf alb potolit eroul singur sau ca o unduire sub pete albe scoate o bulă câteva desene mai încolo în care scrie

lumea de astăzi - patul lui Procust. lama din ghilotină drept în coada de tutun iar maxilarul degetelor se oprește carnal în spaimă vom lăsa dâre de scrum și nori de fum din furnale cu

De obicei încep să plâng, mă văicăresc mai ales când toate îmi merg bine. Sunt eternul romantic rupt în două de sensibilitate ca un blestem orfeic în corzi amuțite cu vibrato suav. Scriu cuvinte

am văzut bărbosul cu o pană după ureche spunând că nu e nicio scăpare dintre versuri, forme, tehnici același ochi s-a uitat înapoia lui așa că m-am uitat dublu și înainte și înapoi curgea șrapnel de

iadul începe cu un concert de Bach privim liniștiți parcă am dormi în marea rostogolire prin bulgăr pe drumul inimii de a ne înghiți într-un puls concentric timp în care pianul tot mai cald

au dispărut valurile de pe lumea asta de te miri unde din semne lumina a migrat ca din oglindă în ciocuri noi am văzut pumnale în zbor spaima pescărușilor în noapte vântul s-a apucat de

Dacă ești un poet (bun) trebuie să-mi distrezi nepăsarea cu frunzele ce se scurg din îngeri slove drăcești din pepitele iadului și apoi să mă înghiți în inimele tale...

un țipăt prin zgomotul alb contur semn aflare a verbului a fi conjugat la acum aici prezent acoperit apoi de alt țipăt ca un morman peste durerea sfîșietoare din a fi conjugat la acolo

scriu și șterg scriu și șterg scriu și șterg scriu și șterg scriu și șterg o r a mărunțișul umbrele semilunii sunt oameni făcuți doar părți ale exploziei viață inteligentă și

și-a pus pompa în spate și a plecat la drum o inimă mai mare decât pieptul pulsa rece în zilele astea purtând vorbele strămoșilor în diplomatul lui ministerial o piață de suflete asortate